Povestea Crucii luptătorilor în Rezistență de la Sîmbăta de Sus

0 931

Au ramas doar 8 zile până când ne vom revedea la Zilele Rezistenței de la Sâmbăta de Sus. Astăzi am ales sa vă reamintim povestea Crucii partizanilor de lângă zidurile Mănăstiri Brâncoveanu. Proiectandu-se pe fundalul întunecat al muntelui împădurit de dincolo de pârâul Sambetei, unde partizanii au luat hotărârea ridicării unei cruci în noaptea de Înviere a anului 1952, monumentul înalt, masiv dar zvelt, cu linii dure tăiate în marmura albă, poartă în proporțiile sale ceva din dârzenia, bărbăția și curățenia sufletească a acelor tineri care, în urmă cu 70 de ani, s-au opus cu arma în mână instaurării comunismului ateu. Movila pe care este așezat închipuie mormântul care ar fi trebuit să adune rămășițele luptătorilor căzuți în luptă cu trupele Securității ori executați la ordinul politrucilor închinați stelei cu 5 colțuri.

„Era în anul 1952, în ziua de Pasti si, de pe unde eram în păduri, ne-am hotărât “să mergem și noi la biserică”. Ne-am apropiat prin păduri până în coasta de la răsărit de Mănăstirea Sâmbăta, într-un loc de unde puteam vedea slujba ce se ținea în pădurea rară din apropierea clopotniței. Era o zi frumoasă de primăvară, când codrul își împlinea frunza și pomii din poiana mănăstirii se aplecau de floare. Se vedea lume în fața altarului improvizat. Din când în când veneau, aduse de vânt, când mai tare, când mai încet, frânturi din troparul învierii “Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Ne gândeam la cei căzuți dintre noi până atunci: Marcel Cornea, Silviu Socol, Porâmbu, căpitan Monea, Mogoș, Mazilu, Partenie Cozma și ceilalți despre a căror soartă nu știam nimic. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Baciu, fratele lui Ghiță. Am rămas tăcuți cât a ținut slujba. Nu știu care a avut părerea, parcă Brâncoveanu, pe care a spus-o cu glas tare: “Dacă vreunul dintre noi va supraviețui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate și să le îngroape aici, lângă această mănăstire.”

Abia după 1989, supraviețuitorii, nu mulți la număr, au putut să țină legământul din acea noapte de Paști din 1952, nu fără a întâmpina, la început, împotrivirea autoritășii bisericești locale.

Arhitectul Anghel Marcu, împreună cu arhitectul Nicolae Goga, și ei foști  deținuți  politici, au creat proiectul acestei monumentale cruci. Marmura a fost adusă de la Rușchița și sculptată de sculptorul Constantin Marinete, iar Gheorghe Hașu din Lisa a turnat postamentul monumentului.

La 17 octombrie 1995 a avut loc ceremonia de inaugurare a Crucii. Cu două zile înainte, Regina Ana depusese primul buchet de flori la monument. A fost prima oară, după 50 de ani, când supraviețuitorii Rezistenței s-au reîntâlnit cu toții, vii și morți. Armata Română a fost prezentă, prin comandantul Garnizoanei Făgăraș, însoțit de două plutoane de ostași, care au stat de gardă la monument pe tot parcursul slujbei: “Aici au luptat şi au murit ofiţeri şi ostaşi din Armata Regală şi am venit să-i cinstim”.

Ion Gavrilă Ogoranu își amintea: „Deşi plouase câteva zile şi munţii au fost în ceaţă, în Duminica sfinţirii vremea s-a răzbunat, munţii erau limpezi, soarele strălucea neaua de pe creştetul lor. Pădurile se prezentau gătite în toate culorile curcubeului ieşite de sub măiestria toamnei. La amiazi, biserica şi curtea mănăstirii erau neîncăpătoare pentru mulţimea sosită din toate satele şi din toată ţara. Era pentru prima dată când cei care am supravieţuit din lupta anticomunistă din ţara Făgăraşului ne aflam la un loc. Îmbrăţişări, lacrimi, amintiri tragice, sute de femei îmbrăcate în doliul pe care nu l-au părăsit de 40 de ani şi pe care-l vor duce în mormânt, tineri cu sufletul deschis căutând să înţeleagă ce-a fost atunci pe aceste locuri. (…) În sunetul clopotelor mănăstirii a început slujba de pomenire oficiată de preoţi ortodocşi şi greco-catolici în frunte cu mitropolitul Ardealului. Printre ei, în primul rând preoţi care au suferit pentru Hristos şi neam. Am evitat cuvântări pompoase, am amintit doar legământul nostru luat cu 40 de ani în urmă, am mulţumit lui Dumnezeu şi celor care ne-au ajutat să ridicăm crucea. Am citit numele celor mai bine de 500 de oameni morţi dintre noi. Olimpiu Borzea şi Ioan V. Pică au depănat amintiri. Am propus şi s-a primit ca în fiecare an în prima Duminică după Sf. Ilie să ne adunăm aici şi să ne aducem aminte de cei morţi.”

Și continuă Gavrilă: „La sfârşit, din toate piepturile a izbucnit imnul fratelui de cruce căzut şi pe care spre mirarea unora îl ştia toată lumea. Cântecul se-mpletea cu adierea vântului prin cetina brazilor, cu vuietul apelor repezi de munte, cu ecoul văilor şi stâncilor. Era cântecul pe care îl intonam noi atunci în luptă ori de câte ori cădea unul dintre noi.”

În imaginile-document alaturate, oferite de Adrian Tomuța din arhiva tatălui său, Octavian Tomuța, se pot vedea mulțimea supraviețuitorilor și urmașilor acestora, precum și a clericilor și monahilor, dar și ostașii Armatei Române care fac de gardă la monument. Un detaliu de pe ultima poză, Ion Gavrilă Ogoranu vorbind la Sâmbăta de Sus.

Vă așteptăm pe toți, la Sâmbăta de Sus, in 22-24 iulie, la Zilele Rezistenței!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu / Autor: Florin Dobrescu

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php