HRISTOS A ÎNVIAT! SFÂNTA LUMINĂ s-a pogorât la Ierusalim şi în acest an!

0 1.332

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a oferit Lumina Sfântă clericilor și reprezentanților Bisericilor prezenți astăzi, 1 mai, la Mormântul Domnului. Sfânta Lumină a coborât în acest an în jurul orei 13.55.

Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de slujitori, l-au înconjurat de trei ori, conform tradiției. După această procesiune, Patriarhul a dezbrăcat veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi a luat patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil a intrat în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în fața încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.

Părintele Patriarh Teofil a citit o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși. În urma acestei rugăciuni, Lumina s-a pogorât şi s-a răspândit în Biserică, aprinzându-se totodată şi candela „neadormită” a Sfântului Mormânt.

Rusia, Grecia, Cipru, Moldova, Kazakhstan, Polonia și România sunt ţările care au trimis delegaţii în acest an la Ierusalim pentru a aduce Sfânta Lumină.

Delegațiile religioase Bisericilor Ortodoxe din diferite țări vor aștepta pe Aeroportul din Tel Aviv, dar nu vor coborî de la bordul aeronavelor, pentru a respecta măsurile de carantină impuse de statul Israel. Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe vor „transporta” Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului către Aeroportul „Ben Gurion” în lămpi (felinare) speciale, sub escorta forțelor de poliție.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim și în țara noastră, pentru al 12-lea an consecutiv, în seara zilei de sâmbătă, 1 mai 2021, de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi va fi oferită, ca de obicei, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române, la Aeroportul Internaţional „Otopeni”…

…Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

sursa: Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php