NOTĂ: Prezentul demers publicistic este făcut în cadrul dezbaterii unei chestiuni de interes public, determinate de nenumăratele materiale de presă și luări de poziție a unor persoane publice, începând cu Președintele României, pe marginea legii de modificare a OUG 31/2002, cuprinzând considerații și informații de ordin istoric, care ar putea să constituie resurse pentru un studiu științific pe această temă. Este exlusă orice intenție de promovare a unor idei, concepții sau doctrine care sunt incriminate de actul normative mai sus menționat.
Iată o parte din lista INCULPAȚILOR. Post mortem. Haideți să vedem împreună cine sunt cei care se adunau la Tâncăbești, din toate colțurile țării și chiar ale lumii, împreună cu câțiva membri ai familiei celor asasinați. Vă vom prezenta câte ceva despre viața și suferința acestora, întrebându-ne ce s-ar fi întâmplat dacă ei ar mai fi fost astăzi printre noi. Nefiind definitivă, lista va putea fi continuată, de noi și de dvs, de aceea vă rugăm să ne trimiteți și roadele efortului dvs. de memorie.
Petrea Petre (). Fost deținut politic
Petrea Petre (Grigorescu după numele purtat în clandestinitate) a fost unul dintre acei români care la cumpăna veacului trecut au îndrăznit să se opună fățiș ocupației sovietice și regimului ateo-comunist instaurat de aceasta, aderând la un grup de rezistență armată localizat în Munții Buzăului și organizat de avocatul Nicolae Păun și doctorul Corneliu Șercăianu. În timpul masivelor arestări din 14-15 mai 1948, pe atunci angajat al schelei petroliere Berca, a ascuns un camarad fugar în propria vie, iar în iunie același an a reușit el însuși să scape de arestare, alăturându-se grupării de partizani conduse de cei doi lideri locali. Petrea Petre avea să fie însărcinat cu aprovizionarea cu alimente a grupului, ceea ce necesita dese deplasări nocturne, pe o distanță de circa 60 km, până în satul Pleșcoi. În iarna 1948-49, într-o noapte cu lună, reușeste cu greu să scape dintr-o încercuire a Securității. Îmbolnăvindu-se, este internat clandestin de un prieten medic. Aici va afla de capturarea grupului de Rezistență și de căderea în luptă cu Securitatea a învățătorului Constantinescu. Va trebui să părăsească spitalul atunci când Securitatea începe să facă verificări în fișele pacienților.
După un periplu prin mai multe sate unde a fost adăpostit, avea să fie arestat în casa surorii sale din Valea Sibiciului. După o scurtă anchetă la Securitatea din Pătârlagele, a fost dus la Buzău, unde a trecut printr-o anchetă deosebit de violentă, fiind bătut de securiști și strivit sub cizme. Tratat o perioadă pentru a se reface, anchetele au reînceput cu o virulență și mai mare. S-a remarcat în cruzime sublocotenentul Nelu Dumitrescu, acest călău aplicând un arsenal inimaginabil de torturi, de la bătaia la tălpi și pe corp cu țevi de fier, cabluri sau bastoane de corn și până electrocutare repetată, precum și simularea execuției în câmp. În acel infern a trecut pe lânga ispita sinuciderii, dar a fost salvat miraculos de o viziune a mamei sale… După îndelungi anchete, a fost condamnat la patru ani detenție, în cadrul unui lot numeros de buzoieni, dintre care 12 erau preoți. Torturile din timpul anchetei îi rupseseră însă coastele, acestea străpungând pielea și formân plăgi infectate. Timp de aproape un an nu i s-a acordat nici un ajutor medical, fiind lăsat să se chinuiască astfel, după care a fost trimis la spital, unde a fost îngrijit cu multă omenie de medicul maghiar Papp, care i-a făcut mai multe intervenții chirurgicale, vindecându-se cu greu.
A urmat o perioadă petrecută în penitenciarul-spital TBC de la Tîrgul Ocna, unde a cunoscut pe mulți mărturisitori ai lui Hristos din temnițele comuniste, între care Valeriu Gafencu, Ion Ianolide, Victor Corbuț, Jenică Popescu, Aristide Lefa, viitorii preoți Constantin Voicescu, Mihai Lungeanu. Cumplita temniță suterană de la Fortul 13 Jilava a fost, de asemenea, unul din locurile sale de suferință, după care a urmat Caransebeș.
Eliberat în 1955, după șase ani de detenție, cu doi peste expirarea pedepsei, a fost primit cu bucurie de familia care îl crezuse mort, neavând nici o veste despre el. A lucrat la schela petrolieră din Moinești și la o întreprindere din Onești, unde s-a și căsătorit, întemeind mult dorita familie și primind de la Dumnezeu primul din cei doi copii. Dar avea să fie din nou arestat, în noaptea de 17-18 iunie 1958, în cadrul unui alt mare val de arestări politice, fiind condamnat la 18 ani muncă silnică și confiscându-i-se puțina sa avere. Anchetele au durat 15 luni, fiind presărate cu torturi foarte violente, în care i-au fost distruse iremediabil timpanele, dar și cu utilizarea unor substanțe psihotrope, în vederea anihilării voinței. Detenția a fost executată în penitenciarul Aiud, destinat în cea mai mare parte legionarilor. Aici, fără nici o asistență medicală, s-a vindecat în mod inexplicabil de ulcer. Ultima parte a detenției a petrecut-o în lagărele de muncă forțată de la Salcia și Insula Mare a Brăilei.
Eliberat odată cu toți deținuții politici, ca urmare a grațierii din 1964, adoptată de comuniști la presiunile internaționale, s-a angajat la mai multe întreprinderi, fiind în repetate rânduri convocat la Securitate, unde i s-a cerut să devină informator, Petrea Petre refuzând întotdeauna aceste propuneri. Ca urmare a refuzurilor sale, a fost nevoit să muncească doar ca muncitor necalificat, calificându-se la locul de muncă și ducându-și viața în demnitate. Al doilea copil i s-a născut după eliberare. A fost un exemplu de demnitate, corectitudine, bun familist și profesionist. După evenimentele din decembrie 1989, a participat entuziast la acțiunile de regrupare și reorganizare ale foștilor luptători, activând în Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, în Partidul „Totul pentru Țară” și Fundația „George Manu”, participând la înființarea și activitățile Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”. Era nelipsit, în fiecare an, de la manifestările Zilelor Rezistenței de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde era înconjurat cu drag de participanții care savurau amintirile depănate de dânsul.
