Dr. Constantin Iulian – Prezent!

Pe 8 iunie s-au împlinit 11 ani de la trecerea în veșnicie a iubitului nostru camarad şi instructor, dr. Constantin Iulian, fondator al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, preşedinte al Partidului „Totul pentru Ţară” (Pentru Patrie) între 1995-2005 şi al Federației Foștilor Deținuți Politici

Cuvintele sunt sărace pentru a zugrăvi în adevărata ei lumină viaţa acestui Om, care a impresionat pe toţi cei cu care a venit în contact prin capacitatea de dragoste şi dăruire, inteligenţa, delicateţea sufletească, bunătatea, fermitatea blândă şi credinţa nelimitată, calităţi care l-au însoţit până în ultimele clipe de viaţă.

Cei 14 ani de detenţie politică în lagărele şi închisorile comuniste, începînd cu reeducarea de la Suceava şi Piteşti, Canalul, şi terminînd cu reeducarea de la Aiud, unde ca pe tot parcursul detenţiei, a refuzat orice compromis cu comuniştii, fiind ţinut doar în Zarka, în condiţii de exterminare, nu au făcut decât să şlefuiască mai mult personalitatea acestui Om îmbunătăţit.

„…S-a stins lumina lumii.”

Pe monumentul funerar al lui Iancu de Hunedoara din Catedrala romano-catolica din Alba Iulia sunt inscrise aceste cuvinde rostite de papa Calixt al III-lea la aflarea vestii mortii fulgeratoare de boala a marelui erou al crestinatatii la cateva zile de la stralucita victorie impotriva turcilor de la Belgrad.

Aceste cuvinte mi-au venit in minte la aflarea tragicei despartiri de d-l Constantin Iulian, personalitatea cea mai luminoasa si ziditoare care s-a implicat in continuarea luptei Miscarii Legionare in ultimii 20 de ani.

Ii datoram cu totii d-lui Iulian cel mai deferent omagiu si cea mai sincera recunostinta pentru activitatea si lupta sa fara preget pentru valorile vesnice ale neamului, inceputa la o varsta frageda si rasplatita, la fel ca si pentru mii de camarazi, cu ani grei de inchisoare, cu torturi si chinuri inimaginabile, cu marginalizare si umilire.

Dar, curajos si tenace, Constantin Iulian a trecut peste toate si, in cele mai vitrege conditii si-a confirmat siesi si tuturor celor care l-au cunoscut valoarea sa intelectuala si morala cu totul deosebita, izbutind sa invinga sistemul represiv si confirmand ca un respectat profesor universitar si mai apoi cercetator al fenomenului totalitar comunist.

Suntem datori a ne pleca capetele cu gratitudine fata de munca si demersurile neobosite, in calitate de presedinte al Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici, pentru restituirea integrala a adevarului despre represiunea din perioada regimului comunist, pentru compensarea chiar si partiala a victimilor represiunii pentru suferintele indurate, si pentru recunoasterea rolului istoric al Miscarii Legionare la lupta de rezistenta anticomunista.

In egala masura ii datoram d-lui Constantin Iulian recunostinta si pretuire pentru determinarea cu care a urmarit revigorarea expresiei politice a Miscarii Legionare, ca presedinte al Partidului Pentru Patrie timp de aproape un deceniu, si mai apoi ca presedinte al Senatului, contribuind decisiv la revenirea istorica a partidului sub denumirea”Totul Pentru Tara”.

Tinerii carora le-a indrumat pasii in politica, cu intelepciune si credinta, vor gasi in personalitatea sa un model desavarst si daca vor fi in masura sa-i calce pe urmele sale apasate in devenirea nationala a Romaniei vor izbandi peste veac.

Dumnezeu sa-l aseze intre Dreptii Sai si sa ne dea nou darul de a-l pomeni peste ani.

Coriolan Baciu

Repere ale unei existenţe exemplare

Născut la 17 octombrie 1929 la Vaslui, într-o familie de funcţionari, Constantin Iulian a urmat cursurile Liceului Mihail Kogălniceanu din acest oraş, unde a intrat, în 1945, în Frăţiile de Cruce, organizaţie a Mişcării Legionare destinată exclusiv educaţiei moral-creştine a elevilor de liceu.

Este o perioadă în care îşi însuşeşte aspra educaţie morală care-l va însoţi tot restul vieţii. Corectitudinea, inflexibilitatea la orice compromis, înfrânarea, viaţa aspră, eleganţa sufletească, postul şi rugăciunea, exerciţiile de dragoste faţă de aproapele, iubirea de Neam şi Ţară, permanenta desăvârşire pe plan profesional, vor fi coordonatele pe care se va desfăşura existenţa acestui om deosebit.

Nu va uita niciodată activitatea clandestină desfăşurată în această perioadă, cu nopţile de lagăr pretrecute pe dealurile şi prin pădurile din jurul Vasluiului, împreună cu numeroase unităţi FDC, marşurile şi instrucţia paramilitară, într-o vreme în care România era deja ocupată de armatele sovietice, iar Stalin impusese la Bucureşti un regim comunist.

Este arestat în mai 1948, în cadrul amplei acţiuni desfăşurate de regimul comunist prin care peste zece mii de legionari implicaţi în activitatea de rezistenţă naţională au fost capturaţi în câteva zile.

După interminabile anchete la Securitate, în care este torturat în mod barbar, este condamnat în iulie 1948 la 6 ani de temniţă pentru activitate împotriva orânduirii socialiste. Este începutul unui lung calvar pe care însă, Tică Iulian, cum îi spuneau apropiaţii, îl va străbate cu o verticalitate ieşită din comun.

La închisoarea Suceava, unde erau adunaţi legionarii din jumătatea nordică a Moldovei, este supus, alături de mulţi alţi studenţi, la prima formă de reeducare prin tortură, practic un preambul al reeducărilor de la Piteşti şi Gherla de mai târziu. Transferat la închisoarea Piteşti, va face obiectul cumplitelor torturi fizice şi psihice iniţiate de Ministerul de Interne comunist, sub coordonarea lui Nicolski-Grunberg şi alţi agenţi NKVD trimişi de la Moscova, fenomen descris de Soljeniţîn drept cea mai mare barbarie a lumii contemporane. Remarcabilă relatarea momentului în care a aruncat în toaletă fiola cu otravă pe care o purta dinainte de arestare, şi care îl supunea unei teribile ispite de a se sustrage chinurilor, măsură aflată însă în contradicţie cu învăţătura creştină.

Rectitudinea cu care a trecut prin experimentul de la Piteşti i-a conferit poziţia morală de pe care, ulterior, în lagărul Peninsula de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, alături de Grigore Zamfiroiu, părintele Adrian Făgeţeanu, Mihai Florea şi alţii, va desfăşura o concentrată acţiune de recuperare sufletească a deţinuţilor politici reeducaţi la Piteşti. Prin dragoste şi urmînd preceptele lui Corneliu Codreanu, ei au reuşit să scoată din marasmul psihic numeroşi luptători înfrânţi în reeducări şi să-i reaşeze pe o linie de rezistenţă, fapt descoperit ulterior de Securitate, cu consecinţele de rigoare. Aici a participat la difuzarea imnului „Se deschid grele porţi şi răzbatem în veac…”, compus de părintele Mihai Florea, şi care a avut un rol important în ridicarea moralului deţinuţilor politici.

Eliberat în 1954, la termen, Constantin Iulian se înscrie la Facultate, la Institutul Politehnic din Bucureşti. Aici este cooptat de comandantul-ajutor Puiu Athanasiu, fost prefect legionar al judeţului Putna (Focşani), care împreună cu Victor Clonaru, începuseră reorganizarea Mişcării Legionare în jurul unul comandament clandestin care avea să reuşească, printr-un emisar, inclusiv străbaterea Cortinei de Fier în scopul avizării Conducerii din Exil. Constantin Iulian va avea un rol deosebit în cadrul acestei reorganizări a Mişcării, fapt care îi va atrage o nouă condamnare de 25 ani muncă silnică, în 1958.

Începînd cu anul 1962 în penitenciarul Aiud, comuniştii încep o nouă acţiune de reeducare a prizonierilor legionari, condiţionîndu-le acestora amnistierea de renegarea, în mod public şi organizat, a credinţei şi idealurilor legionare şi adeziunea la ideologia comunistă. Până la eliberarea în vara lui 1964, Constantin Iulian s-a numărat printre legionarii care nu au acceptat reducarea, refuzînd permanent orice compromis cu puterea comunistă, motiv pentru care a fost ţinut doar în Zarka Aiudului, în condiţii de exterminare.

După amnistia generală din 1964, ieşit în marea închisoare România, şi-a continuat cursurile la Facultate, devenind inginer hidrotehnist, lucrînd pe numeroase şantiere ale ţării.

Proiectul vieţii sale a fost însă o amplă cercetare, desfăşurată pe zeci ani, prin care a pus la punct o soluţie tehnică eficientă de combatere a eroziunii litoralului românesc, soluţie brevetată şi cu care şi-a luat şi doctoratul. Din păcate, nici până azi autorităţile nu au trecut la punerea în practică a acestei soluţii.

După 1989, Constantin Iulian s-a implicat activ în cadrul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, unde a coordonat acţiuni precum organizarea Muzeului Rezistenţei 1993 – „Cartea prigonită” prin construirea unor monumente ale eroilor anticomunişti, aşa cum este Mormântul celor fără de Mormânt de la Balaciu, realizat în cadrul primei tabere legionare de muncă şi educaţie de după 1940, între 1992-1995.

Deşi nu dorea să se implice în activitatea politică, fiind dedicat exclusiv muncii cultural-ştiinţifice de promovare a adevărului despre rezistenţa anticomunistă şi Mişcarea Legionară, în anul 1995 se conformează ordinului primit de la comandantul legionar Nistor Chioreanu, acela de a prelua conducerea Partidului “Pentru Patrie” (înființat în 1993 sub titulatura ”Totul pentru Țară”, neadmisă însă de autoritățile neocomuniste), în cadrul schimbului de ștafetă între gradele legionare și absolvenții, ceva mai tineri, ai Frățiilor de Cruce. Totodată, pus în imposibilitatea de a-și mai îndeplini atribuțiile, Chioreanu l-a desemnat și successor al său în fruntea Grupului de comandă al Mișcării Legionare din țară.

Timp de 10 ani a condus acest partid cu o prestanță deosebită, acționînd permanent ca un factor de unitate și apropiere între grupurile care se revendicau, într-un fel sau altul, de la doctrina legionară. În acest timp a făcut parte din grupul de inițiativă pentru construirea sediului central din str. Veseliei 21, București, a realizat inițiativa legislativă “Dosarul Mișcării Legionare”, prin care PPP a cerut autorităților statului român scoaterea legionarilor din categoriile incriminate de Legea Siguranței Naționale și a coordonat reînregistrarea partidului cu cele minimum 25000 de semnături conform noii legi din 2003. De asemenea, a coordonat personal educarea și selecția tinerelor cadre care urmau să înlocuiască vechii luptători la conducerea organizației, începînd din anul 2005 el trecînd în conducerea Senatului legionar din cadrul PPP, iar în 2012 avînd un aport decisiv în demersurile de recăpătare a titulaturii istorice de “Totul pentru Țară”. În anul 2010-2011, a girat personal toate formalitățile pentru constituirea Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, fiecare acțiune în acest sens primind avizul său moral.

În ultimii ani ai vieții, a exercitat cu aceeași excelență funcția de președinte al Federației Române a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, alături de camaradul său Gheorghe Jijie, secretarul organizației. În această calitate, a desfășurat o amplă activitate, înființînd Departamentul Cercetare-Documentare, antrenînd numeroși tineri și bătrâni în munca de căutare a adevărului prin arhivele Securității, la CNSAS, la Biblioteca Academiei și în alte arhive, demarînd proiectele valorificării în scop muzeal și memorial a Fortului 13 Jilava și fostei închisori Pitești și multe, multe altele.

La vârsta de 82 de ani, muncea enorm, petrecîndu-și nopțile la biroul de lucru, încercînd să răscumpere fiecare clipă, după îndemnul Evangheliei. Un familist desăvârșit, purtînd permanent o grijă deosebită familiei – soției, copiilor, nepoților și, mai nou, strănepoților.

Relatări asupra episoadelor esențiale din viața sa de luptător le-a lăsat adunate în volumele “Din lagărul România evadează morții” și ”Un comandament legionar clandestin. 1955-1958”, ultimul în curs de publicare.

Constantin Iulian ne-a lăsat o vastă moștenire spirituală, culturală și politică, pe care cu toții, fiecare în domeniul său de acțiune, avem obligația să o continuăm și să o îmbogățim. Astfel, îndemn pe toți să continue, după puteri, proiectele în desfășurare ale dlui Constantin Iulian, cum ar fi: acțiunile pentru amenajarea muzeală a celor două penitenticare, activitatea de cercetare la CNSAS, activitatea de constituire a unui centru de documentare al rezistenței anticomuniste în cadrul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, demersurile pentru realizarea unui memorial al foștilor deținuți politici la mănăstirea Galata din Iași și în subteranele Ministerului de Interne din București, acțiunea de educație moral-creștină și națională în rândul tineretului român, desăvârșirea proiectului său politico-civic Rezistența Națională, de coagulare a organizațiilor și grupurilor național-creștine în jurul Federației Foștilor Deținuți Politici, perpetuarea comemorării anuale la Fortul Jilava a legionarilor parașutați de aviația americană, întâlnirile foștilor deținuți politici cu tinerii interesați de adevărul istoric și toate celelalte.

Dumnezeu să-l odihnească, iar noi ne rugăm să ne învrednicească să continuăm opera sa.