Venezuela naţionalizează exploatările aurifere

0 491

Guvernul Venezuelei a naţionalizat “ex­plorarea şi exportul aurului”, stabilind la 13% redevenţele pentru extracţie şi in­terzicând exportul, transmite AFP. Potrivit unui decret semnat de preşedintele Hugo Chavez, “tot aurul obţinut din orice acti­vi­ta­te minieră de pe teritoriul naţional va tre­bui în mod obligatoriu vândut şi predat Republicii Venezuela”. Conform noilor pre­­vederi, statul va avea “monopolul asupra comercializării” aurului şi va putea înfiinţa întreprinderi cu capital mixt la care să de­ţină o participaţie de cel puţin 55%. În prezent, pe lângă Minerven, compania de stat, în domeniu mai funcţionează oficial întreprinderea rusă Russo – care explo­a­tea­ză un zăcământ în sudul provinciei Bo­livar – şi societatea cubaneză Geominsal, în activităţi de prospectare. Ambele sunt asociate cu statul venezuelean. Decretul mai prevede că statul va primi până la 13% redevenţe asupra valorii aurului ex­tras de marile companii miniere. Acest pro­cent va putea fi redus la 3% pentru întreprinderile mixte legate de proiecte miniere de interes social. În luna august, preşedintele Chavez şi-a anunţat intenţia de a naţionaliza sectorul aurifer pentru a lupta împotriva “mafiilor şi contrabandei”, într-o ţară unde 60% din producţia de aur provine din mine ilegale.

Sursa: Cronica Romana

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php