14 iulie 1947. Înscenarea de la Tămădău. Dizolvarea PNȚ și arestarea conducerii sale

By Florin Dobrescu Last updated iul. 14, 2023

În dimineaţa zilei de 14 iulie 1947, la orele 6.30, un grup de fruntaşi naţional-ţărănişti era surprins de Siguranță pe un câmp din apropierea comunei Tămădău, situată la 46 de km de capitală, în timp ce încerca să se îmbarce în două avioane I.A.R.-39, cu intenția de a fugi în Occident. Din grup făceau parte: Ion Mihalache, vicepreşedinte PNŢ, cu soţia, Nicolae Penescu, secretar general PNŢ, cu soţia, Nicolae Carandino, directorul ziarului „Dreptatea”, cu soţia, Ilie Lazăr, doctorul Constantin Gafenco, inginerul Gheorghe Popescu, Dumitru si Eugen Borcea. Aceștia au fost arestați, iar tentativa lor de fugă a fost prezentată de presa comunistă ca un act de înaltă trădare îndreptat împotriva intereselor țării.

Perioada 1944–1947, după ocuparea țării de armatele sovietice, a fost caracterizată printr-un asalt general al Partidului Comunist Român pentru accederea la toate pârghiile puterii politice din România. Utilizând metode dintre cele mai violente, abuzive și nedemocratice, bazându-se pe prezența Armatei Roșii care le asigura protecție, comuniștii au preluat guvernarea în 1945, falsificând grosolan alegerile din 1946, următoarea etapă fiind eliminarea opoziției politice și a monarhiei.

În tot acest timp, reprezentanții partidelor istorice – PNȚ, PNL și PSD-I – fuseseră supuși la interminabile represalii. Partidul Național Țărănesc trimisese o serie de memorii în Occident, cel mai cunoscut fiind cel din 19 noiembrie 1946, adresat secretarului general al ONU, Trygve Lie, în care se arătau abuzurile guvernului comunist din România. De asemenea, conducerea PNȚ se afla în legătură cu structuri de rezistență armată constituite în diverse zone muntoase ale României.

Era limpede că evenimentele duceau către o comunizare totală, care urma să fie evoluția evenimentelor, ceea ce a determinat conducerea Partidului Național Țărănesc, în frunte cu Iuliu Maniu, să ia în calcul evadarea din România ocupată a unor fruntași țărăniști și trimiterea lor la Londra, unde să constituie un guvern în exil, după modelul celui înființat de Charles de Gaulle în timpul ocupației germane în Franța.

Numai că despre această intenție a țărăniștilor aflaseră și comuniștii, prin agenții infiltrați în proximitatea conducerii opoziției. Ceea ce a urmat a fost o veritabilă capcană întinsă de Siguranța acaparată deja cu totul de comuniști, care au transformat totul în pretext pentru scoaterea în afara legii a PNȚ și condamnarea liderilor acestuia.

Planul fugii peste graniță fusese pus la punct încă din 6 iulie, când Grigore Gafencu, prin fiul fruntaşului ţărănist Emil Haţieganu, anunțase disponibilitatea a două avioane I.A.R.. Prea bătrân pentru o astfel de încercare, Iuliu Maniu refuzase să plece, trimițând în locul său pe Ion Mihalache, el urmând să rămână în țară. Liderii țărăniști urmau să fie ajutați de aviatorii Lustig Romulus şi Gheorghe Preda şi de şoferii Aurel Popa şi Petre Rusu. În prealabil, fuseseră avizați cu privire la operațiune și diplomaţii din statele în care delegaţia urma să ajungă. Avioanele trebuia să aterizeze mai întâi în Turcia, de unde ar fi plecat spre Elveţia, apoi în Franţa şi Marea Britanie.

Din acest punct intră în joc poliția secretă condusă de Teohari Georgescu, născut Burăh Tescovici. Unul dintre aviatorii care și-au oferit disponibilitatea era agent al Siguranței. Siguranța i-a lăsat pe țărăniști să-și pună în aplicare planul, până în momentul urcării în avioanele de la Tămădău, când au fost înconjurați de agenţi ai Ministerului de Interne, care au făcut uz de arme, somându-i să se predea. Agenții i-au fotografiat pe fugari cu bagajele încărcate în avioane, imaginile fiind publicate în presa comunistă în zilele următoare. Toţi cei 14 au fost arestaţi şi încarcerați în celulele Ministerului de Interne.

Tentativa de fugă în Occident a fost prezentată de propaganda comunistă ca un act de trădare naţională, ce urma să aibă grave consecințe asupra imaginii României. La 19 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor ridica imunitatea parlamentară a naţional-ţărăniştilor, totodată fiind interzisă activitatea ziarului „Dreptatea”, oficiosul PNŢ. Întreaga conducere a PNȚ, în frunte cu Iuliu Maniu și secretarul său, Corneliu Coposu, a fost arestată. La 30 iulie 1947, un jurnal al Consiliului de Miniştri decidea dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc, act consfințit și de Adunarea Deputaților, pe baza unui raport întocmit de Teohari Georgescu.

A urmat o înscenare judiciară, materializată într-un proces desfășurat între 29 octombrie și 11 noiembrie 1947, când întreaga conducere țărănistă a primit condamnări deosebit de grele. Iuliu Maniu, în vârstă de 75 de ani, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, transformată în temniţă grea pe viaţă şi degradare civică pe 10 ani, confiscarea averii şi plata sumei de 50.000 de lei, cheltuieli de judecată. După o detenție grea, acesta s-a stins în chinuri, pe 3 februarie 1953, în închisoarea comunistă de la Sighet, la vârsta de 81 de ani. Ion Mihalache a fost deţinut într-o celulă izolată până în 1963, când există toate indiciile că a fost asasinat, pentru a se evita astfel eliberarea unui opozant cu mare potențial politic, în cadrul decretelor de grațiere a tuturor deținuților politici, grațiere pe care România era obligată să o pună în practică, la presiunile internaționale. Și Ovidiu Borcea avea să fie asasinat în detenție. Nicolae Penescu, ministru de Interne în guvernul Rădescu, a fost eliberat la grațierea din 1964, fiind lăsat să emigreze în Franţa, ca un gest de curtoazie faţă de generalul Charles de Gaulle, preşedintele francez, care va face o vizită în 1968 în România. Totuși, ca urmare a acțiunilor sale energice de promovare în Occident a adevărului derspre crimele împotriva umanității comise în România comunistă, Nicolae Penescu avea să fie ucis de Securitate în anii 1980, prin trimiterea unui pachet-capcană cu bombă la locuința sa din Franța. Metoda a mai fost utilizată de agenții departamentului specializat cu „afaceri umede” (asasinate, intimidări și răpiri) al Securității și împotriva altor anticomuniști refugiați în Apus, Paul Goma scăpând printr-o minune dintr-un astfel de atentat.

Imediat după PNȚ, și Partidul Naţional Liberal a fost dizolvat printr-o decizie a propriei conduceri, însă la presiunile autorităților, evident, liderii său ajungând și ei în închisori.