Domnia lui Alexandru-Vodă Lăpuşneanu s-a însemnat prin multe fapte crunte, pe care a încercat apoi a le îndrepta – prin întemeierea Mănăstirii Slatina, unde inițial se nevoia sihastrul Leontie. Dar, într-un moment în care cugetul lui îl rodea de cele înfăptuite, a jurat să mai urzească încă o mănăstire.
Iată cum arăta, pe scurt, prima monografie a Mănăstirii Pângărați, scrisă de ieromonahul Anastasie, egumenul Mănăstirii Moldovița, așa cum i-a relatat-o Sfântul Cuvios Amfilohie: Precum aveau obiceiul Domnii Moldovei în acel timp, și Voievodul Alexandru Lăpușneanu a început să cerceteze țara, de la cetatea Neamţu ajungând la aceea a Pietrei. Aici, adormind, în noaptea spre 26 octombrie, i s-a arătat în vis un tânăr şi frumos ostaş în veşminte albe, înconjurat de slavă dumnezeiască și strălucire cerească, zicând către voievod:
Scoală-te, Voievodule, şi degrab să mergi la Pângăraţi, unde petrece un sihastru Amfilohie aproape de 50 de ani, şi să zideşti întru numele mieu biserică pe locul unde am avut mai-nainte făcută de bătrânul Ştefan Voievod în zilele stareţului Simeoan Ieromonah, pe care au ars-o turcii când au învins pe Ştefan Voievod la Valea Albă, şi ţeara au prădat!”
„Eu sunt Sfântul Dimitrie, adorat și de oastea moldoveană”
Plin de spaimă şi mirări, Alexandru Voievod l-a întrebat: Și cine eşti o, Doamne, împodobit cu atâta strălucire și cu dumnezeiască podoabă îmbrăcat? Iar tânărul i-a răspuns: Eu sunt Sfântul Dimitrie, Mucenicul și ostaşul lui Hristos şi de la Maximilian muncitorul pentru Hristos, în cetatea Solonului (Tesalonic). În temniţă am fost închis şi muncit şi în coastă împuns, carele în toată lumea şi în toată marginea se slăveşte numele mieu, adorat şi de oastea Moldoveană în a cărui frunte păşăscu pentru apărarea credinţei şi în pământul acesta numai în pustie biserică nu am.
Şi zicând acestea, se făcu nevăzut. Pătruns de aceste cuvinte, Alexandru Voievod i-a chemat îndată pe boierii săi: pe marele logofăt Movilă, pe vornicii Moţoc şi Stroici şi pe alţi boieri ai sfatului cărora a spus vedenia sa.
Voroava duhovnicească
Și în mare grabă, Domnul cu toți boierii săi au sosit la sihastrul Amfilohie şi au început să-I povestească vedenia, zicând: Măcar că eu, cinstite Părinte, n-am dat îndată crezării visul (pentru că) Sfânta Scriptură şi Părinţii noştri cei duhovniceşti ne învaţă pe noi să nu credem visurile. Iar eu am adunat pe credincioşii mei boieri şi pe filosofi şi toţi au judecat că de la Dumnezeu este şi foarte ne-am bucurat.
Acestea grăind amândoi, a zis şi sihastrul că de la Dumnezeu este vedenia. Şi de multă bucurie şi veselie s-au umplut toți şi s-au aprins de dumnezeiescul Duh cele dinlăuntru ale lor, îmbrățișându-se şi mult plângând.
„…căci ca o umbră trece lumea şi viaţa noastră”
Apoi, câteva ceasuri întregi vorbit-au ei din Sfintele Scripturi, despre mântuirea sufletului și despre deşertăciunea lumii acesteia, „căci ca o umbră trece lumea şi viaţa noastră ca praful şi ca fumul se stinge”. Apoi i-au pomenit pe împărații ce au zidit sfinte mănăstiri și, cu rugăciunile Sfinţilor Părinţi, se ţin dogmele Ortodoxiei până astăzi, precum şi Hristos ne-a făgăduit nouă, păcătoşilor, că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor.
Şi, după plânsul cel de mângâiere şi după voroava cea duhovnicească, de multă bucurie s-au umplut cu toții și voievodul a făcut masă mare împărătească la Cuviosul Amfilohie. Şi apoi l-a întrebat pe Sfântul Stareţ marele Voievod Alexandru: Fost-au înainte vreme şi mai înainte de tine vieţuitori călugări pe locul acesta, au n-au fost? Iar sihastrul le-a povestit în amănunt viaţa Sfântului Cuvios Simeon.
sursa: Doxologia
