Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Adevărata bogăție este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. Gând de Duminică

Cu pilda samarineanului milostiv în care Hristos ne îndeamnă a-L urma am făcut întâiul pas în pregătirile pentru marele praznic al Nașterii Domnului pe care s-ar cuveni să-l întâmpinăm în bucuria tăcută a rugăciunii.

Rugăciunea de taină e singura care ne ajută să înțelegem Pacea pe care ne-a dăruit-o Hristos ca împăcare a contrariilor acestei lumi pradă unui război continuu. Cheia acestei pilde este a dărui din tine însuți slujind binelui făcut aproapelui cum ne învață Fiul lui Dumnezeu întrupat în Fiu al Omului ca să fie Lumina acestei lumi. Fiu al lui Dumnezeu, Hristos spune ca a venit ca să slujească, nu să i se slujească. Ați observat că samarineanul milostiv nu rostește niciun cuvânt? El făptuiește și această făptuire este una a iubiri vindecătoare și mântuitoare; adevărata bogăție care crește prin dăruirea de sine. În prima duminică din post suntem încurajați să stăruim asupra pildei bogatului căruia i-a rodit țarina și este de folos acum când toate roadele pământului sunt puse la adăpost în așteptarea iernii care și-a trimis deja primii mesageri E un răgaz dat omului să cugete la cele petrecute și să aducă prinos de recunoștința lui Dumnezeu de la care vine toată darea ce bună și tot darul cel desăvârșit. Omul din pilda de astăzi era unul bogat și nu se spune dacă avutul său era moștenire sau rod al trudei sale. Dacă, totuși, ar fi trudit pentru el s-ar fi purtat altfel pentru că pământul din care suntem făcuți și peste care Domnul a suflat din Duhul Său are multe a ne spune și toate roind în jurul binomului conceptual cult-cultură. Pământul care suportă totul are a ne spune multe dacă știm să-l ascultăm cu luare aminte. Asemeni pământului din care suntem făcuți și noi avem nevoie a ne cultiva darurile primite, de a ne înmulți talanții. De început, începem, sau s-ar cuveni, cu lauda adusă lui Dumnezeu pentru că spune a neuitare împăratul psalmist David: El ne-a făcut pe noi și nu noi/ Iar noi, poporul Lui și oile pășunii Lui/…Cântați numele Lui! Că bun este Domnul/în veac este mila Lui și din neam în neam adevărul Lui. “

Lauda lui Dumnezeu e spre îndreptarea noastră

Bogatul însă nu a găsit de cuviință să aducă slavă și laudă lui Dumnezeu, ci s-a lăsat copleșit tot de grijile lumii, ce-i drept mereu prin preajmă, și care,cum spune un cântec ne-au scos din rai. Nu a luat seama nici la adevărul spuselor lui David care înțelegea lauda adusă lui Dumnezeu ca o cuvenită re-cunoaștere dar și ca îndreptare cum spune într-un alt Psalm: “Te voi lăuda întru îndreptarea inimii.” Căci așa este : la Dumnezeu, până și lauda este spre folosul nostru duhovnicesc și nu numai. Într-o rugăciune venită din străbuni se spune că slava și mulțumirea sunt un dar divin și că Domnul face binele înainte ca noi să-l gândim sau când , mai grav, îl tăgăduim. Tot ei, bunii pe care îi uităm spre paguba noastră, sau îi considerăm depășiți, începeau lucrul cu semnul crucii și o rugăciune scurtă – Doamne ajută, Măicuța Domnului fii cu noi – în care cereau ajutor lui Dumnezeu și-l sfârșeau aducându-i cuvenitele mulțumiri. Preocupați excesiv de eficiență, de succes nu de valoare, mulți dintre noi, considerăm rugile de acest fel inutile și ades invocăm mulțimea treburilor ca motivație pentru lipsa gândului rugător spre Dumnezeu. Spunem, în consecință, firesc că nu avem timp pentru rugăciune ca și când nu ar fi lucrul cel mai important de făcut. Sf. Iacov scrie pentru asemenea oameni: “ Voi acum, cei care ziceți astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an și vom face negoț și vom câțtiga, care nu știți ce se va întâmpla mâine: Ce este viața voastră? Abur sunteți care se arată o clipă, apoi piere. În loc să ziceți: Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face acesata sau aceasta.” Orbi, ignorăm spusele Sf. Ap. Pavel care explică: “lauda în Domnul este atunci când cineva nu-și atribuie sieși faptele bune, ci Domnului, zicând: toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește”.
Este aici și una dintre formele de manifestare ale trufiei, bogatul fiind preocupat doar de sine, străin fiind de gândul la aproaple său…apropele fiindu-i el însuși. Împărtășind o asemenea concepție, bogatul se putea întreba decât ce anume să facă anume cu prisosul recoltei sale. Doamne, câtă orbire la cei care se văd doar pe ei și câtă singurătate; o singurătate sufocantă care parcă invita vrăjmașul și el, stând aproape, abia așteaptă să vină în întâmpinarea unor asemenea gânduri cu soluțiile …proprii: “Strica-voi hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul meu și bunătățile mele și-i voi zice sufletului meu: “Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani: odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te.” Lăcomia a luat-o înainte ca păcat de moarte strică omenia și degradează omul ca ființă bio-psiho-socială. Auzind, Domnul i-a zis: “Nebune, în noaptea asta îți vor cere sufletul!” Îi vor cere sufletul vrăjmașii cărora le-a slujit, ignorând porunca: “Să iubești din tot sufletul și cu toată puterea ta pe Dumnezeu și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Ori, pentru bogat „aproapele” era doar el și deloc întâmplător nu se pomenește a fi avut părinți, frați, soție sau copii. Unor astfel de oameni Sf. Ioan Botezătorul le spunea: “Iată securea stă la rădăcina pomilor și tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc.” Acesta este destinul celor bogați care își pun speranța în tot ceea ce este materielnic și deci trecător și experiența zilnică arată că materia este o foarte bună slujitoare, dar un rău stăpân.

Roadele luminii – bunătatea, dreptatea, adevărul

Tot David spunea: „Omul ca iarba, zilele lui ca iarba trec, că vânt a trecut și nu se va mai cunoaște urma ei”. Prea bine înțelegem de ce Domnul a zis: „Nebunule, la noapte îți vor cere sufletul și cele pe care le-ai adunat ale cui vor fi?” Cutremurătoare întrebare care atrage atenția că îmbogățirea în cele materiale este trecătoare ca tot ce este sub simțuri, folositoare numai în măsura în care trimit spre cele nemateriale, veșnice. De aceea este ne-bun adică nu este bun cum s-ar cuveni să fie cel făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Observăm că în Noul Testament cuvântul “nebun” folosit doar de două ori – aici și atunci când este vorba de cele zece fecioare dintre care cinci erau nebune și cinci înțelepte. Nebun, adică fără minte, nu în sensul unei maladii psihiatrice sau a lipsei de pricepere pe care cu siguranță o avea, fiind el bogat și cunoscând cum să-și administreze avutul. Nu de această formă a lipsei de minte este vorba, ci de faptul că nu recunoaște că omul depinde de Dumnezeu în tot ceea ce făptuiește. Dacă și-ar fi trudit pământul ar fi cunoscut prea bine această dependență și ar fi fost recunoscător cum spunem la Liturghie: “Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem Doamne de toate și pentru toate.” Bogăția adevărată este în Dumnezeu care nu poate fi pierdut și nici împuținată. Pilda desăvârșită ne-o dă Maica Fecioară care a înțeles, aproape copilă fiind, să răspundă îngerului Gavriil: „Fie mie după cuvântul tău”. Primind cuvântul Domnului, Maica Sfântă ne arată pentru totdeauna cum este atunci când cauți mai întâi împărăția cerurilor ca apoi să se adauge toate celelalte. Măicuța – Fecioară spune rudei sale Elisabeta: “Mărește sufletul meu pe Domnul/ Și s-a bucurat duhul meu,/Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile/Că mi/a făcut mie mărire Cel puternic și sfânt este numele Lui/Și mila lui din neam în neam spre cei ce se tem de El“.

Bogatul cel fără minte este de fapt un om fără Dumnezeu pentru că nu-L recunoaște, nu L-a primit în sufletul lui care astfel alunecă în absurd sau în derizoriu, maladia de moarte a omului contemporan pentru care toate, fiind importante la modul absolut, cum încearcă să convingă industria reclamelor, nu au cum ajunge decât la derizoriu, lipsa oricărui criteriu de apreciere într-un adevărat Babilon. În prelungirea cunoscutului adagio “dacă Dumnezeu a murit, totul e permis” vedem cum ceea ce urmează este că atunci când totul e permis, nimic nu mai este important. De îmbogățit, se îmbogățesc cu adevărat cei care caută mai întâi împărăția cerurilor și o fac lepădându-se de trufie, egocentrism, aroganță, din ochii cărora curg lacrimi de pocăință curățitoare. O fac ca astfel să se poată îmbrăca în iubire de Dumnezeu și semeni, blândețe, bunătate, dăruire de sine. Sunt cei care privesc la Crucea Mântuitorului zicând: Crucii Tale ne închinăm Hristoase Dumnezeule și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim. Când Hristos nu a primit să mănânce din cele date de ucenici a spus: “Mâncarea Mea este a face voia Celui care M-a trimis” iar Tatăl ceresc vrea ca tot “ ca tot omul să se mântuiască și nimeni să nu piară“.

Citită la începutul postului pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului, Evanghelia de astăzi ne arată de ce anume trebuie să ne ferim de capcana pe care o întinde egoismul care, până la urmă se întoarce ca un arc strâmb împotriva eu-lui obsedat de sine. Legenda lui Narcis, cel îndrăgostit de el însuși, arată cum vestitul erou a murit tocmai pentru că privindu-se în apă ca într-o oglindă nu a putut ajunge la sine. E un paradox al egoistului care se ucide pe sine din cauza iubirii de sine. Tot paradoxal este că ne vom bucura în lumea cealaltă de toate la care am renunțat în această viață într-un act de negare a vremelniciei. Învață Evanghelia de astăzi că așa se întâmplă cu își cei care își adună comori aici prea grele pentru a putea trece cu ele cele douăzeci de vămi ale văzduhului. Consumismul timpurilor noastre ce parcă își trăiește zilele de pe urmă are ca deviză faimosul îndemn de a trăi clipa și asta parcă accentuează criza din care nici o lamentare nu o poate scoate cu atât mai mult, cu cât, nu odată, cei care vorbesc fac tot ce pot pentru a o accentua în chipuri diferite, Ne întoarcem la izvorul cu apă vie a celor dinainte care spune că cine dă, lui Dumnezeu îi dă pentru că tot El este cel care are grijă de noi. Celor care gândesc astfel, pilda de astăzi le amintește de moarte care va face inutil tot ce strângem cu atâta zel. Sf. Vasile cel Mare spunea că adevărata filozofie este gândul la moarte fiindcă el valorizează viața, ajută să nu cazi în păcat și să nu ne lipim de această lume mereu mai repede trecătoare. Sf. Evgarie Ponticul spune mai mult când sfătuiește să trăim ca și cum viața ar ține o mie de ani dar să nu se lipească de ea ca și cu ar muri mâine. În lucrarea sa Scara, Sf. Ioan Scărarul are un capitol întreg dedicat morții în care subliniază că gândul la moarte este ca pâinea față de celelalte mâncăruri și aducerea aminte de sfârșit este cea mai trebuincioasă dintre cele ce trebuie să facem despre dezpătimire. Desigur, acest gând se cuvine a ne preocupa cu moderație ca nu cumva să alunecăm spre alte patimi nu mai puțin nocive.

O întrebare esențială – cât de fericit poți fi când altul de lângă tine suferă

Să ne gândim la moarte atât cât să fim perseverenți în înțelesul că Fiul lui Dumnezeu care a biruit moartea, a călcat moartea cu moarte Sa, adică a murit doar ca Fiu al omului dar a înviat ca Fiul celui ce a făcut cerul și pământul. Și noi, făptuind binele ne facem comoară în cer unde nu sunt nici hoți și nici molii ca să o dijmuiască. În pericopele din Epistola către Efeseni care se citește astăzi, Apostolul neamurilor spune că, odinioară oamenii trăiau în întuneric și acum suntem în lumină, dec să ne purtăm ca fiii ai luminii și astfel ”răscumpărând vremea că zilele rele sunt. “ Să umblăm deci ca fii ai luminii,” pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate și adevăr săvârșind ce este bineplăcut Domnului. “ Într-o rugăciune chiar cerem duh de pricepere ca să înțelegem cel bineplăcute Domului și de folos sufletelor noastre. Sigur, cineva ar putea invoca libertatea fiecărui om de a alege după cum voiește și cu îndreptățire, dar Sf. Ap. Pavel, spunând că toate sunt îngăduite, adaugă îndată că nu toate folosesc, iar în altă parte, nu toate ne zidesc. Toate au fost îngăduite și primilor oameni, dar au preferat ceea ce nu a fost folositor, alegând neascultarea și schimbând destinul ca ființă spre moarte. În vremuri apuse, oamenii, mult mai săraci decât astăzi, aveau grijă să dea și la cei mai amărâți și pentru construirea de locașuri sfinte. Acum, criza de încredere pandemică a făcut să uităm acest datină care se datorează nu doar zgârceniei, cum s-ar grăbi mulți să spună cât mai curând neîncrederii la care, să recunoaștem, avem fiecare o parte de contribuție și, mai grav, nu recunoaștem ci ne grăbim să motivăm acuzând pe alții. Sărac nu este cel ce nu are, că așa chiar lenea este “ cucoană mare care nu are de mâncare“ Cel mai frecvent este invocată secularizarea, ciudat cumva astăzi când religia se predă în școli, se construiesc biserici și facultățile de specialitate pregătesc slujitori ai Bisericii. Sf. Grigorie de Nazianz ne îndeamnă să înțelegem că preoția nu este o profesiune ca oricare alte, cumva mai bănoasă și preotul ar trebui să fie ca “ argintul sau ca aurul, să nu sune niciodată fals, să nu aibă sunet de alamă oriunde s-ar găsi, în orice împrejurare…preoția este trăire și har este sfințenie progresivă a întregii sale ființe…trebuie să săvârșească binele în mod constant fără măsură și fără să se mândrească și să facă întotdeauna din binele săvârșit treaptă pentru pașii următori …este vrednic de harul preoție cel care a înțeles să-și ia crucea și să urmeze lui Hristos. Cei care au avut privilegiul să-l cunoască pe Părintele Stăniloae pot da mărturie că Sfinția Sa era un asemenea preot, găsind pentru fiecare dintre ucenici ceea ce îi era folositor, sfatul său fiind o doctorie pentru sufletul însetat de Dumnezeu. Ne-a învățat că viața poate fi rugăciune ca plinire a ei întru desăvârșirea la care ne cheamă Hristos.

Nu în cele din urmă, această pildă este despre ceea ce înseamnă a fi creștin ca om ce fiind în lume te refuzi ei și, pentru a-l cita pe Sf. Mircea Vulcănescu, nu vorbești despre adevărul credinței decât după ești în credința adevărată a o face o dimensiune a propriei ființări. Ne aflăm mereu la răscrucea cuvintelor lui Hristos după care “Împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta “ și “Iată împărăția lui Dumnezeu este în mijlocul vostru “. Prima afirmație o făcea în fața lui Pilat, conducătorul acestei lumi care rămâne încremenit în fața întrebării: Ce este adevărul?, a doua poporului care îl urma și asculta și care se putea înstrăina de lumea lui “ hic et nunc “ pentru a întâmpina împărăția cerurilor. Hristos mai spune, în altă parte că bogaților le va fi greu să intre în această împărăție, mai greu decât cămilei să treacă prin urechile acului dar adaugă pe dată că tot ceea ce la om este cu neputință la Dumnezeu este cu putință. Încheiem tot cu cuvintele Sfântului care se roagă pentru noi în groapa comună de la închisoarea de la Aiud: “Aproapele este semenul nostru care suferă și în care ne regăsim tovarăș de suferință. De el nu ne leagă un act, un sentiment imaginar, filantropic, de condescendență, ci mai mult – sentimentul că nu putem fi fericiți noi înșine când altul suferă alături noi. “ În acest crez și-a pus viața încât ultimele cuvinte au fost “ Să nu ne răzbunați“, să nu întinați suferința noastră curată cu încălcarea poruncii celei dumnezeiești și îndumnezeitoare. Scrie Apostolul neamurilor: “Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește”. Ei nu-i este dat să cadă vreodată fiindcă Însuși Dumnezeu este Iubire. Să lepădăm grija cea lumească și să căutăm împărăția cerurilor fiindcă încredințează mai întâi Sf. Ioan Înaintemergătorul și apoi Hristos toate celelalte se vor adăuga nouă. E istovitor în acest timp ce parcă și-a ieșit din matcă, zănatic în căutarea a ceva ce nu știe anume ce, dar merită să încercăm cu credința nezdruncinată că Dumnezeu este cu noi.

 

de Elena Solunca Moise Ziaristi Online

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=37133

Postat de pe 18 nov. 2018. Catalogat ca Spiritualitate. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

3 comentarii for “Adevărata bogăție este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. Gând de Duminică”

  1. Elena Solunca Mose

    Doamne ajută. Vă mulţumesc mult pentru publicarea gândurilor mele în revista Dvs. Vă doresc sănătate şi spor în tot lucrul bineplăcut lui Dumneyeu.esolunca

    • Alexandru Mihail

      Vă mulţumim mult. Suntem onoraţi. Din suflet vă dorim toate cele bune! Dumnezeu să ne ajute pe toţi şi să dăruiască mântuire neamului nostru românesc după mare mila Sa!

Lasă un răspuns

Ultimele articole

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php