Mii de cetățeni români respinși și umiliți la granița cu Ucraina. Presa scrie doar despre Kelemen Hunor!

1 536

E interesant cum presa românească, în mare parte controlată de ”statul paralel” și SRI, scrie despre respingerea intrării în Ucraina a lui Kelemen Hunor, liderul UDMR, dar niciun cuvânt despre miile de români care sunt umiliți, batjocoriți și alungați la punctele de frontieră ale Ucrainei în ultimii ani. În România dacă ești lider al unui patid minoritar ai privilegiul ca incidentul de la frontiera ucraineană să fie popularizat de presă, dacă ești majoritar român nu scrie nimeni, dacă polițiștii de frontieră ucraineni își bat joc de tine. Liderul UDMR, Kelemen Hunor a fost împiedicat sâmbătă să intre în Ucraina, unde vroia să participe la a 30-a aniversare de la înfiinţarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, relatând că a primit în paşaport şi o interdicţie de a intra în Ucraina până în 13 octombrie 2020. Ambasada Ucrainei a informat că de fapt Hunor are interdicție încă din 3 noiembrie 2017. „În această dimineață m-am trezit cu câteva ore mai devreme ca de obicei. La 2.15 a sunat deșteptătorul, iar la ora trei eram deja în mașină, în drum spre Ucraina. Am vrut să ajung în Ujhorod, unde prietenii noștri sărbătoresc cea de a 30-a aniversare de la înființarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică. Am vrut să transmit personal urările mele de bine și, desigur, aș fi vorbit despre drumul comun pe care comunitățile naționale maghiare din Bazinul Carpatic l-au parcurs de la căderea dictaturilor comuniste și aș fi vorbit și despre provocările cu care ne confruntăm. Aș fi făcut toate acestea dacă autoritățile ucrainene mi-ar fi permis să intru în țară după o oră de așteptare și verificare la frontieră. Însă accesul mi-a fost refuzat fără nicio explicație clară. Mi-au comunicat doar, pur și simplu, că nu pot intra în țară. În aceste condiții pot doar să transmit de aici, cele mai bune urări Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, membrilor și simpatizanților acesteia și, în același timp, îi asigur pe maghiarii din Transcarpatia de solidaritatea UDMR”, a scris liderul UDMR pe pagina sa de Facebook. Hunor spune că l-a informat pe ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, despre acest incident, şi se va adresa, luni, Ambasadei Ucrainei la Bucureşti pentru a cere o explicaţie. „Este inacceptabil aşa ceva, este vorba, totuşi, de două ţări vecine, eu nu am mers zilnic în Ucraina, nu am mai fost de peste 20 de ani. Am avut bune intenţii, dar nici nu contează acest lucru, dacă mergeam în scop turistic sau cultural, dar să nu se dea nicio explicaţie şi să interzici intrarea unui cetăţean român mi se pare extrem de grav”, a declarat Kelemen Hunor presei. Ambasadorul Ucrainei la București, Oleksandr Bankov, a anunțat că președintelui UDMR i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Ucrainei încă din 3 noiembrie 2017 și că de atunci acesta a mai încercat să intre în această țară folosind pașaportul ungar și a fost refuzat.

Budapesta, care spre deosebire de București știe să-și apere interesele intervine diplomatic și consideră inacceptabilă aplicarea interdicţiei de a intra pe teritoriul Ucrainei a preşedintelui UDMR, Hunor Kelemen, motiv pentru care, ambasadorul Ucrainei la Budapesta este convocat luni la Ministerul ungar de Externe, a informat Tamás Menczer, secretar de stat în cadrul Ministerului Ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, potrivit MTI. Secretarul de stat responsabil pentru informare şi imaginea internaţională a Ungariei a transmis printr-un comunicat că măsura luată de aplicare a interdicţiei preşedintelui UDMR, Hunor Kelemen, să intre sâmbătă pe teritoriul Ucrainei este considerată de către Ungaria ca o măsură abuzivă, antimaghiară şi inacceptabilă. Sigur că Kelemen Hunor e apărat de statul maghiar, deși este lider de partid românesc, dar pe noi românii batjocoriți la granița româno-ucraineană cine ne apără? Anul trecut Mircea Druc, care dorea să meargă la o manifestare a românilor din Cernăuți, a fost oprit la frontiera ucraineană fără nicio explicație de către poliția de frontieră ucraineană. Ca Mircea Druc în ultimii ani câteva mii de români au fost opriți la frontiera ucraineană fără nicio explicație, dar fără ca MAE să ia măsuri și să trimită note de protest la Kiev, iar presa nu a relatat cazurile, doar pentru a nu se strica ”luna de miere” a intereselor germane din Ucraina. Președintele Klaus Iohannis și guvernul social-democrat pentru a nu strica bunele relații de subordonare față de interesele NATO și Bruxelles în Ucraina închide ochii la toate abuzurile Kievului împotriva școlilor în limba română și a românilor din Bucovina de nord și Transcarpatia. Față de Budapesta care apără cu demnitate interesele minorității maghiare din Ucraina, Bucureștiul preferă să închidă ochii la toate abuzurile și încălcările drepturilor omului asupra românilor din Bucovina de Nord și Transcarpatia, doar să facă pe plac intereselor SUA și Berlinului, care sprijină regimul corupt și de tip neo-nazist de la Kiev. Mai grav este că listele cu românii care au interzis în Ucraina sunt făcute de SBU (serviciul secret ucrainean), care își desfășoară nestingherit activitatea agresivă și antiromânească pe teritoriul României fără ca SRI să intervină și să le blocheze activitatea? Mai mult, agenții SBU din România redactează liste negre cu cetățeni români care le sunt interzisă intrarea în Ucraina. Cetățenii români nu sunt informați de SRI că sunt pe lista neagră a SBU și nici avertizați de MAE, iar când ajung la granița ucraineană sunt batjocoriți, umiliți și jigniți de agenții SBU îmbrăcați în uniforme ale polițiștilor de frontieră de la Kiev. Sigur că presa românească nu suflă un cuvânt, iar SRI și MAE tac mâlc și complice la aceste grave încălcări ale drepturilor omului ale cetățenilor români și UE, numai să se facă pe plac mercenarilor de la Kiev care fac jocurile intereselor germane în Euroasia. Pentru Ucraina cetățenii români sunt cetățeni UE de rangul doi și merită umiliți, iar Bucureștiul nu face nimic pentru a stopa încălcările legislației europene de către Kiev? Mai grav este că circulă în mediile de informații zvonul că Ucraina cumpără tăcerea unor lideri ai statului nostru prin firmele lui Poroșenko, care fac afaceri cu petrol cu șeful unui serviciu secret autohton? Chiar a ajuns așa de rău România, ca pentru afacerile și interesele unor mari puteri străine nu mai are nicio demnitate pentru a acționa în apărarea minorității române persecutate de Kiev și în apărarea drepturilor cetățenilor români, conform legislației naționale și europene? Ucraina trebuie să fie atenționată dur de către România și UE ca să treacă de la excesele unui stat totalitar, la permisivitatea unui stat democrat, care respectă drepturile omului și libertățile cetățenești.

Ionuț Țene

 

sursa:Napoca news

1 Comment
  1. Constantin says

    Iauzi! Acum ungurianul plange ca lui, cetatean ROMAN, ii sunt incalcate drepturi.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php