Prietenii lui Ogoranu au reacționat la defăimarea eroului. Relatare de la o dezbatere tensionată.

26 4.173

IMG_0271

de Florin DOBRESCU

Sala de conferințe a sediului Jockey Club din capitală a devenit neîncăpătoare în seara de 18 aprilie 2013, cu ocazia conferinței organizate de Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România Ellie Wiesel” (INSHR-EW). Conferința a avut ca temă declarată “Reconsiderarea critică a trecutului – între mit şi minimalizare. Despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România”, propunându-și să să analizeze, conform anunțului de pe site-ul oficial al IICCMER, “modul în care societatea românească contemporană înțelege să se raporteze la figuri controversate ale Resistenței anticomuniste, asociate atât în trecut cât mai ales în prezent cu manifestări ale extremei drepte în România”.

Sala a fost plină de un public pe cât de numeros, pe atât de variat: foști deținuți politici și tineri continuatori ai idealurilor lor, cetățeni de naționalitate evreiască, istorici și cercetători – printre care Liviu Pleșa de la CNSAS, Cosmin Budeanca de la IICCMER, Nicolae Videnie de la IIR, Mihael Shafir de la Universitatea din Cluj ș.a., studenți și chiar elevi de liceu, lideri și voluntari ai unor ONG-uri precum Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, Fundația Luptătorilor în Rezistența Armată Anticomunistă, Centrul pentru Studii Evreiești, Federația Comunităților Evreiești ș.a.. Dezbaterea s-a desfășurat într-o atmosferă deosebit de încordată.

De remarcat solidaritatea extraordinară a celor ce îl iubesc și respectă pe Ion Gavrilă Ogoranu, care fără nici o mobilizare prealabilă, au dominat în mod vizibil sala și care în a doua parte a manifestării au intervenit spontan, în dorința contracarării numeroaselor aprecieri defavorabile făcute atât la adresa eroului, cât și la adresa luptei de rezistență anticomunistă în general.

UntitledConferința susținută de cercetătorul Wiliam Totok, reprezentant al Institutului Elie Wiesel, susținută pe fondul derulării unor imagini adeseori tendențioase, a vizat în mod evident câteva obiective precum destrămarea aurei de erou național și știrbirea incontestabilei autorități morale pe care liderul rezistenței armate din munții Făgărașului a căpătat-o în ultimele două decenii în opinia publică românească. Utilizând o logică viciată, bazându-se pe declarațiile date de Ogoranu în ancheta Securității imediat după capturarea sa în 1976, declarații despre care a garantat (pe baza a ce oare?) că ar fi fost date fără nici un fel de constrângere, derulând în mod obsedant imagini cu participanții la comemorările de la Sâmbăta de Sus salutând cu salutul legionar (considerat în mod inexact ca fiind fascist), ori scoțând din contextul unor cărți afirmații considerate antisemite de-ale unor prieteni ai lui Ogoranu, Wiliam Totok a încercat fără succes să relativizeze epopeea rezistenței anticomuniste din Făgăraș. El a afirmat – fără susținere – că grupurile de gherilă precum acela al lui Ion Gavrilă Ogoranu doreau înlocuirea unui totalitarism – cel comunist, cu alt totalitarism – cel fascist.

Wiliam Totok a reproșat lui Ion Gavrilă Ogoranu că după 1990 nu s-a delimitat de trecutul său legionar, ba mai mult decât atât a participat activ la publicistica legionară, a susținut conferințe în acest sens, fiind inițiatorul acțiunilor anuale de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, acțiuni caracterizate de Totok ca având caracter legionar. El a exemplificat în acest sens și prin faptul că în 1993 Ogoranu s-a numărat printre întemeietorii Partidului Totul pentru Țară” (Pentru Patrie), continuator al organizației omonime din perioada interbelică. Pe baza acestor argumente, Totok a concluzionat că Ogoranu a rămas un fascist. Spre deriziunea publicului, Wiliam Totok a încercat să facă o paralelă între Ogoranu și scandalul sterilizării țigăncilor de la începutul acestui an.

bjozaPreședintele AFDPR, dl Octav Bjoza, a luat cuvântul din sală, evocând calitatea deosebită a legionarilor pe care i-a cunoscut în închisorile comuniste. Deși nu a fost legionar, d-sa a arătat că nu consideră normală generalizarea osândirii tuturor membrilor Mișcării Legionare, subliniind caracterul deosebit al lui Ion Gavrilă Ogoranu care a fost un exemplu de bunătate, de toleranță și dragoste creștină. Dl Bjoza a criticat situația creată de Institutul Elie Wiesel la Târgu Ocna, unde se exercită presiuni asupra consiliului local pentru retragerea calității de cetățean de onoare al orașului fostului deținut politic Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor, reporșând celor de la institut că “nu ne lasă nici să ne alegem sfinții.”

baciuPrezent în sală, președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, dl Coriolan Baciu, executorul testamentar al eroului anticomunist, a evocat figura luminoasă a acestuia, toleranța și deosebita deschidere practicate de acesta. Coriolan Baciu a arătat că Ogoranu nu a încercat monopolizarea rezistenței armate anticomuniste în favoarea Mișcării Legionare, ci dimpotrivă a militat permanent pentru idea că lupta de rezistență a aparținut poporului român, recunoscând contribuția mai multor grupări politice în acastă încleștare cu comunismul. Dl Baciu a reproșat organizatorilor comportamentul din cadrul acestei manifestări prin care se încercă în mod evident deteriorarea imaginii lui Ion Gavrilă Ogoranu.

DSC_2411A luat apoi cuvîndul dl Șerban Suru, care a arătat că a avut o relație deosebită cu Ion Gavrilă Ogoranu, încercând să demonteze o serie de afirmații făcute de dl Totok, creându-se o serie de altercații verbale cu cei de la prezidiu care au reproșat apariția lui Suru în cămașă verde cu diagonală, cel mai vehement manifestându-se profesorul Mihael Shafir, care a amenințat că va face plângere penală.

Istoricul Liviu Pleșa, cercetător în cadrul CNSAS, și-a exprimat dezamăgirea pentru lipsa consistenței și profesionalismului conferinței susținute de dl Totok, căruia i-a reproșat la rândul său logica viciată pe care și-a fundamentat expunerea. Dl Pleșa a amendat lipsa de spirit academic și deontologic a unorplesa artificii utilizate de Wiliam Totok, propunând în același timp noi viziuni pentru viitoare astfel de dezbateri.

Doamna Lya Beniamin, de la Centrul de Studii Evreiești, a dat citire unui citat din Corneliu Zelea Codreanu

Impresionantă până la lacrimi a fost intervenția dnei Zoe Rădulescu, nimeni alta decât fiica luptătorului anticomunist Gogu Puiu, legionar, lider al rezistenței din Dobrogea, ucis de Securitate în zona Babadagului. Doamna Zoe Rădulescu a arătat că, deși s-a născut în închisoare, în timpul detenției politice a mamei sale, având în familie mai multe rude executate de czoeomuniști, a reușit să depășească sentimentele de ură sau răzbunare, înțelegând să prețuiască toți oamenii, inclusiv evreii, popor pe care a afirmat că îl admiră pentru cultura sa. De pe această poziție, d-sa a spus că nu înțelege ura cu care inițiatorii acestei conferințe se străduiesc să îl defăimeze pe Ion Gavrilă Ogoranu.

Încheierea dezbaterii a fost rezervată cuvântului dlui Alexandru Florian, directorul Institutului Ellie Wiesel. Alocuțiunea acestuia s-a remarcat prin desconsiderarea ostentativă cu care a tratat publicul, reproșându-i incapacitatea de a participa la o dezbatere științifică și de a înțelege arta dialogului. Cu o lipsă de eleganță inadmisibilă pentru calitatea de gazdă a dezbaterii, Florian a transmis evidentul său dispreț acelei părți din public care se dovedise adeptă a lui Ogoranu, decretând categoric că Mișcarea Legionară a fost și va rămâne o mișcare fascistă, de extremă dreaptă, indiferent de “sfinții și sfințișorii” în care cred cei vizați.DSC_2434

La aceste ofense, am ripostat, reamintindu-i lui Alexandru Florian că tatăl său, profesorul de marxism Radu Florian, asemenea multor coreligionari ai săi, a venit cu tancurile sovietice în 1944 și a participat la bolșevizarea României, pentru ca acum fiul său să ne jignească simbolurile naționale și sfinții. De asemenea, am declarat că este o rușine pentru IICCMER că a contribuit la această defăimare, indicându-l ca vinovat pe directorul acestuia, Andrei Muraru.

Numeroase persoane din public și-au manifestat în mod spontan, la rândul lor, indignarea față de ofensele aduse de Alexandru Florian.

Manifestarea s-a terminat într-o atmosferă deosebit de tensionată, cu numeroase schimburi de replici dure între reprezentanții celor două tabere.

Vom reveni cu filmări de la manifestare.

shafir 3

Instantaneu la sfârșitul dezbaterii. La poarta Jockey Club-ului, Florin Dobrescu îi demonstrează profesorului Mihael Shafircă Horia Sima nu a fost fascist, arătându-i volumul „Destinee du nationalisme”, publicat în 1951 la Paris. FOTO: Florian Cristache

26 Comments
  1. Alex says

    Acest Alexandru Florian isi rezerva dreptul sa ameninte pe oricine in aceasta tara, are un vocabular destul de agresiv.M-a surprins abordarea lui atunci cand i-am spus ca o sa ma rog in continuare lui Valeriu Gafencu, mi-a reprosat ca sunt un needucat.

  2. Iacobini A. says

    În paralel cu acţiunile de defăimare şi organizarea de defăimări publice la adresa legionarilor sau simpatizanţilor sau chiar a celor care nu au avut legături cu naţionalismul, în subteran se continuă atacurile murdare prin intimidări, ameninţări şi alte mizerii, cu ajutorul tinerilor simpatizanţi ai grupărilor filo comuniste, continuatori sau nepoţi ai celor care au bolşevizat ţara. Găsiţi mai multe materiale la mine pe site…din câte ştiu jidf-ul are strânse legături cu institutul ellie wiesel şi colaborează în permanenţă în ceea ce priveşte schimbul de informaţii, infiltrarea organizaţiilor naţionaliste şi instigarea la disensiuni, certuri şi ură antisemită pentru a da vina pe liderii organizaţiilor…Mai grav e că am şi dovezi în sensul ăsta. Mi se pare anormal ca unii să-şi dea grade de wehrmacht sau ss şi să se pretindă mari naţionalişti, ei fiind etnici alogeni…e penibil, e jenant şi cred că vor scăpa cu aruncatul pisicii în curtea altuia. Înseamnă că mizeria e mult mai mare decât se vede la public.

  3. cititor says

    seful securitatii din Cluj Mihai Patriciu era evreu……

  4. ion says

    Buna ziua! Putem urmari video cu conferinta undeva?

  5. dan grajdeanu says

    Felicitari tuturor iubitorilor de neam si tara care au aparat adevarul istoric.Steagul sus!

  6. Marius says

    Felicitari tuturor nationalistilor care au fost prezenti acolo si au ridiculizat eforturile unor falsi aparatori ai democratiei ceea ce incearca permanent sa ne demonstreze ca albul e negru.

  7. Florin Dobrescu says

    Muțumesc pe această cale tuturor membrilor, voluntarilor, simpatizanților și prietenilor care au venit la acest eveniment, dominând net sala și întorcând, prin luările lor de poziție, ca un bumerang, acest pumnal otrăvit ce-l viza pe Ogoranu, împotriva celor ce l-au aruncat.
    Ceea ce s-a întâmplat joi seară la Jockey Club a arătat că neamul românesc încă are capacitate de reacție împotriva celor de vor să-i distrugă simbolurile și identitatea.
    Încă o dată, în numele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, mulțumiri tuturor.

    1. Ion VARLAM says

      Ìl felicit pe D-l Dobrescu pentru sobrietatea si calmul comentariului sàu, cu atât mai demne de admiratie cu cât nerusinarea cu care D-l Totok si cei care-si arogà dreptul de a-I învinui permanent si din principiu pe cei care au îndràznit sà ridice o privire criticà asupra acelor evrei din România care s’au remarcat prin comportamentul lor arrogant si acaparator, fàcându-se agentii împàràtiilor vecine care urmàreau (si mai urmàresc) cotropirea României si desfiintarea identitàtii nationale a bàstinasilor ei depàsesc limitele tolerabilului. Nu cred cà în Israel s’ar putea conferentia despre miscarea fascistà Irgun (clasatà ca atare de politologii francezi, britanici si americani care se ocupà cu natura si istoria miscàrilor fasciste) si despre membrii ei care au dobândit rangul de eroi prin sacrificiile cu care au contribuit la lupta de eliberare a Palestinei de sub stàpânirea englezà, în felul în care D-nii Totok, Shafir & cie si-au permis sà vorbeascà despre Ion Gavrilà Ogoranu si chiar despre miscarea legionarà. Ca mai toate miscàrile de eliberare nationalà, cea legionarà a fost violentà (revolutionarà) prin vocative: urmàrea emanciparea românilor de sub dominatia celor care luaserà locul fanariotilor atunci când stàpânirii turcesti i-se substituise rivalitatea de interese dintre Rusia si Austria (sustinutà de Germania), ai càror agenti locali au fost în special evreii. Nu individual ci prin organizatiile lor, acestia s’au împotrivit constant îndeplirii aspiratiilor legate de înfàptuirea idealului national al Unirii tuturor românilor. Au fàcut-o la Berlin în 1878, cerând marilor puteri sà conditioneze recunoastere României ca stat suveran si independent de instituirea unui statut discriminatoriu care i-ar fi scos pe evrei de sub legea româneascà. Acelasi lucru l-au fàcut la conferinta de Pace de la Versailles, unde au încercat sà le impunà statelor succesoare ale Dublei Monarhii un „Consiliu al Minoritàtilor” cu rolul de organ de tutelà care sà exonereze pe membrii etniilor fàrà tarà (deci pe evrei) de supunerea fatà de legile statelor ai càrei cetàteni erau, instituind astfel un adevàrat apartheid în favoarea acestora. Toate aceste state au respins cu indignare dreptul de ingerintà pe care si-l menajau pe acastà cale SUA si Franta, promotorii cei mai înversunati ai acestui proiect !

      Desi mare si sincer prieten al românilor, Dr. W.Fildermann, reprezentant al evreilor în Senatul României, propunea official în 1937 colonizarea a 1.500.000 evrei în tara noastrà, sub motivul cà numai acestia ar putea-o duce la prosperitatea economicà promise de extraordinarele ei resurse natural (Cf. Ràspunsul, tot public, adus acestei propuneri de càtre Prof. N. Iorga).

      Cu privire la gogorita antsemitismului pe care o agità ex-agentii sovietici si fii de agenti sovietici de fiecare data cà este vorba de crimele comunismului – deci si de meritele celor care l-au combàtut – adicà de D-nii Shafir, Totok, si ceilalti promotori ai neo-marxismului disimulat sub pulpanele gândirii politically correct – acesta reprezintà o armà de diversiune mult prea evidentà pentru a revei asupra rosturilor si a mecanismelor ei. Caracterul sfruntat mincinos al acuzatiilor aduse regimului Antonescu în aceastà privintà, este definitive dovedit de urmàtoarea declaratie oficialà a lui Shimon Peres, Presedintele Israelului, fàcutà în August 2010, cu prilejul vizitei pe care fàcut-o în România : ” NU VOM UITA NICIODATA CA, IN PERIOADA CEA MAI INTUNECATA A EUROPEI, IN PERIOADA NAZISTA, ROMÂNII AU SALVAT VIETILE MULTOR EVREI DE AICI, 400.000 DE EVREI, CARE AU VENIT IN ISRAEL SI AU CONTRIBUIT SI CONTRIBUIE LA CONSTRUIREA ISRAELULUI, DAR CARE N-AU UITAT IUBIREA PENTRU ROMANIA, SI-AU PASTRAT CULTURA ROMANEASCA. PENTRU ACEASTA, DORESC SA MULTUMESC POPORULUI ROMAN SI SA-I SPUN CA ACEASTA ESTE O PRIETENIE CARE NU SE VA TERMINA SI CARE VA CONTINUA MULTA VREME IN VIITOR, NU DOAR IN ISTORIE. MA SIMT AICI CA ACASA, MA SIMT CA INTR’O TARA PRIETENA, SI NU VORBESC DOAR DESPRE TRECUT, CI SI DESPRE VIITOR.”

      Nciun om serios si de bunà credintà nu poate afirma despre un regim politic care fàcut din România o tarà de azil pentru toti evreii din Europa care ajungeau pânà la granitele ei si care a facilitat si sprijinit în plin ràsboi contra Marii Britanii emigrarea a mii de tineri evrei càtre Palestina, unde aveau sà întàreascà rândurile celor care luptau contra lui Hitler al càrui aliat involuntar era tara noastrà, nu poate, deci, afirma despre un astfel de regim cà a luat parte la distrugerea organizatà a populatiei evreiesti de pe continentul nostrum. Mai mult: un astfel de regim nu poate nici màcar fi acuzat de rasism deoarece màsurile la care i-a supus pe evrei au un caracter cu totul benign dacà sunt comparate cu cele aplicate de unii din dàtàtorii nostril de lectii – SUA spre pildà – cetàtenilor lor de origine germanà sau niponà.

      Ion Varlam
      Master în Stiinte Politice, IEP, Paris.

      1. Ion VARLAM says

        Am omis ceva foarte important. Gavrile Ogoranu nu a fost o càpetenie în Rezistenta Nationalà, ci un simplu pion, adicà un soldat fàrà grad. Orientarea sa politicà era irelevantà. Rezistenta a fost înemeiatà si condusà de militari de carierà, fosti ofiteri si subofiteri ai Armatei române neafiliati politic, însufletiti de patriotism si motivati de ororile comunismului pe care le descoperiserà în Rusia. Ogoranu era un „junior”, în ambele sensuri ale cuvâbtului. De aceea a si reusit sà supravietuiascà ràsturnàrii clanului Ceausescu. Alegerea lui ca factor paradigmatic pentru a condamna prin mijloace insidioase cel mai eroic si demn de pretuire gest al natiunii române din cursul sec. XX este o metodà specific bolsevicà de a desemna piezis oprobiului general ceea ce nu poate fi atact fàtis.

        1. sektor says

          orientarea lui politica a fost perfect relevanta se pare ca fara experienta militara a facut de rusine securitatea timp de 28 de ani.

  8. adran z says

    nu era mai simplu sa citeasca direct actul de acuzare si sentinta de condamnare in contumacie in cazul respectiv, doar are acces la dosar? Nu se mai chiniua cu demonstratii de dupa colt intr-o conferinta ca sa ne pierdem timpul….
    Neocomunismul a invins, tara e data cum au vrut ei, credeam ca s-au potolit acum, de unde ies toti astia ?

  9. Florin Dobrescu says

    @ Alex
    Asa este, Alex, nu esti educat, tu nu ai primit educatia marxista pe care a primit-o Alexandru Florian de la tatal sau, reputatul profesor de marxism Radu Florian! :)))))))))))))

  10. Dan Petre says

    A fost inaltator …. Organizatorii nu se asteptau la asa ceva: o sala plina ochi de fosti detinuti politici (in fata mea erau domnii Marcel Petrisor si Demostene Andronescu, doua randuri mai in fata dl. Bjoza), de tineri nationalisti, de camasi verzi. Ceea ce se anunta ca o tentativa defaimare a ”Mosului”, s-a scurs spre derizoriu, prin lipsa de profesionalism totala a lui Totok (sau sa-i spunem Thomas, cu figureaza in evidentele CNSAS?). Nu s-a probat nici anitisemitismul lui Ogoranu, nici ”intentia de a inlocui comunismul cu un regim fascist”. Ma bucur ca argumentele au fost civilizate si singurele iesiri dincolo de limita au apartinut , culmea, ”domnului” Shafir.

  11. tibicarom says

    Tema antisemitism este cal de bataie in orice dezbatere unde participa cel putin un evreu, indiferent ca vorbim de indiguirea fluviului Yangtse Kiang sau de nemurirea sufletului. Nu are voie niciun suflet goim sa se reincarneze in trup puratz si retziproca. That correct Totok & Shafir?? Desigur daca Fundatia IGO platea mai bine ca Holocaust Foun- dation se schimba treaba …
    Va traduc din cartea ^Bancuri evreesti” editura DTV 1972 pagina 262 o caracterizare a evreilor de catre ei insisi: Un evreu lituanian comunica autocaracterizarea urmatoare (in forma originala). : Jidanii sunt un popor bun, inteligent si cultivat, capabil si genial – insa foarte „pashkudne” (polona – scârbos, insuportabil).

  12. […] Sala a fost plină de un public pe cât de numeros, pe atât de variat: foști deținuți politici și tineri continuatori ai idealurilor lor, cetățeni de naționalitate evreiască, istorici și cercetători – printre care Liviu Pleșa de la CNSAS, Cosmin Budeanca de la IICCMER, Nicolae Videnie de la IIR, Mihael Shafir de la Universitatea din Cluj ș.a., studenți și chiar elevi de liceu, lideri și voluntari ai unor ONG-uri precum Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, Fundația Luptătorilor în Rezistența Armată Anticomunistă, Centrul pentru Studii Evreiești, Federația Comunităților Evreiești ș.a.. Dezbaterea s-a desfășurat într-o atmosferă deosebit de încordată, informeaza Buciumul.ro. […]

  13. […] Sala a fost plină de un public pe cât de numeros, pe atât de variat: foști deținuți politici și tineri continuatori ai idealurilor lor, cetățeni de naționalitate evreiască, istorici și cercetători – printre care Liviu Pleșa de la CNSAS, Cosmin Budeanca de la IICCMER, Nicolae Videnie de la IIR, Mihael Shafir de la Universitatea din Cluj ș.a., studenți și chiar elevi de liceu, lideri și voluntari ai unor ONG-uri precum Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, Fundația Luptătorilor în Rezistența Armată Anticomunistă, Centrul pentru Studii Evreiești, Federația Comunităților Evreiești ș.a.. Dezbaterea s-a desfășurat într-o atmosferă deosebit de încordată, informeazaBuciumul.ro. […]

  14. […] unei relatari postate pe site-ul Buciumul.ro, care se defineste drept “periodic de informatie si atitudine nationalista”, Octav […]

  15. Ion says

    „Cine nu e cu noi e tradator de tara”. O astfel de abordare e nedemocratica si arata caracterul adevarat a celor ce se proclama salvatorii natiei. Eu sunt Roman 100% din stra-stra-stra-…bunici Romani. Ce o sa spuneti despre mine daca declar ca nu sunt de acord cu voi?

    Nationalismul nu este acelasi lucru cu patriotismul. Patriotul iubeste Patria si nu loveste pe nimeni, Nationalistul da cu caramida colorata in tricolor fratelui lui Roman numindu-l tradator pt. ca nu e de acord cu el. Un mare om politic american din anii 1940 spunea ca national-fascistul e usor de recunoscut – are drapelul intr-o mana si crucea in cealalta si acuza de tradare pe toti cei care nu sunt de acord cu el..

  16. […] Preşedinţia României a grăit prin vocea consilierului prezidenţial Andrei Muraru. Îl ştiţi… Acela care, acum trei ani, în calitate de director IICCMER şi împreună cu Institutul Wiesel, îl „demitiza” pe Ion Gavrilă Ogoranu la Jockey Club-ul bucureştean, într-o pseudodezbatere c… […]

  17. […] W.Totok , care în urmă cu 5 ani participa la o conferință al cărei scop declarat a fost „demitizarea lui Ion Gavrilă Ogoranu„, înfierând „cu mânie proletară” organizațiile care se opun acestui infam […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php