Revoltător! Primarul Fritz nu acordă titlul de cetățean de onoare fostului deținut politic Teodor Stanca

1 1.503

Prleuare de pe contul Răzvan Gheorghe, Facebook

Să vă spun și eu una cu și despre Dominic Fritz.

Domnul Teodor Stanca (foto/88 ani) e vicepreședinte al AFDPR și președinte al AFDPR Timișoara. Este ultimul lider în viață al mișcărilor studențești din octombrie 1956, când studenții anticomuniști din Timișoara s-au revărsat în stradă, și-au manifestat solidaritatea pentru Revoluția din Ungaria și au cerut plecarea trupelor rusești de ocupație din România. A fost un moment puțin spus astral, luminos prin excelență, o palmă de proporții administrată direct peste fleanca regimului genocidar – de notat că la Timișoara a fost singurul loc unde studenții au reușit să facă efectiv ceva, întrucât la București și în alte părți Securitatea i-a arestat brutal încă din momentul organizării. De altfel, bucureștenii încăpuseră deja pe mâna criminalului Gheorghe Enoiu și a anchetatorilor săi de la Securitatea Uranus, un abator modern. Nici timișorenii nu au întârziat mult.

Teodor Stanca avea să fie arestat la 30 octombrie. Securiștii l-au torturat abominabil, l-au jucat în picioare și l-au sonopit în bătăi de nereprodus. A fost condamnat la 8 ani de temniță grea, ulterior trecând prin numeroase bolgii ale morții, fiind eliberat la 3 februarie 1963. A avut mari probleme până când a reușit să își găsească un loc de muncă și a întâmpinat multe obstacole până când a izbutit să termine o facultate. Întreaga sa familie a fost zdrobită, ostracizată și umilită. Securitatea l-a hărțuit și l-a supravegheat în permanență până în decembrie ꞌ89. După Revoluție a devenit parlamentar PNȚCD (1996-2000) și una dintre cele mai sonore și incomode voci ale AFDPR. În prezent trăiește la Timișoara, orașul pentru a cărui demnitate și-a sacrificat tinerețea.

Am onoarea de a vorbi deseori cu domnul Teodor Stanca, știu că se confruntă cu mari probleme de sănătate, întrucât a trecut prin multe, iar ceasul biologic nu iartă pe nimeni. Nu s-a plâns niciodată de absolut nimic și lucrează zilnic ore întregi, asigurând funcționalitatea AFDPR într-o zonă odinioară bogată în rezistență anticomunistă, dar și legătura permanentă cu urmașii celor care nu mai sunt, urmași umiliți incalificabil de autoritățile statului.

E greu, nu a fost niciodată ușor. În urmă cu o lună, domnul Stanca a fost spitalizat două săptămâni, din pricina unei hemoragii interne, pe care însă a învins-o, slavă Domnului, și s-a întors pe picioare acasă, unde își continuă îndeletnicirile.

De ce vă spun toate astea? Pentru că primarul Dominic Fritz refuză să-i confere demnitatea de cetățean de onoare al Timișoarei. De notat că domnul Teodor Stanca nici măcar nu s-a gândit vreodată să solicite asta pentru sine, nu ar face niciodată așa ceva. Solicitarea a fost făcută de alți foști deținuți politici și foști deportați, care știu prea bine ce a făcut domnul Stanca pentru demnitatea noastră a tuturor, într-o vreme în care cei mulți tăceau ca porcii în păpușoi, la fel ca acum. Vă dați seama că nu este vorba despre primirea unor înlesniri sau mai știu eu ce – la 88 de ani, dânsul nu are nevoie de așa ceva, la fel cum nu a avut nevoie nici în anii ꞌ90, însă e vorba de o binemeritată recunoaștere a luptei și a sacrificiilor sale, atât și nimic mai mult. Un gest simbolic și cât se poate de legitim. Despre solicitare am aflat de la cei care au făcut-o, nu de la domnul Stanca, mi-ar fi jenă să discut despre asta cu domnia sa. Oricum, nici măcar nu știe despre existența acestui demers.

Ei bine, închipuiți-vă că Dominic Fritz nu aude și nu răspunde nimic, deși de la momentul respectiv s-au scurs luni și luni de zile. Feriți-vă de oamenii de teapa asta. Cine e în stare să ignore așa ceva e capabil să vă facă absolut orice. Frigul din el o să vă cuprindă și pe voi. Eu nici nu mă mai pot mira de câte e în stare Florin Cîțu, bunăoară, după ce s-a pretat să-l mazilească și să-l insulte în halul în care a făcut-o pe domnul Octav Bjoza, președinte al AFDPR și reprezentat al tuturor foștilor deținuți politici anticomuniști din România, morți sau vii.

(Foto: domnul Teodor Stanca, inginer, fost deținut politic și vicepreședinte al AFDPR / sursa foto: timpolis.ro)

1 Comment
  1. Moraru+Ionut says

    Tovarul marxist Fritz scolit la scolile comuniste, bun prieten cu stalinistul Geza Kornis nu iubeste anti-comunistii, ba din contra. Si e logic ptr ca el e stalinist-eugenist. Iata un link. https://www.incorectpolitic.com/iuda-in-timisoara-dominic-fritz-alaturi-de-comunistul-geza-kornis/

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More