Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Scrisoarea lui Dan Puric către CNA: ” Se ridică poporul, dragă doamnă, și dumneavoastră vă ocupați de amenzi? „

SCRISOARE DESCHISĂ

În atenția d-nei Laura Georgescu, Președinte al C.N.A

Dragă doamnă,

Vă scriu, trebuie să recunosc, cu oarecare emoție, nu din frică politică pentru funcția importantă pe care o aveți, ci din frică creștină că nici de data aceasta, probabil, n-o să mă înțelegeți și am să vă pierd pentru totdeauna. Și atunci, totuși, de ce vă scriu?Scriu cu nădejdea, tot creștină, vă rog să rețineți, că, poate, vreun tânăr sau oricare alt român de calitate din țara asta, citind această scrisoare, se va lămuri. Știu că sunteți foarte supărată pe mine pentru că am afirmat că, timp de 24 de ani, am fost și suntem “conduși”, mai bine zis distruși politic, economic, cultural și, mai ales sufletește, vă rog să rețineți ultima dimensiune, dragă doamnă, care este foarte importantă pentru un simplu om, apoi pentru o țară întreagă, de o “șleahtă de securiști mafioți”! Trebuie să recunosc acum, privind cu detașare în timp, că termenul “mafiot”, pe care l-am folosit, nu a fost foarte potrivit.

Mafia, de bine de rău, are codul ei, onoarea ei și, mai ales, legile ei nescrise, dar respectate. Cei care ne mutilează zi de zi, nu cunosc nicio lege, niciun cod. Sunt, în fond, niște suflete chinuite. Știu că ați afirmat, cu o oarecare undă de mândrie “patriotică” că și dumneavoastră faceți parte din rândul lor. Personal, am fost cam zdruncinat fiindcă nu mă așteptam la o asemenea “solidaritate”! Și totuși, doamnă, lasați-mă să vă reamintesc! Cei pe care îi susțineți, cu care pesemne vreți să vă confundați ideologic și sufletește până la neantizare, au făcut multe lucruri, cum nu trebuie, în această țară. Au asasinat cu sânge rece oameni și, mai ales tineri, ca lovitura de stat din 1989 să fie poleită cu sângele lor nevinovat și declarată astfel Revoluție. Apoi, s-au grăbit, ca nimeni alții, să-și prăduiască fără de niciun scrupul, propria țară, s-o vândă, pe nimic străinilor. Cine sunt ei, dragă doamnă, v-ați întrebat vreodată? De ce v-ați alăturat lor? Ce v-a determinat? Da, știu că și ei vorbesc românește, dar nu sunt români, sunt “mutanți ideologici”. Nu v-ați prins? Și rușii, și bulgarii, și ungurii și toți cei care au cunoscut experimentul comunist au asemenea specimene.

Cum să dai în propria țară? Ce suflet îți trebuie să faci asta? V-ați gândit vreodată că tinerii noștri, în acești ultimi ani, nu au avut șansa să învețe niciodată istoria adevărată a acestui neam? Că țăranul roman își bagă grâul în sobă ca să îl ardă, fiindcă nimeni nu i-l cumpără și că azvârle laptele în apă, ca să-l bea pe cel de la supermarket? La pensionarii mutilați, deveniți muribunzi , condamnați cu cinism la agonie socială? La tinerii dezorientați, descurajați, umiliți și cu zborul frânt, ce nu mai îndrăznesc să privească nici măcar cerul? La viitorul lor ucis, v-ați gândit vreodată, doamnă? La bieții oameni goniți de sărăcie, obligați să fie sclavi pe “plantațiile occidentale”, lăsându-și copiii la bunici și la rude? La numărul mare de sinucideri din rândul acestor mici nevinovați, făcute din disperarea singurătății? Da, dragă doamnă, gândiți-vă și la singurătatea tragică a acestui popor!

Mai înainte de a fi dimpreună și deodată cu cei pe care îi apărați, și cu mândrie vă prezentați că din rândurile lor faceți parte, mai bine ați încerca să faceți un pas către cei mulți, care suferă în tăcere, încă. Încă, dragă doamnă! Căci nu e departe ziua, când această tăcere se va transforma în furtună. Și mă rog, ca furia ei să nu vă prindă! Se ridică poporul, dragă doamnă, și dumneavoastră vă ocupați de amenzi? Spuneți-le încet, docil, poate chiar în șoaptă, băieților care vă înconjoară și votează în unanimitate, că vremea lor a trecut. Un duh nou cuprinde țara, dragă doamnă, iar duhul acesta nu vă va recunoaște. Iar ca lucrul acesta, să nu se întâmple, grăbiți-vă! Începeți cu un gest mic, nesemnificativ, minor în aparență. Lăsați-i în pace, pe tinerii jurnaliști, care spun adevărul! Ei sunt, în fond, dovadă că, organismul sănătos al țării, există. Cât despre mine, uitați-mă! În schimb, vă rog din tot sufletul, nu uitați cele pe care vi le-am spus. Nu-i niciun pic de ură în ele, ci doar o panică de suflet creștin că, încă un om, se poate pierde.

Cu aleasă considerație, Dan Puric.

Sursa: paginademedia.ro

URL Scurt: http://www.buciumul.ro/?p=12011

Postat de pe 7 Feb 2014. Catalogat ca Cultură, Editorial, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

7 comentarii for “Scrisoarea lui Dan Puric către CNA: ” Se ridică poporul, dragă doamnă, și dumneavoastră vă ocupați de amenzi? „”

  1. dec

    EXCEPTIONALA SCRISOARE!

    Daca o intelege, doamna ar trebui sa se sinucida! Daca nu o intelege, atunci tovarasa va aplica amenzi „in unanimitate” in continuare! Faca-se voia Domnului!

  2. Moraru

    Ba pardon, n-o sa se sinucida ci va demasca ticalosia careia din adormire a crezut ca astai realitatea de urmat.
    Si lasati gandurile distructive, nu avem nevoie de securisti sinucigasi ci de securisti carora sa le pese de tara in care traiesc

  3. Doamne, Dumnezeule, cata dreptate are DAN PURIC….consider si eu ca suntem o natiune oarba si muribunda iar cei de la conducere nu sunt altceva decat unelte ale satanei…..care aduc doar suferinta pentru toti romanii…singura speranta e sa ne ajute D-ZEU iar tinerii sa se trezeasca din letargie…..politicienii si mafia neocomunista nu vor face nimic…au distrus totul cu mare usurinta…

  4. FOARTE PROFUND GANDIT….

  5. absinth

    dar de ce va mai platiti amenzile? lasa-le acolo in semn de protest! la fel si impozitele si alte dari catre stat! daca nimeni nu si-ar mai plati… de unde bani la guvern??

  6. Pavi

    Ma intreb oare cand vom inceta sa acuzam o masa de incompetenti si hoti pentru toate nenorocirile la care e supus acest popor? Acuzam comunismul pentru toate faradelegile petrecute in acel regim si uitam ca toate aceste faradelegi au fost comise de romani ( Memorialul durerii – una din putinele emisiuni care divulga numele acestor „personalitati” ale fostului regim – este difuzat la ore cat se poate de nepotrivite). Acuzam pe „mafiotii securisti” de prapastia in care a impins Romania dupa evenimentele din decembrie ’89 si ce daca! ei se supun proverbului ” cainii latra ursul merge”. Noi citim scrisori deschise ale unor oameni care incearca sa ne „destepte” ,sa nu mai admitem sa fim condusi de sleatca asta care s-a catarat la varf, nu pentru a servi poporul ci pentru a-si rotunji conturile! Respect pentru DAN PURIC!

  7. Redau mai jos un articol publicat de ziarul”România Libera”….mult mai important decât gunoiul acesta al Securității.

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/ce-face-rusia-in-culisele-jocurilor-olimpice-325512.html

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php