La nouăsprezece ani de la moartea sa, în România, presa, istoricii, universităţile, institutele de cercetare a trecutului recent și celelalte instituţii publice au făcut din Ion Gavrilă Ogoranu un subiect tabu.
Este rezultatul a aproape două decenii de teroare culturală exercitată de un anumit institut guvernamental, instrument al unui lobby extern cu o putere de influență extem de puternică, al cărui scop este inclusiv acela de a ne strivi, la propriu, și pe noi, cei care am făgăduit lui Gavrilă si celorlalți supraviețuitori ai Rezistenței că le vom duce mesajul la generațiile ce vin. Dacă nu l-au lăsat în Decembrie 1989 să se adreseze românilor la Televiziune, dacă în timpul vieții au continuat să-l urmărească și să-l izoleze de societatea românească, iată că și după moarte românii sunt ținuți departe de cunoașterea excepționalului său destin.
De ani de zile, germenii totalitarismului încolțesc și se dezvoltă în România din rădăcinile a două extreme monstruoase. Pe de o parte, ideologia progresismului radical, promotoare a tuturor anomaliilor absurde și unei robii woke, cu lanţul poleit democratic, încolăcindu-se pe grumazul sufletului românilor. Pe de altă parte, un val iscat ca reacție la extrema stângă, o colosală caricatură grotescă a dreptei naționaliste, ale cărei avataruri însumând incultura agresivă, grobianismul și impostura, amestecă naționalismul de extracție ceaușistă cu invocarea ilegitimă a sfinților închisorilor, toate altoite pe o iresponsabilă filiație rusească. Între cele două extreme și cadavrul în descompunere al sistemului politicianist, prea puțin loc rămâne pentru bunul simț, echilibrul și, în ultimă instanță, normalitatea ce au caracterizat generația de la 1948.
Gavrilă a prevăzut asta chiar la scurt timp după Revoluția confiscată din Decembrie 1989, atunci când își scria memoriile: “Puţini, foarte puţini ne vor înţelege…” Dar el ştia că aceşti puţini ar putea fi cândva aluatul ce va dospi frământătura de mâine a unei posibile renaşteri naţionale. “Pentru fraţii aceştia, puţini, am scris aceste rânduri…” (Florin Dobrescu)
<<Va fi altfel în viitor? Într-un viitor apropiat nici într-un caz. Am povestit despre lupta şi jertfa unor tineri de acum 50 de ani, dintr-un colţ de ţarã: Ţara Fãgãraşului. Vor fi înţeleşi de cei din ziua de azi? Asemenea iluzii nu-mi fac. Pentru majoritatea contemporanilor, acestea sunt probleme care nu intereseazã. O ştiam de mult. O ştiau şi cei care au murit luptînd. Acei ce au murit cu cei ce mai trãim îngenunchem în faţa veşnicei Românii, rugîndu-ne: Mamã ţarã, iartã-ne cã am cutezat sã luptãm şi sã murim pentru tine. Puţini, foarte puţini ne vor înţelege, ne vor iubi şi vor relua lupta noastrã pierdutã, ca sã meargã spre biruinţã.Pentru fraţii aceştia puţini am scris aceste rânduri.”
Ion Gavrilă Ogoranu
Ion Gavrilă Ogoranu – caracterizări din dosarele Securitate
11.07.1953. Declaraţiile lui Novac Petru, tatăl lui Nelu Novac, la închisoarea de la Baia Sprie: <<Gavrilă Ioan este un om inteligent, milos, nu minte, foarte credincios, se ruga foarte mult, (…) nu era pentru acţiuni criminale, s-a certat cu Haşu Andrei, de ce să iei de la om ceea ce nu-i poţi da, adică viaţa, evita situaţiile periculoase pentru ei. Sfătuia pe ceilalţi să se ferească, să nu facă vitejii. Spunea: să ne considerăm mai slabi decât adversarii noştri, că atunci ştim să ne păzim. Din cauza acestei atitudini era considerat de Haşu Andrei şi Chiujdea Ion, ca fricos. Ţinea foarte mult la mama lui şi la surorile lui. Sfătuia pe ceilalţi să se poarte ordonat, să nu facă greutăţi la oameni, ca să nu spună oamenii că ar fi nişte derbedei. Din cauza comportării, era simpatizat şi iubit de Novac Gelu, Metea, Şovăială şi Ilioi. Sfătuia să citească orice găsesc. Nu era egoist. Ajuta pe fiecare cu ce avea el. Credea că prin 1955, se va rezolva situaţia lor prin înţelegerea dintre marile puteri. Chiujdea Ion şi Haşu Andrei, credeau că va izbucni războiul. Chiujdea Ion se înţelegea bine cu Gavrilă Ioan.>>
Colonel de Securitate Pavel Aranici, 1960: <<Începând din ziua de astăzi, urmărirea lui Gavrilă constituie cea mai serioasă problemă a muncii noastre. Gavrilă este nu numai un fugar, ci este şi un conducător legionar, în jurul lui se creează un mit, şi acesta este un om tare. Trebuie să se muncească serios pentru prinderea lui>>.
