24 martie, 23 de ani de la începerea bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei

0 455

Pe 24 martie 1999, la ora 21:00 ora României, avioanele forțelor aeriene spaniole livrau primele bombe NATO asupra capitalei Iugoslaviei, Belgrad.

Începea operațiunea „Allied Force” (Forța Aliată), care a durat timp de 78 de zile și nu a fost autorizată de către Consiliul de Securitate al ONU.

Pretextul oficial a fost refuzul Iugoslaviei de a semna acordurile de la Rambouillet. Conform acestora, Kosovo rămânea o provincie autonomă a Iugoslaviei, dar administrată de NATO.

Pe lângă administrație, NATO ar fi avut 30.000 de soldați pe teritoriul iugoslav, dar și imunitate totală pentru aceștia. Soldații NATO ar fi avut dreptul să folosească absolut orice element de infrastructură iugoslav, gratuit, iar personalul civil angajat de alianță devenea exceptat de la respectarea legii naționale.

Asemenea condiții au fost considerate inacceptabile de către partea iugoslavă, istoricul australian Sir Christopher Clark scriind că ultimatumul primit de Serbia în 1914 din partea Austro-Ungariei părea mai blând decât ce i s-a propus la Rambouilet.

Celebrul om de stat și diplomat, Henry Kissinger, afirma că „niciun sârb nu ar fi acceptat acel document”.

Cert este că NATO a considerat că acțiunea sa a fost una „umanitară”, pentru a-i salva pe albanezii din Kosovo de „purificare etnică”. Albanezii erau, ca și acum, majoritari în Kosovo, în timp ce sârbii erau o minoritate.

NATO a intervenit în favoarea „Armatei de Eliberare din Kosovo (KLA)”, o organizație paramilitară care atacase polițiștii și funcționarii din Kosovo considerați vinovați de abuzuri asupra albanezilor din provincie.

Cu toate că ulterior au fost prezentați ca „luptători pentru libertate”, membrii KLA erau acuzați chiar de Comitetul SUA pentru Refugiați și Imigranți că „urmăresc să curețe Kosovo de populația de etnie sârbă”.

Bombardamentele NATO au durat timp de 78 de zile, ele continuând inclusiv în ziua de Paști pentru sârbii ortodocși. Pe lângă obiectivele militare, au fost bombardate o serie de obiective civile: poduri, spitale, școli, monumente culturale, sedii de partide, închisori, sediul televiziunii sârbe…

România, deși nu era membră a Alianței, a permis survolul avioanelor NATO peste teritoriul țării. Cu toate acestea, regimul de la București a încercat demersuri diplomatice pentru oprirea bombardamentelor măcar în ziua de Paști, dar fără succes.

În urma campaniei de 78 de zile, a rezultat acordul de la Kumanovo, prin care Iugoslavia și-a retras forțele din Kosovo, iar provincia a intrat sub administrarea ONU, prin rezoluția 1244.

După retragerea armatei iugoslave din Kosovo, peste 164.000 de sârbi și 24.000 de țigani au fugit din Kosovo. Dintre cei care au rămas, inclusiv albanezi considerați „colaboratori”, majoritatea au fost abuzați, inclusiv uciși, conform mai multor rapoarte ale Human Rights Watch. Biserici și alte monumente culturale sârbești au fost devastate.

În urma campaniei, Serbia a devenit țara cu cei mai mulți refugiați interni din Europa. Într-o notă de interes, ofițerul sârb care a doborât un avion F-117 Nighthawk, considerat invizibil, are o mamă româncă.

În ceea ce privește victimele civile, sârbii afirmă că au murit minim 1200 de civili și au fost 5.000 de răniți, în timp ce Human Rights Watch vorbește de maxim 528 de civili uciși. Atunci a apărut conceptul de „victime colaterale”: printre aceștia au fost și 89 de copii.

sursa: R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php