Arestările de la 14/15 mai 1948, evocate de Ion Gavrilă Ogoranu. Cum a scăpat luptătorul anticomunist de arestare

Joi 14 mai 2026, ora 19, în Piața Revoluției (București) – ne revedem la Ziua națională a martirilor din temnițele comuniste (Legea 127/2017)

–––––

(Din „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, volumul 1)

„Era în ultima zi de curs: 15 Mai 1948, mai aveam de audiat un ultim curs care începea la ora 9. Până atunci eu m-am îndreptat spre Poșta centrală, unde aveam de făcut o reclamaţie: trimisesem un mandat poștal și nu ajunsese la destinaţie. Colegii mei de gazdă, Hașiu Laurean și Lungu Valer, au plecat la facultate. Ajungând la Poștă observ cât ce intru că la ușă, în interior, era postată o patrulă militară și un civil cerceta actele celor ce ieșeau. Câţiva tineri, ce păreau studenţi, erau reţinuţi. Mă gândeam că la ieșire sigur voi păţi la fel. Trebuia găsit altceva de făcut. Știam că la poștă lucrează sora colegului Mărcuș. O chem și o rog să mă ajute să ies afară pe altundeva. Sub motiv că vreau să scriu plângerea, m-a introdus în ghișeu, mi-a dat o coală de hârtie și m-am apucat de scris. Între timp, ea a găsit soluţia. Un coleg de-al ei urma să ducă cu un cărucior niște pachete. I-am ajutat la încărcatul lor și, sub ochii unei alte patrule militare ce se afla în spatele poștei, ne-am îndepărtat trăgând de cărucior. Mulţumindu-i funcţionarului că mă scăpase, m-am îndreptat spre staţia de autobuz. Mă urc în cel de Mănăștur, când mă trezesc acostat de un student de anul II, al cărui nume nu-l știam și care mă invită să mă dau jos din autobuz să-mi spună ceva: „Nu vă duceţi la Facultate, așa mi-au transmis Hașiu și Lungu, că sunteţi așteptat să fiţi arestat.” I-am mulţumit și am pornit pe străzi lăturalnice. Mi-am făcut planul să mă ascund pe la cineva care nu era bănuit și apoi, spre seară, să mă strecor spre gazdă. Mi-a venit în minte locuinţa fostului coleg de liceu, medi¬cinistul Munteanu Vasile. El nu avea de ce fi bănuit, nefăcând parte din organizaţie și, fiind căsătorit, soţia îi va fi acasă. Trebuind să trec prin cartierul Universităţii, observ grupuri de studenţi discutând pe stradă. Întreb un grup, care îmi expune situaţia: în decursul nopţii Poliţia și Armata au înconjurat căminul „Avram Iancu” și au arestat o mulţime de studenţi. Căminul a rămas ocupat de armată, care nu lăsa pe nimeni să iasă din el. Dimineaţa, în interiorul Universităţii, patrule militare și civili arestau studenţii pe baza unor liste. Nimeni nu mai putea să părăsească Universitatea, cei intraţi ședeau la geamuri și de acolo anunţau pe studenţi să nu intre în Universitate. Cu doi ani în urmă era de neconceput o astfel de îndrăzneală a Poliţiei. Acum Poliţia putea face ce vrea, fără nicio ripostă, ba pentru studenţii din anii I și II lucrul părea ca de la sine înţeles de normal. „Puterea populară” trebuia să îndepărteze din Universitate pe profesorii reacţionari, fasciști, obscurantiști, dușmani ai poporului, agenţi ai imperialismului, ce se împotriveau fericirii poporului și democraţiei. Că unii se chemau Blaga, Haţieganu, Lupaș, acesta era un motiv în plus pentru a fi îndepărtaţi cât mai repede. Și odată cu ei și pe studenţii lor.

Am ajuns la locuinţa lui Vasile Munteanu și am spus soţiei că am convenit să-l aștept acasă până vine de la cursuri, fără altă explicaţie. Nu știa ce se petrecuse în oraș, altfel cred că nu mă primea în casă. Curând a sosit și Vasile, căci nu s-au mai ţinut cursuri. Mi-a explicat ce se întâmplase la clinici, bibliotecă și la toate obiectivele studenţești. Vorbea de arestări de sute de studenţi, asistenţi și profesori. Având și după-amiaza cursuri, s-a dus, întorcându-se târziu spre seară, lăsându-mă o zi întreagă victimă a cicălelii soţiei sale. Am aflat astfel preţurile exacte ale tuturor legumelor din piaţă.

Peste 20 de ani, după ce doctorul Munteanu făcuse 7 ani de închisoare politică, unde a fost unul dintre cei mai optimiști (când era mai sumbră atmosfera în celulele de la Aiud, doctorul cânta de joc, iar bătrânul Ieronim Mihai din Bărcuţ începea să joace, toate frunţile se descreţeau) și era medic în satul lui, toată lumea s-a mirat de ce bunul și tăcutul medic Munteanu nu a găsit altă cale de a ieși din necazuri, pare-mi-se familiale, decât luându-și singur viaţa.

Am luat o carte de medicină și am încercat zadarnic să citesc. Doamne, cât de lungă a fost prima zi petrecută în afara legii! Îmi amintesc cel mai mic amănunt, chiar și chipurile din cartea de anatomie pe care o aveam în faţă. Încercam să-mi aduc gândurile acasă, să cântăresc la rece situaţia și să iau hotărârea cea mai bună. La lungă durată mă gândeam, dar că voi petrece 29 de ani în afara legii, asta nu. Vasile a sosit spre seară. Venea de la poliţie, unde a ajuns cu toţi studenţii prinși în plasa unei razii în piaţa Bibliotecii universitare. Soţia îl certa de ce s-a dus pe acolo. Stătuse vreo câteva ore la poliţie până s-a făcut trierea și i s-a dat drumul. Am plecat odată cu înserarea, mulţumindu-le pentru adăpost. Ocolind străzile circulate, m-am abătut pe la unii colegi de an, aflând amănunte de la Agronomie. Noaptea, pe la trei, căminul studenţesc a fost înconjurat de patrule militare și de poliţie, îndrumate de mai mulţi studenţi, între care colegii Oţoi Nicolae și Tiberiu Mureșan. Aceștia, cu lista în mână, intrau din cameră în cameră și arătau poliţiei pe cei căutaţi. Cei prinși, cu cătușele la mâini, au fost duși la Poliţie. Căminul a rămas închis și păzit, să nu poată nimeni ieși din el. Dimineaţa au blocat toate intrările la facultate, arestând după o listă pe toţi câţi erau trecuţi în ea. Se vorbea de 30 de studenţi arestaţi.

Pentru ajutorul dat, Oţoi Nicolae avea să ajungă consilier al ministrului Moghioroș, și din minister nu s-a mai dat jos, în plus păstrându-și terenul agricol din Alba-Iulia (peste drum de Peco) unde și-a construit un fel de vilă, care putrezește de vreo 25 de ani, fără ca cineva să se lege de el. În prezent (1990), dacă s-ar valorifica acest teren, ajuns în mijlocul municipiului, proprietarul ar putea deveni cel mai bogat om din Alba-Iulia. Dar să se ţină la preţ, că acest teren are valoare mare: e preţ de sânge! Căci Ilieș, Gotea, Marușca și alţi studenţi arestaţi atunci nu s-au întors din închisoare.

Cine mai știe azi că acum 40 de ani, în fruntea unei patrule de poliţiști, i-a strigat colegului său Popa Dorin: „În numele Republicii Populare, ești arestat!”. Și i-a pus cătușele.

Celălalt personaj, Tiberiu Mureșan, va avea de străbătut o cale mai strălucită. Și el a pus cătușe la mânile colegilor săi. A făcut carieră știinţifică deosebită. Curând profesor universitar, director al staţiunii de ameliorare a plantelor Fundulea, rector al Institutului Agronomic „N. Bălcescu” București, academician în bună companie cu savantul de renume mondial Elena Ceaușescu, este în prezent președintele Academiei Agricole. Într-un articol de ziar (1991) își acuză pe unul din colegi (pe D. Davidescu) că, pe când era student, și-ar fi vândut colegii Securităţii (vezi ziarul „România Liberă”).

Între asistenţi, trebușoara murdară a făcut-o Nicolae Giosan, al cincilea asistent la Fitotehnie. O bună parte dintre colegii lui asistenţi, mai ales cei imediat superiori lui, câţiva profesori au luat calea închisorilor, de unde unii nu s-au mai întors niciodată. Și conform principiului socialist de răsplată după munca făcută, el a avut o înaintare și mai spectaculoasă: profesor universitar, director la Fundulea, rector la „N. Bălcescu”, ministru al agriculturii, acade¬mician și apoi președinte al Adunării Naţionale. Mai mare, numai în locul lui Ceaușescu ar mai fi putut ajunge. Când i s-a citit rechizitoriul în procesul fostului comitet executiv (1990) a leșinat și apoi s-a sinucis. Ce prostie! A luat revoluţia în serios. Trebuia să mai fi răbdat câteva zile, că nu păţea nimic.

Vânzători de fraţi din România, nu vă temeţi! Faceţi-vă meseria cu încredere, ba chiar cu pasiune! În România, „munca” vă va fi răsplătită. Veţi obţine tot ce doriţi: avere, ranguri, decoraţii. Nimeni nu se va atinge de „cinstea” voastră. Tineretul neștiutor vă va sorbi cuvintele din gură, închinându-se marilor voastre perso¬na¬lităţi, dorind să fie și ei tot atât de mari ca și voi. Nu vă temeţi nici când veţi fi invitaţi la un simulacru de judecată. Nu veţi păţi nimic! Românii nu-i ucid fizicește și sufletește decât pe cei care muncesc și luptă pentru binele ţării.”