25 de ani de la victoria forţelor democratice, care a deschis drumul spre integrarea euro-atlantică a României şi despărţirea paşnică, definitivă de trecutul comunist

2 1.242

În 17 noiembrie 2021, marcăm 25 de ani de la câştigarea alegerilor prezidenţiale de către profesorul Emil Constantinescu, rectorul Universităţii din Bucureşti, la puţin timp după victoria în alegerile parlamentare a coaliţiei de dreapta, Convenţia Democratică din România. Instaurarea democraţiei autentice în România a dat startul unor reforme radicale care au schimbat profund societatea românească, creând cadrul pentru aderarea la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană.

• Discursul victoriei

• Discursul reconcilierii

Fundaţia Română pentru Democraţie: Ce a însemnat pentru dumneavoastră 17 noiembrie 1996?

Prof. univ. dr. Victor Neumann, Universitatea de Vest din Timișoara:

Alături de mulți dintre congenerii mei, am privit cu entuziasm atmosfera incendiară în care se produsese schimbarea politică din 17 noiembrie 1996. La conducerea statului fusese ales un om liber, reprezentant al societății civile, comiliton pentru idealurile României europene. Fost rector al Universității din București, profesorul Emil Constantinescu reprezenta segmentul intelectual de vârf al țării. Câștigarea alegerilor prezidențiale din 1996 de către un om de știință de cea mai bună calitate devenise o garanție a reformelor și a unui debut al adevăratei democrații. Indiferent de loc și de poziție în societate, o mare parte dintre congenerii mei avea repere similare cu ale președintelui Emil Constantinescu. Speram și ne bucuram că vor dispărea în scurt timp vechile mentalități și constrângeri moștenite de la regimul național-comunist, făcând loc necesarelor înnoiri din societate, economie, învățământ, multiplicării instituțiilor europene, cultivării minților creative, diplomației de succes a României. Fusese un moment fast, urmat de schimbări fundamentale în mai multe domenii de activitate. Un segment întins al națiunii  reluase aspirațiile revoluționare din decembrie 1989 și ideile Proclamației de la Timișoara din 1990. Integrarea României în Uniunea Europeană și în NATO devenise nu doar o credibilă și de toți asumată orientare a gîndirii politice, ci și una fundamentală. Astăzi, după 25 de ani, este de dorit să recunoaștem toate acestea, iar alegerea președintelui Emil Constantinescu s-o apreciem ca fiind un moment fast al istoriei postcomuniste a României.

*****

Prof. univ. dr. Irinel Popescu, directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic “Dan Setlacec” din cadrul Institutului Clinic Fundeni:

17 noiembrie 1996 a fost un moment crucial în istoria democraţiei româneşti postdecembriste. Nu pot să uit bucuria întregii populaţii pentru victoria în alegeri a Convenţiei Democratice din România şi a profesorului Emil Constantinescu. Era o schimbare îndelung aşteptată, care a produs o emoţie pozitivă în întreaga naţiune română şi i-a redat speranţele într-un viitor mai bun. Deşi nu toate aceste speranţe s-au împlinit pe parcurs, cea mai importantă dintre ele, orientarea euro-atlantică a României, s-a produs foarte repede şi dăinuie şi în ziua de astăzi. România s-a născut ca ţara europeană şi a redevenit europeană în 17 noiembrie 1996.

*****

Prof. univ. dr. Aurel Papari, președintele Universității „Andrei Șaguna” din Constanța:

Rezultatul alegerilor prezidențiale din 1996 a certificat intrarea României pe traseul occidental și a demonstrat capacitatea societății civile de a practica exercițiul democratic. Închistați în chingile comunismului timp de aproape jumătate de secol, am realizat cât de greu poate fi resetat un sistem, chiar dacă larga majoritate a populației dorea acest lucru și năzuia la o rapidă înfăptuire. Înțelegând necesitatea accelerării acestui proces și faptul că educația pentru democrație este motorul schimbării, Fundaţia şi Universitatea Andrei Șaguna au implementat, în anul premergător alegerilor, proiectul „Democraţia ’96”, program de educaţie civică şi politică pentru ONG-uri şi partide politice, finanţat de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Phare pentru Democraţie. Grupul țintă a fost format din candidați la alegerile parlamentare, desemnați de partidele politice, care au beneficiat de un stagiu de pregătire teoretică și practică, format din cursuri privind legislația electorală, campaniile electorale, marketing politic, noțiuni fundamentale din domeniul științelor juridice și economice privind funcționarea statului de drept, iar sub îndrumarea cadrelor didactice ale universității, participanții la proiect au editat o publicație periodică și au realizat emisiuni săptămânale la posturile locale de radio și televiziune. Reușita proiectului „Democrația ’96” a fost cea pentru care, în seara de 17 noiembrie 1996, bucuria victoriei președintelui Emil Constantinescu și a certitudinii unui nou început plin de speranțe a fost întărită de satisfacția oferită de confirmarea succesului și roadelor programului implementat de noi. „Libertatea şi democraţia presupun, implicit, atitudinea activ participativă a fiecăruia dintre noi”, spunea Havel și cred cu tărie că ceea ce lipsește acum societății românești este acea efervescență care a transformat România.

*****

Prof. univ. dr. Tudor A. Marian, profesor emerit de fizică teoretică, Universitatea din Bucureşti:

Acum 25 de ani, la 3 noiembrie 1996, Convenţia Democratică din România (CDR) a câştigat alegerile legislative, iar la 17 noiembrie 1996, candidatul ei prezidenţial, domnul profesor Emil Constantinescu, a devenit preşedintele României. Au fost cele mai importante victorii ale forţelor democratice din România după Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989. În adevăr, ele au înlăturat dominaţia politică cripto-comunistă de şapte ani a lui Ion Iliescu şi a PDSR, instaurând guvernări veritabil democratice. Amintesc numai unele din progresele majore în viaţa ţării, în perioada 1996–2000:

1) Schimbarea radicală a orientării politicii externe a ţării, prin eforturile şi demersurile de aderare la NATO şi EU.

2) Favorizarea investiţiilor şi dezvoltarea sectorului privat al economiei.

3) Stabilizarea financiară a ţării prin impiedicarea falimentului Bancorex.

4) Stoparea definitivă a mineriadelor.

5) Construirea statului de drept, combaterea marii corupţii şi înfiinţarea CNSAS.

6) Reconsiderarea rolului şi importanţei Casei Regale a României.

Închei cu menţiunea că am fost reprezentantul CDR în Biroul Electoral Central (BEC) la alegerile din 3 si 17 noiembrie 1996. Între alte atribuţii, am supravegheat corectitudinea centralizării voturilor, în cele doua runde de alegeri, împreună cu domnul Constantin Chirca, pe atunci angajat al Institutului Naţional de Statistică.

*****

Prof. dr. Nicolae Constantinescu, președintele Fundației “Memoria” și al revistei “Memoria”:

Consider cu toată convingerea că 17 noiembrie 1996 a reprezentat ziua cea mai fastă a României, după ziua de 22 decembrie 1989. În decembrie 1989 s-a obținut o victorie haotică, odată cu plecarea lui Ceaușescu, care nu a fost înlocuit de nimeni, pe când în noiembrie ‘96 am avut un om în carne și oase, care a preluat frâiele României. Este o zi care nu poate fi uitată de cei care-și iubesc țara. România s-a îndreptat clar spre Vest, a fost primită cu brațele deschise, dar nu era pregătită pentru a anihila „coloana a V-a” – pregătită de vechea gardă comunistă cu ajutorul rușilor – și atunci toate intențiile bune au fost sabotate și au dus la eșecul din anul 2000. Dar ceva totuși a rămas: certitudinea că atitudinea comunistă poate fi schimbată.

*****

Prof. univ. dr. Mircea Criste, Universitatea de Vest din Timişoara, procuror general al României (1998–2001), ambasador în Macedonia (2001–2004):

Ce a însemnat 17 noiembrie 1996 pentru mine? Momentul în care democraţia a învins în România şi am spus adio comunismului. Momentul în care s-a reaprins speranţa în inimile nostre. Momentul în care ne-am recâştigat demnitatea şi încrederea în noi. Certitudinea că ne aflăm pe un drum fără întoarcere.

*****

Radu Boroianu, ministrul Informaţiilor Publice (1996–1997), senator (1996–2000), ambasador în Elveţia (1997–2001):

1. Sentimentul colectiv al impresionantei adunări spontane ce a ovaționat în Piața Simbol a Universității prima apariție publică a noului Președinte a fost sintetizat în bucuria repetării scandate: ,,Acasă! Acasă! Acasă!”. Prin opțiunea majoritară a electoratului ni se deschisese în sfârșit ușa căminului nostru dorit, casa comună a marii noastre familii, națiunea! 2. Pentru mine personal, momentul acela de mare emoție a însemnat și îndrituirea la cald a ideii că poate nu-mi părăsisem inutil profesia artistică pentru a deveni politician liberal, că democrația avea șanse să nu rămână doar un vis, o utopie!

*****

Constantin Telegat, secretar de stat la Departamentul de Integrare Europeană al Guvernului României (1997), consilier de stat pentru relaţia cu Guvernul, Parlamentul şi administraţia publică la Preşedinţia României (1998–1999), ambasador în Spania (2000–2001):

Pentru mine, victoria dlui Emil Constantinescu la alegerile din 1996 a constituit o victorie personală. Plecat din ţară, după mai bine de un sfert de secol, din considerente politice, puteam să mă întorc cu speranţa unei schimbări radicale în măsură să asigure ţării un viitor. Din pacate, această schimbare şi-a întrerupt cursul şi a fost zădărnicită de forţele trecutului comunist care continuă şi astăzi să ipotecheze politica romanească. Aş face o singură observaţie la cauzele acestui eşec partial al politicii preşedintelui ales în 1996: coalizarea a priori greu de conceput a elitei culturale a ţării cu aceste forte toxice.

*****

Prof. univ. dr. ing. Virgil Petrescu, ministrul Educației Naționale (1996–1997), membru al Camerei Deputaților (1996–2000):

O împlinire mult așteptată! În campania electorală din 1996 am participat în mod egal pentru ambele tipuri de alegeri: prezidențiale și parlamentare (am candidat cu succes pentru Camera Deputaților în județul Vaslui). În turul II al alegerilor prezidențiale, împreună cu echipa, am organizat la Vaslui, în Sala Sporturilor, un mare spectacol pro-Constantinescu, la care a fost invitat și celebrul Arșinel. Îmi amintesc faptul că el a rămas în pană pe drum și l-am recuperat cu dificultate, dar spectacolul întârzia… Și a trebuit să facem o serie de „intermezzouri”, căci sala se agita în absența vedetei și nu se mulțumea doar cu ceilalți „glumeți”, ori cu dansatoarele și cântăreții! Alegerea în 1996 a domnului Emil Constantinescu ca Președinte al României mi-a dat un sentiment de împlinire mult așteptată, căci participasem cu entuziasm și la campania din 1992. Atunci, după un turneu prin Transilvania, cu un șir de mașini ale câtorva prieteni, am coordonat organizarea mitingului de la Arad, care a fost o reușită, dar, din păcate, insuficientă pentru întreaga țară. Iată că după patru ani, în toamna anului 1996, a câștigat CDR și noi aveam Președintele! Oare își mai amintesc mulți de „nebunia” declanșată la sediul PNȚCD după comunicarea rezultatelor oficiale?

*****

Marinel Ioana, ambasador în Venezuela (2000–2001 şi 2007-2009), reprezentant al ţării noastre pe lângă Organizaţia Meteorologică Mondială (2001–2003), directorul Direcţiei de Reactori Nucleari la Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare (2004–2006):

Alegerea în 1996 a prof. Emil Constantinescu în funcţia de Preşedinte al ţării a reprezentat un moment de recuperare a demnităţii neamului românesc. A fost o victorie şi un izvor de speranţă – ca de apă vie – pentru marea majoritate. Şi a dovedit că se poate. A fost o sărbătoare pentru părinţii mei gârboviţi de vreme şi umiliţi de vremuri. Eu am simţit evenimentul ca pe o confirmare a credinţei că am pe ce conta. Şi sper că sentimentul a fost reciproc.

*****

Ion Vianu, medic, întemeietorul ftiziologiei în România, disident anticomunist şi fost colaborator al postului de radio “Europa Liberă”, scriitor:

17 noiembrie 1996 a fost și rămâne pentru mine apogeul speranței într-o Românie mai bună, apropiată strategic și ideologic de Europa, apropiere pe care am socotit-o, ieri ca și azi, singura șansă pentru destinul României. Victoria lui Emil Constantinescu întrupa această posibilitate. După 25 de ani, ținta este aceeași dar mersul evenimentelor ne arată că sarcina pentru a o atinge depășește puterile unei singure generații. Să nu pierdem din vedere elanul din acea unică seară de noiembrie!

*****

Dr. Virgil Ştefan Niţulescu, managerul Muzeului National al Ţăranului Român: Nu m-am gândit, niciodată până în ianuarie 1990 să părăsesc definitiv România. Momentul marilor speranțe, din decembrie 1989, s-a năruit brusc peste doar cinci săptămâni și mi-am zis că nu mai e nimic de făcut în țara asta. Am reușit să trec peste acel moment și speranța mea a renăscut atunci când profesorul Emil Constantinescu a deschis balconul Universității. A început un drum anevoios, cu înfrângeri, cum a fost cea din 1992, dar și cu o uriașă victorie, care a marcat – înțeleg abia acum – sfârșitul Revoluției începute în 1989 și revenirea la evoluție: victoria, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la 17 noiembrie 1996, a celui pe care îl votasem, de fiecare dată, cu încredere: profesorul Emil Constantinescu.  A fost momentul în care România a intrat în logica statelor democratice, iar acea zi, în mintea mea, va rămâne, întotdeauna, legată de personalitatea Președintelui Emil Constantinescu.

*****

Cristian Mărunţeanu, profesor emerit, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geologie şi Geofizică, membru de onoare al International Association for Engineering Geology and the Environment:

Câştigarea alegerilor prezidenţiale de către candidatul Convenţiei Democratice din România a reprezentat o breșă importantă în sistemul politic cu gene comunistoide (mai mult sau mai puțin mascate) înscăunat după 1989, o dovadă că democrația adevărată poate învinge, din păcate doar pe termenul mandatului. Totusi, a însemnat o speranță împlinită, o dovadă că începe să se producă o schimbare în mentalitatea populației, care a aflat poate vota și, mai ales, că poate alege și altceva decât candidați de sorginte comunistă. Schimbarea din 1996 a început să dea roade și sper să găsească împlinire şi în viitor, un viitor nu prea îndepărtat.

*****

Nicu Anghel, directorul SPP (1996–1998):

O schimbare necesară, dorită şi aşteptată.

*****

Prof. univ. dr. Crina Bocşan, președinte-fondator al Asociației Culturale “Iulia Hașdeu”:

Sfârșitul lunii noiembrie, mai exact 17 noiembrie 1996,  a însemnat apropierea de împlinire a speranței că urmează Marea Schimbare, că țara va fi în mâinile unui intelectual autentic, al cărui potențial este în slujba prosperității României.

*****

Ignat Timar, preşedintele Societăţii Polono-Române din Cracovia:

Pentru mine personal a fost o perioadă foarte importantă, aflând de aici, din Polonia, că România renaşte, după ce văzusem cum în anii ‘90 România rămăsese în spate faţă de restul ţărilor din Europa Centrală. 17 noiembrie 1996 a venit ca o nouă scânteie pentru a duce Romania spre drumul democraţiei. Mulţumim, domnule Preşedinte Emil Constantinescu, că aţi adus România pe drumul cel bun. Papa Ioan Paul al II-lea, aflat în vizită la Bucureşti, a spus că România este Grădina Domnului şi este păcat să nu o îngrijim. Vă dorim sănătate şi fericire şi vă aşteptăm la Cracovia.

*****

Prof. univ. dr. Gheorghe Țiclete, pensionar:

Câștigarea alegerilor, la 17 noiembrie 1996, a însemnat pentru mine, în primul rând, că am putut să mă bucur cu adevărat și de reușita mea! Ce vreau să spun?  Foarte simplu. Fiind numit președinte la o comisie de bacalaureat, eram întrebat cu cine voi vota și ce cred de candidatul Convenției Democratice din România (cheia). Eram convins și mărturiseam cu toată convingerea acest lucru. Astfel pe foarte mulți am reușit să-i conving, că astfel va fi cea mai potrivită alegere. Ba mai mult, am reușit să-i conving pe foarte mulți cunoscuți sau prieteni, dar și pe mulți studenți ai mei. A fost o adevărată sărbătoare, împlinirea dorinței mărturisite. Din păcate, cred că cei care sunt astăzi la cârma țării (ei sau cei derivați) i-au sabotat bunele intenții, iar rezultatele se văd, mai ales astăzi, după atâta amar de ani…

*****

Alex Mihai Stoenescu, istoric:

Asupra semnificaţiei naţionale a instalării lui Emil Constantinescu la Preşedinţia României s au folosit expresii ca „moment istoric“, „a doua revoluţie“, „încheierea regimului comunist în România“. Ca istoric, obișnuiam să citesc presa străină și buletine de presă. Impresia mea deja instalată în acea noapte a fost confirmată de ele:

• Departamentul de Stat al Statelor Unite: „Prin aceste alegeri, România a reluat democratizarea începută în 1989“.

• Jacques Chirac, preşedintele Franţei: „Domnule preşedinte Emil Constantinescu, instalându vă la magistratura supremă, poporul român a confirmat dorinţa lui de deschidere şi aspiraţia spre Europa“.

• The Washington Post: „După şapte ani de guvernare a unei condu¬ceri înrădăcinate în trecutul comunist al dictatorului Ceauşescu, România a făcut o rupere duminică şi a ales ca preşedinte un refor¬mist, profesorul de geologie Emil Constantinescu“; „Prima coaliţie necomunistă este la conducere în România“.

• USA TODAY: „Ex comuniştii au fost înlăturaţi de la putere în România“; „Preşedintele român şi a recunoscut înfrângerea, în timp ce un vot istoric a adus un profesor de geologie la preşedinţie şi i a îndepărtat de la putere pe foştii comunişti, pentru prima oară de la revoluţia din 1989“.

• Agenţia BTA (Bulgaria): „Revoluţia din decembrie ’89 s a încheiat 7 ani mai târziu“; „Victoria lui Constantinescu deschide drumul spre o reînnoire benefică a structurilor de stat. Partidul, considerat a fi un moştenitor al foştilor comunişti, se retrage din puterea executivă“.

• France 2: „Creştin democratul Emil Constantinescu pune punct domi¬naţiei vechilor comunişti asupra României“.

• Le Figaro: „Respingându l pe Ion Iliescu, românii au întors de a bine¬lea o pagină din istoria ţării“.

• Die Welt: „Un democrat câştigă în România – noul preşedinte Constantinescu pune capăt erei comuniste“.

• The Times: „O revoluţie care mătură, în sfârşit, umbrele postcomu¬niste întruchipate de fosta putere“.

• Moskovski Komsomoleţ (Rusia): „Fiasco – o nouă înfrângere a comuniştilor în Balcani“; „Înfrângerea comuniştilor români va da argumente suficiente adepţilor liniei ultradure de la Moscova“.

• Corriere della Sera: „România a încheiat epoca Iliescu“.

• International Herald Tribune: „Este pentru prima dată în istoria României când un lider pleacă de la putere în mod democratic. Nu strangulat, nu printr o lovitură de stat, nu împuşcat“.

*****

Dr. Marius Bâzu, membru al Senatului Alianţei Civice:

Pentru mine, 17 noiembrie 1996 a fost o zi de grație, în care Democrația a învins în România. De fapt, eu personal avusesem un adevărat șoc cu câteva zile mai devreme, urmărind confruntarea televizată de la Antena 1, în momentul în care candidatul Emil Constantinescu i-a pus lui Ion Iliescu celebra (acum) întrebare: „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?”. Pentru ca întrebarea o inventasem eu, gândindu-mă că e singura care ar fi putut să-l pună în dificultate pe președintele în funcție pe atunci, meșter în a răspunde la orice întrebare. Afara de una, la care orice volută ocolitoare ar fi însemnat o bilă neagră. Am mizat pe faptul că Iliescu, vechi comunist, nu avea cum să răspundă ferm: „Da, cred în Dumnezeu!”, singurul răspuns câștigător. Nu mai putea fi ajutat de consultanți, deci trebuia să răspundă așa cum simțea el. Așa a și fost! Nici vorbă să aibă un răspuns ferm. Ceea ce a provocat o mare dezamăgire celor care încă mai credeau într-un Iliescu creștin (da, erau mulți dintre aceștia, pentru că îl vedeau că își făcea conștiincios cruce în biserică, el știind că electoratul era majoritar ortodox). Cu câteva zile înainte de emisiune, când s-a aflat că fiecare candidat are dreptul să-i pună o întrebare oponentului (fără ca moderatorul, care era în mod evident omul lui Iliescu, să o știe), am scris pe o hârtie întrebarea, împreună cu o explicația de mai sus si i-am dat hârtia lui Remus Opriș, la care aveam acces într-o anumită conjunctură. N-am știut dacă o dăduse mai departe sau nu, am aflat abia în emisiune, unde esențială a fost și regia gândită de Ion Caramitru, cu pauza de efect a dlui Constantinescu, cu ochelarii scoși încet etc. Nu cred că întrebarea a fost decisivă, dar cred că a contat într-o anumită măsură! Pentru mine a fost importantă ideea că, iată, un candidat la președinție ascultă sfaturi venite de jos. Și câștigă!

*****

Dr. Sorin Platon, fondatorul Centrului de Reflecţii Politice şi Strategice, Cluj-Napoca:

„Cu o singură floare, în cele din urmă nu s-a mai facut primavară…”

*****

Dr. Livia Adam:

17 noiembrie 1996 a reprezentat primul pas pe calea democrației și evident a europenizării României! Moment istoric! O nouă scenă politică, o așteptare cu mult entuziasm a românilor care au crezut într-o guvernare altfel. Convenția era văzută ca fiind dătătorul unui nou model de om politic prin Prof. Dr. Emil Constantinescu. Domnia sa a acționat, pe toată perioada mandatului prezidențial și pentru a întări Opoziția democratică. Un mare regret: clasa politică nu a înțeles /învățat nimic din “lecția alegerilor 1996″.

*****

Mihai Guţanu, vicepreşedinte PNŢCD:

Atunci a fost Ziua Victoriei! 17 noiembrie 1996 reprezintă pentru mine și ai mei exact ce a însemnat ziua de 8 mai 1945 pentru anglo-americani sau 9 mai 1945 pentru sovietici. Aveam 28 de ani și era pentru prima dată în viața mea când simțeam gustul Justiției Divine. Nu era o exaltare de moment, ca atunci când echipa favorită înscrie golul victoriei într-un meci important sau ai câștigat la loto. Era Victoria mea și a strămoșilor mei într-un război împotriva comunismului, care s-a lungit pe parcursul a trei generații. Puțin spus război, un măcel cu nedrept de multe victime, toate numai pe partea noastră a frontului. Simțeam în 17.11.1996 că, prin lupta personală din anii ’89 –’96, reușisem să înving hidra bolșevică și i-am răzbunat pe toți ai mei, neamuri și prieteni deopotrivă, dar și pe veteranii țărăniști  ale căror povești din gulag mi-au marcat copilăria. Îmi părea rău că Seniorul Coposu plecase dintre noi cu un an înainte. Am fi plâns împreună de bucurie. Un asemenea nu triumf nu se poate uita vreodată!

*****

Mihaela Marcu:

În 17 noiembrie 1996 eram în sediul Fundației Române pentru Democrație și așteptam cu înfrigurare confirmarea numelui profesorului Emil Constantinescu, în calitate de președinte al României. Pentru mine, Acel moment a reprezentat cheia angajării noastre pe calea democrației și a europenizării. Eu cred și acum că Lecția alegerilor din 1996, predată atunci de profesorul Emil Constantinescu, descoperit nouă ca un nou model de om politic, ar mai trebui predată odată pentru a fi înțeleasă și, poate, însușită.

*****

Ruxandra Onofrei, consilier la Preşedinţia României (1999–2000):

Victoria în alegeri a Convenției Democrate Române și a lui Emil Constantinescu din 17 noiembrie 1996 a reprezentat un moment de discernământ istoric, de reașezare, care a marcat înscrierea definitivă a României în familia politică occidentală și a consacrat opțiunea românilor pentru democrație, proaspăt re-exprimată. A fost momentul recuperării idealurilor Revoluției din 1989, care fuseseră prea îndelung amânate vreme de șase ani. În contextul freamătului național al lui noiembrie 1996, am simțit și la nivel personal nevoia de a mă implica în viața socială și de a susține demersurile democratice pe care aveam cu toții să le trăim în anii 1996–2000. Întâmplarea a făcut ca, exact în acea dimineață de 17 noiembrie să mă întorc de la o conferință la Londra, astfel încât – metaforic vorbind – aș putea spune că pentru mine acest moment a însemnat cu adevărat o “întoarcere acasă”, nu doar la locurile care ne definesc, ci și la principiille care ne reprezintă.

*****

Haritina Crăiță, expert judiciar, Buzău:

Pentru mine, 17 noiembrie are o dublă semnificație: este ziua în care am deschis ochii pentru prima dată pe această lume (cu ani în urmă) dar și ziua în care, în anul 1996, am deschis nu numai ochii dar și mintea, am privit către Est și Vest și am ales calea dreaptă de urmat, ca majoritatea românilor: să îndreptăm împreună România, ireversibil, spre NATO și UE. Cum aș putea uita vreodată această dată?! România s-a transformat în 17 noiembrie 1996 dintr-o țară problemă a Europei, într-o parte a soluției care conducea către Europa Unită a noului secol. De ce a fost calea dreaptă? Este ușor de înțeles și suficient să-ţi pui întrebarea: „Ce s-ar fi întâmplat în România mai mult și mai bine dacă PDSR și Ion Iliescu ar fi continuat să guverneze ca și până atunci?”. În 17 noiembrie 1996 românii au ales primul președinte democrat al României, recunoscut internațional prin premiile acordate: Omul European de Stat al Anului 1998, distincție conferită de Institutul East West, New York, SUA și Premiul pentru Democrație al Centrului Democratic din Washington (1998). La mulți ani domnului Președinte Emil Constantinescu! La mulți ani Fundației Române pentru Democraţie! La mulți ani România!

*****

Gheorghe Ștefănescu (81), medic veterinar, Pitești:

Pentru mine, această perioadă a fost apogeul vieții.  Eram realizat profesional (pe atunci eram șeful Laboratorului Veterinar Argeș), viața de familie continua sub cele mai bune auspicii, se muncea liber și organizat. Depășisem șocul schimbării de regim politic, schimbare pe care nu o prevăzusem. La toate acestea s-a adăugat faptul că prof. Emil Constantinescu – cu care în liceu am fost coleg de clasă ‒ a devenit Președintele României. Astrele se aliniaseră.

*****

Adina Bara:

Sentimentul de eliberare trăit în decembrie 1989 s-a întregit, în 17 noiembrie 1996, cu certitudinea unui destin profund democratic. Am știut atunci că Emil Constantinescu va transforma iremediabil, cu dăruire și pricepere, societatea românească în totalitatea ei.

*****

Dan Popescu:

17 noiembrie 1996 a fost Ziua Speranţei! Speranţa că vom deveni o societate normală, în care drepturile şi libertăţile individuale vor fi considerate, o societate vindecată de ură şi de resentimente, o societate a egalităţii de şanse şi a oportunităţilor pentru viitor. Dar nu pentru suficient de mulţi oameni această zi a însemnat acelaşi lucru…

*****

Alina Stan:

În noiembrie 1996, am simţit că s-a risipit negura prin care rătăcea România. După douăzeci şi cinci de ani, percep la fel ca atunci rezultatele acelor alegeri. Din păcate, modelul de preşedinte reprezentat de Emil Constantinescu – democrat, educat, cult, decent, onest – nu a fost preluat.

*****

George Enescu:

A reprezentat speranța! Un gând bun!

*****

Eugen Cincu:

Singura conducere pentru popor, păcat că dl. Președinte a renunțat să candideze pentru cel de-al doilea mandat. Alegerea dlui. preşedinte Constantinescu, ca singurul preşedinte neatins de Securitate, o perioadă care nu a fost nici înainte şi nici după aceea posibilă, datorită amestecului forţelor externe şi interne în conducerea ţării.

2 Comments
  1. IO...gerules says

    Tapul presedinte care a dat,in mod sigur penrtu spaga grasa,adica coruptie la nivel prezidential,Insula Serpilor,teritoriu romanesc si imprejurimile din Marea Neagra,pline de petrol submarin.Imbalmajeala ziaristico-spionita,sau tradare de tara pe sestache.Rusine.Ce democratie s-a asternut in Romania domnilir?Nu va e rusine?

  2. pui de dac says

    Am fost naivi cu „integrarea”. Sper sa se dezintegreze cat mai curand uniunea asta sovietica europeana care devine din ce in ce mai sinistra…altfel riscam sa disparem ca natiune…

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php