Încă o seară deosebită în ”Casa noastră”…

0 1.014

Autor: Ioana DOBRESCU

Așa îi spunea Bădia Ion Gavrilă Ogoranu sediului pe care, la indicațiile Domnului Nicolae Purcărea îl căutam în urmă cu 22 de ani și unde aveam să rămân alături de Florin pentru a fi măcar o treaptă către un viitor demn copiilor noștri, ai celor care își mai pot dori asta(pentru că unii din păcate vor ajunge într-o zonă de amorțeală în care nu-și vor mai dori nimic decât zeama călduță și mortală a confortului și plăcerilor lipsite de identitate care le macină vlaga și inocența)…

O seară în duhul Adevărului, Prieteniei, Spiritului. Oameni cunoscuți, cu care ne îmbrățișăm, fiecare ridicându-ne peste dureri, boli și amărăciuni , redându-ne unii altora cu inima deschisă și ochi limpezi speranța și puterea unei lupte atât de necesară în epoca aceasta de năruire a neamului românesc. O năruire în primul rând lăuntrică, pentru că au fost atacate însăși temeliile acestuia: Credința, Eroii și Martirii, Modelele, familia adevărată, cu alte cuvinte însuși eșafodajul spiritual al neamului. Dar cum spune Marius Oprea, istoricul, omul și artistul aflat ”În căutarea poporului pierdut”, la toate scheletele dezgropate, cu toată decalcifierea, un singur element se distinge clar, viguros, drept: Coloana vertebrală. Metaforă?!

În sala destul de rece de la etajul sediului ridicat de foștii deținuți politic, de legionarii noștri, au venit și oameni noi…mulți tineri, care au stat câteva oare aproape nemișcați să asculte mărturiile venite dintr-un trecut atât de recent, dar atât de îngropat de ignoranță și interese meschine…Privindu-i mi se încălzea inima și fără să vreau am asociat imaginea asta cu cea din vara de acum 22 de ani, din aceeași sală, când venisem pentru prima dată la o ședință a Partidului Pentru Patrie. ”Unde sunt cei ce nu mai sunt?” Aseară eram fizic în sală cei trei tineri de pe vremuri: Florin, Sile și eu. Dar i-am simțit atât de vii pe cei duși, Bătrânii atât de tineri de atunci…am simțit prezența și mulțumirea lor că iată, pe jertfa zecilor de ani din lagăre și închisori, urmată de efortul de necrezut de a-și ridica singuri un sediu, Casa noastră, s-a clădit ceva…atât de rar în România anului 2023: un loc al Adevărului și al Spiritului. Poate o ultimă tranșee. Și mi-a fost rușine că deseori am cârtit, apăsată și eu de povara acelei construcții clădită atât de bine pe jertfă, dar atât de prost pe materie, și atât de greu de menținut și întreținut într-un sistem care înăbușă orice tentativă de demnitate. Târziu am înțeles și m-am luminat: Casa noastră are Suflet, iar sufletul ei e Istoria Adevărată, sunt Ei toți, Martirii, Eroii, Modelele, Brazii care se frâng dar nu se îndoiesc!

I-am simțit alături și pe camarazii din țară. Și din lume. Poate puțini în comparație cu valul maselor. Dar întotdeauna a fost așa, ne-o spune Hristos. Și am început să înțeleg de ce e atât de mare lupta forțelor întunericului, ale răului(materializate în fel și chip, dar n-o să le enumăr) pentru a distruge și împiedica coagularea energiilor pozitive ale neamului. Pentru că balanța ar fi inegală total , de partea noastră fiind toate acele forțe nevăzute, sufletele strămoșilor, așa cum spune Căpitanul.

Dragi camarazi, de ieri, de azi și de mâine, bine ați venit Acasă! Lupta continuă!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php