Abuzurile politice continuă şi la Poliţia judeţeană Argeş. Naţionaliştii continuă lupta pentru restabilirea Legalităţii la Piteşti.

0 561

 

După ce, pe 6 decembrie, şeful de post din comuna Albota-Argeş a comis un abuz cu caracter politic, prin confiscarea unui banner cu inscripţia Legiunea Arhanghelul Mihail şi prin presunile exercitate asupra simpatizantului PPP Constantin Mariniţă pentru a da declaraţii la secţie, în timp ce poliţiştii îi ţineau prelegeri cu caracter comunist, ieri a avut loc un nou derapaj al reprezentanţilor MAI din judeţul Argeş.

De astă dată cel care încalcă deopotrivă dreptul elementar şi deontologia profesională este chiar şeful Poliţiei judeţene, care, în prezenţa mai multor martori şi-a permis creeze într-o polemică în care a făcut consideraţii personale, inclusiv antepronunţîndu-se în probleme de ordin penal.

 

Interesant este faptul că şeful Poliţiei judeţene Argeş face şi el o confuzie – voită sau nu? – între fascism şi Mişcarea legionară, după cum vom vedea în materialele pe care le vom posta în cursul acestei zile.

În orice caz, la Piteşti, naţionaliştii continuă să lupte pentru restabilirea legalităţii şi statului de drept.

A consemnat Florin Dobrescu

Redactor Buciumul.ro, tel 0722749249

 

 

 

_____________________________________

 

 

Partidul Pentru Patrie, Filiala jud. Arges, 117045 Bascov, str. Serelor 2A

____________________________________

COMUNICAT DE PRESĂ

In urma faptelor petrecute ieri 06.12.2011 la politia Albota si in comuna Babana, am procedat la inaintarea unei plangeri penale la Institutia Prefectului de Arges unde am fost primiti personal de D-l Prefect Gheorghe Davidescu si de Domnul Subprefect Ion Carstoiu. Amandoua Oficialitatile au avut amabilitatea sa ne asculte si sa ne indrume imediat pentru o audienta catre seful Inspectoratului Judetean de Politie Arges d-l Dan Nicolae.

Am fost primiti de seful Politiei Judetene d-l Dan Nicolae, dup ce am trecut cu bine de filtrele de la intrare. Am participat la aceasta intrevedere impreuna cu d-l vicepresedinte al partidului Pentru Patrie Arges, d-l Ovidiu Chiru.

Pentru a scurta audienta, i-am inmanat d-lui Sef IPJ Arges Dan Nicolae, plangerea penala impotriva politistilor de la sectia de politie Albota/Arges, plangere pe care a citit-o.

Prima reactie  a Domniei Sale a fost sa ma intrebe pe mine in ce calitate depun eu aceasta plangere penala, intrucat n-am nicio treaba cu violarea proprietatii private, intrucat apartine unei terte personae, care nu semneaza plangerea. (Aha!!) I-am explicat domnului sef IPJ Arges, ca am dreptul ca cetatean sa depun o petitie, sau plangere impotriva oricarei personae cand ma simt pagubit. La aceasta , Domnia Sa a tinut sa-mi atraga atentia ca nu sunt parte in aceasta situatie petrecuta la Babana. I-am replicat ca sunt parte, ca Presedinte al Partidului Pentru Patrie, Filiala Arges, intrucat banner-ul confiscat este proprietatea filialei partidului, iar la locatia din Babana era doar afisat. Replica sefului IPJ Arges m-a lasat pentru cateva secunde fara cuvinte, intrucat continea o eroare juridica grava: “daca ati dat banner-ul  sau un obiect prin incredintare altei persoanae nu mai sunteti proprietar”. (Zau, domnule sef, m-am intrebat in gand?) Intrucat mi s-a repetat aceasta fraza, n-am mai rezistat si l-am intrebat direct daca nu cumva pe fruntea mea scrie “prost”? Mirat , m-a intrebat daca eu pretind ca mi-a spus Dansul asa ceva. Binenteles ca nu. Atunci am fost nevoit sa-i explic faptul ca a fi proprietar este o calitate permanenta, iar a incredinta cuiva un lucru, in speta banner-ul este doar o  dare in posesie temporara, asadar filiala Arges este inca proprietara banner-ului, iar d-l Marinita Constantin din Babana il avea doar in posesie. Grav, grav sa nu poti sa faci deosebire intre proprietate si posesie!! I-am explicat ca in acest context, suntem parte vatamata, intrucat ne-a fost tulburata proprietatea. Vazand ca a dat-o in bara cu termenii juridici de proprietate si posesie, mi-a spus pe o voce grava ca in cazul de fata exista un dosar penal impotriva d-lui Marinita Constantin. (Mai, sa fie! De pe 06.12.2011 ora 18 pana pe 07.12.2011 ora 12 deja era intocmit si dosar penal !) In continuare, domnul sef al IPJ Arges imi flutura plangerea penala, tinand-o de un colt, doar doar voi renunta. Intr-un tarziu, imi spune ca politistii din Albota au procedat foarte bine asa, fapta fiind raportata si Dansului si o sustine. (Cand a fost raportata, ma intreb eu, dupa savarsire sau inainte? Putem vedea protocolul?) Actele sunt deja pe masa procurorului de caz si acesta va decide, a continuat Dansul. L-am intrebat daca este normal ca un politist sa intre pe un domeniu privat fara mandat si sa confiste dupa bunul plac ce crede el. Raspunsul a venit pentru mine, ca un trasnet: DA! Deci aflam de la seful Politiei Judetene Arges, ca in Romania anului 2011 orice lucrator de politie poate veni pe orice domeniu privat fara mandat, doar daca (textual) “i se pare ceva in neregula”si sa confiste ce vrea in baza unui proces – verbal. Auzind si aceste minunatii, am cerut imediat ca plangerea penala sa-mi fie inregistrata si sa mi se dea o solutie. Cererea a fost satisfacuta si am primit un numar de inregistrare. D-l sef al IPJ Arges n-a pierdut insa ocazia sa-mi spuna totusi ca sigur procurorul imi va respinge cererea. (Interesant! Ce-l face sa creada aceasta? Mizeaza pe faptul ca va pleca chiar din biroul Dansului cu recomandarea de NUP , pentru a-i acoperi pe colegii mai mici? Sau stie Dansul ceva important ceea ce noi nu trebuie sa stim, vreo musamalizare?)

Concluziile  in urma vizitei la Seful Politiei Judetene Arges d-l Dan Nicolae:

  1. Proprietatea si posesia sunt una si aceeasi treaba (Aha!, de azi stiti ca nu este asa!)
  2. Orice politist din Romania poate intra pe orice proprietate privata fara mandat, cand si cum vrea, poate confisca orice “i se pare ca incalca legea” (poate in China, domnule sef, nu in Romania!)
  3. Nu orice cetatean poate sa depuna petitii si plageri (Ba da, domnule sef, suntem in Romania de dupa ’89!)
  4. Seful Politiei Judetene Arges stie dinainte solutia procurorilor (Crede Dansul, ca noi nu-l credem!)

Pentru conformitate,

Emanuel Codausi

Presedintele Organizatiei Judetene a Partidului Pentru Patrie

Bascov, 07.12.2011

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php