CENTRE SUBVERSIVE RUSE PLANIFICĂ SCENARIUL DIN CRIMEEA ȘI PENTRU GĂGĂUZIA

0 296

3 medvedev

Faptul că în primele trei luni ale anului 2014 s-au produs o mulţime de evenimente în regiunea bazinului Mării Negre, este o dovadă în plus că aceste mişcări de pe eşichierul geopolitic au dat startul unor noi eventuale scenarii.

În mod sigur, aceste repercusiuni pot avea şi efectul de bumerang, căci teoriile inventate deseori se soldează cu eşec. La acest capitol se înscrie şi organizarea referendumului ilegal din regiunea UTA Găgăuzia, iar mai nou acelaşi scenariu urmează a fi aplicat şi în autonomia Crimeea. Cu certitudine actorul implicat în cele două scenarii rămâne acelaşi: „de la ruşi vine ploaia!”

E lesne de înţeles că aceste provocări au fost pregătite pas cu pas, iar planurile acestora s-au realizat după cum au punctat mai-marii comanditari. Nu este greu să identifici acest „comanditar” care îşi doreşte să nu piardă influenţa de altă dată şi încă mai speră la renaşterea unui nou de imperiu gen URSS, dar care să poarte numele Uniunea Eurasiatică.

Totuşi apare întrebarea: Cine sunt de facto regizorii acestor scenarii? Drept rezultat al unor investigaţii am constatat că atât în UTA Găgăuzia, dar şi în Crimeea, motivaţia socio-politică a referendumului a fost trasată de către Centrul Tehnologiilor Politice „Politcontak”, în persoana lui Andrei MEDVEDEV.

Din biografia lui Andrei Medvedev se cunoaşte că în  1991 a absolvit Şcoala Superioară K.G.B. de la Moscova. Ulterior, a activat în cadrul Serviciului Federal de Securitate al FR, fiind detaşat în diferite misiuni în regiunea Caucazului de Nord şi Asia .

În anul 2005, Medvedev A. se evidenţiază în calitate de fondator al Centrului „Politcontakt” de pe poziţiile căruia demarează anumite cercetări socio-politice în  regiunile Crimeea,    Basarabiei de sud, iar din 2012, organizaţia îşi face apariţia pe teritoriul Republicii Moldova.

Studiile realizate de către organizaţia dată, se axează în special pe subiecte ce vizează următoarele preocupări „Bucovina şi Basarabia lecţii istorice în perspectiva securităţii regionale”, „Alegerea geopolitică a R. Moldova şi  starea de spirit a populaţiei”.

De notat şi faptul că din primăvara anului  2012, când a fost demarat procesul de promovare a Uniunii Vamale şi implicit aderarea RM în cadrul acestei structuri, care deocamdată nu există, Centul „Politcontakt” a realizat o serie de acţiuni axate pe studierea proceselor socio-politice din RM. Concomitent, structura dată a prezentat şi anumite  studii ce  motivează alegerea de către populaţia RM a vectorului eurasiatic.

Evidenţiem şi faptul că la 23 aprilie 2013, în cadrul conferinţei intenţionale „RM – perspectivele integrării eurasiatice”, desfăşurată la Comrat, A. Medvedev a îndemnat conducerea Găgăuziei să adopte anumite măsuri legislative ce ar fixa dreptul Găgăuziei de a decide asupra vectorului extern de activitate. Cităm: „dacă conducerea UTAG nu va adopta asemenea decizii, în asemenea caz specificul cultural al autonomiei va  fi lichidat”.

Întâmplător sau nu, în cadrul aceleaşi conferinţe, Medvedev a comparat UTA Găgăuzia cu Republica Autonomă Crimeea, menţionând că autonomia diferă de Ucraina la fel cum Găgăuzia diferă de Republica Moldova.

de Dumitru Ababii Ido.md

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php