Browsing Category
Spiritualitate
Spiritualitate
O eroina discreta a rugaciunii si a daruirii: LUCIA POPSOR (†13 iulie 2010) sau…
“Am ajuns să o cunoaştem pe doamna Lucia abia prin anul 2004, când am vizitat-o în modestul ei…
Părintele Justin Pârvu a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului…
Părintele Justin Pârvu a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ…
Actorul american Jonathan Jackson despre plinătatea vieţii în Hristos
„Voi turna din Duhul Meu peste tot trupul” Ioil 2:28 (I)
Aflam acum un an, în urma mesajului unui prieten, de…
Constantin Brâncoveanu – Îndoitul încoronat
Cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moartea mucenicească a lui Constantin Brâncoveanu şi a celor…
Cu dragoste, pentru toți tinerii
La început de an 2014, i-am întâlnit la Mănăstirea Putna. Erau tineri, erau mulți, foarte mulți, de peste tot.…
Omul rupt de Dumnezeu este stăpânit de diavoli
Duminica a 5-a după Rusalii (Matei 8, 28-34; 9, 1)
În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ţinutul…
Părintele Cleopa despre înfricoşata vedere a iadului – Predică la Duminica a V-a…
Una din învăţăturile Sfintei Evanghelii de azi este aceea despre iad şi chinurile lui, de care şi…
Despre Cuviosul Paisie Aghioritul
Parintele Paisie Aghioritul – o mare comoara a Greciei
Dumnezeu a randuit ca pe 25 iulie 1924 sa rasara in…
Creştini pe stadion?
Fotbalul atrage pentru că, în sine, este o reflectare, în plan sportiv, a luptei pe care o are omul de dus pe…
Predică la Duminica a IV-a după Rusalii – Despre puterea rugăciunii pentru…
“Și a zis Iisus sutașului: Du-te! Fie ție după cum ai crezut“ (Matei 8, 13)
“Și a zis Iisus sutașului: Du-te!…