Naţionaliştii s-au reunit la Paris. Drapele româneşti la marşul Jeannei d’Arc.

26 2.110

Reprezentanţi ai mai multor organizaţii naţionaliste şi anticomuniste s-au reunit în week-end-ul trecut la Paris, pentru a participa la a treia ediţie a Forumului Europei şi la defilarea naţionalistă tradiţională dedicată Ioanei d’Arc.

Delegaţii ale Falangei Spaniole, Partidului Zorii Aurii din Grecia, mişcării „Dreapta” din Germania, Mişcării Imperiale Ruse (ţaristă), Uniunii Naţionale Bulgare, naţionaliştii belgieni, au răspuns la invitaţia Partidului Naţionalist Francez, reunindu-se sâmbătă 13 mai 2017, în capitala Franţei. România a fost reprezentată prin Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, în numele căreia a participat o delegaţie reprezentată de Ioana Dobrescu, Radu Creangă şi Florin Dobrescu.

Radu Creangă şi Florin Dobrescu.

Cei ce au luat cuvântul pe parcursul acestui forum, s-au exprimat în favoarea ideii cu care camaradul Pierre-Marie Bonneau, din partea PNF, a deschis manifestarea, aceea că naţionalismul în Europa se află la o nouă răspântie, rezultatul electoral din urmă cu o săptămână constituind practic sfârşitul naţionalismului populist şi momentul reafirmării autenticului naţionalism.

Reprezentanţii delegaţiilor germană, bulgară, rusă şi spaniolă.

„Dacă naţiunile vor dispărea, Europa va dispărea. Dar dacă un singur camarad va rămâne în picioare, transmiţând valorile noastre străvechi copiilor săi, atunci Europa va dăinui”, a spus avocatul Pierre-Marie Bonneau. El a trecut în revistă represiunea pe care o cunoaşte naţionalismul, în forme şi intensităţi diferite, în toate ţările europene, invocând necesitatea realizării unei structuri de colaborare între mişcările naţionale din diferitele ţări de pe continent, pentru că – dincolo de particularităţile fiecărei mişcări naţionale, este nevoie ca adversarul comun, care încearcă izolarea noastră, să ne găsească uniţi şi pregătiţi.

Hervé Ryssen, Yvan Benedetti şi Pierre-Marie Bonneau.

Au vorbit, pe rând: Stanislav Vorobyov, reprezentantul  Mişcării Imperiale Ruse (monarhiştii) – care a criticat dur regimul criptosovietic al lui Vladimir Putin, pe care l-a acuzat de aducerea în Rusia a peste 20 milioane de musulmani; Matthias Deyd,  liderul Mişcării „Dreapta” din Germania – care a prezentat crezul organizaţiei sale; Plamen Dimitrov, liderul Uniunii Naţionale Bulgare – care a prezentat amplele activităţi ale acestei organizaţii; Irène Dimopoulou-Pappa – din partea partidului grec Zorii Auri – care a arătat situaţia naţionaliştilor greci şi dezideratul unei coordonări a eforturilor luptătorilor din toate ţările; Alberto Torresano, veteran al Falangei Spaniole – care a vorbit, cu cunoscutu-i spirit combativ – despre unirea eforturilor luptătorilor naţionalişti, dincolo de diferendele sau particularităţile existente.

Vorbeşte Alberto Torresano – Falanga spaniolă.
Delegaţii mişcărilor naţionaliste şi anticomuniste la statuia Jeannei d’Ar din Piaţa Piramidelor.

Florin Dobrescu, secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, a transmis celor prezenţi salutul României, ţara cu cea mai îndelungată rezistenţă armată anticomunistă din întreaga Europă de Est. Reprezentantul delegaţiei române a condamnat măsurile judiciare şi politice ale guvernelor trădătoare din ultimii ani, care – la presiuni externe – au adoptat o legislaţie represivă care interzice Mişcarea Legionară şi comemorarea unor luptători în rezistenţa anticomunistă. Florin Dobrescu a arătat că România este supusă, dinspre Vest, unei presiuni globalizatoare, distrugătoare a identităţii naţionale şi valorilor moralei creştine, iar dinspre Est unei acţiuni de subversiune şi destabilizare coordonate de puterea criptosovietică din Rusia. El a deplâns prezenţa, şi astăzi, a Armatei a 14-a Ruse de ocupaţie pe străvechiul teritoriu românesc al Basarabiei, îe Nistru. De asemenea, delegatul român a prezentat situaţia naţionalismului din România, diferită de cea a celorlalte naţiuni, arătând că – la fel ca în perioada lui Ceauşescu – şi după 1990, până azi, structurile criptocomuniste, ale fostei Securităţi, care au păstrat controlul la toate nivelurile statului român, au utilizat diversiunea unui fals naţionalism, înfiinţând organizaţii pseudonaţionaliste – care au generat confuzie şi neîncredere, compromiţând acest concept politic, aşa explicându-se lipsa unui curent viguros naţionalist în ţara noastră.

Ştanduri cu cărţi şi diferite accesorii naţionaliste au fost prezente pe tot parcursul manifestării, iar doamnele şi domnişoarele din cadrul organizaţiei Les Cariatides, condusă de distinsa veterană a luptei naţionaliste din Franţa, dna Helene Grimaldi,  coordonatoarea Cercului cultural Franco-Hispanic, au asigurat funcţionarea bufetului în pauzele dintre sesiunile de comunicări.

Vorbeşte camaradul Radu Creangă.

La manifestări au fost prezente nume marcante ale naţionalismului francez. Unul dintre acestea este cel al octogenarului Pierre Sidos, veteran al luptei naţionaliste din Franţa, fondator – în 1949 – al mişcării „Jeune Nation” (interzisă în 1958 și a reînfiinţată, sub numele Partidului Naționalist, în 1959), întemniţat pentru activitate în Organizaţia Armată Secretă (OSA – structură paramilitară care a acţionat împotriva grupărilor teroriste din Algeria şi în favoarea rămânerii acestei ţări sub influenţă franceză), fondator și preşedinte între 1968 şi 2012 al L’Oeuvre Francais, partid politic naţionalist-creştin, dizolvat la rândul său de autorităţi, şi reânfiinţat ca PNF.

De asemenea, au fost prezenţi dl André Gandillon, directorul revistei Militant, secretar general al PNF şi un adevărat economist al naţionalismului francez,reputat eseist francez, militant împotriva globalismului şi imigraţiei masive, una dintre ţintele predilecte ale represiunii politice guvernamentale.

Les Cariatides.

Forumul a fost încheiat de discursul mobilizator al lui Yvan Bennedeti, liderul PNF, care a arătat că, pe fondul evidentului eşec al pseudo-naţionalismului populist, este momentul ca autenticii naţionalişti, animaţi de spiritul creştin şi tradiţionalist, să impună, în toate statele Europei, o nouă alternativă la procesul actual de globalizare, de distrugere a civilizaţiei creştine europene prin imigraţia masivă, asaltul împotriva familiei tradiţionale, dizolvarea morală şi ştergerea identităţilor naţionale.

 

A doua zi, duminică 14 mai, sute de militanţi ai Partidului Naţionalist Francez au mărşăluit pe arterele Parisului purtând drapele ale Franţei, drapele albastre cu însemnul PNF, drapelele organizaţiei CLAN.

Lor li s-au alăturat delegaţii organizaţiilor din alte ţări, cu drapelele lor. În fruntea cortegiului, un grup de tineri au purtat o coroană de flori, însoţită de drapelul naţional, fiind urmaţi de reprezentanţii formaţiunilor naţionaliste purtând bannerul omagial cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea în 1937 a Banderei franceze Jeanne d’Arc, constituită din combatanţi francezi în războiul civil spaniol, ca un omagiu adus jertfei lui Moţa şi Marin, legionarii români căzuţi la Majadahonda (Madrid). Urma o delegaţie a militantelor în Les Cariatides, condusă de camarada Helene Grimaldi, purtând un uriaş drapel al PNF.

Locul de adunare a militanţilor a fost piaţeta din faţa bisericii poloneze Notre-Dame-de-l’Assomption, de unde a fost parcursă distanţa până la statuia Ioanei d’Arc din Piaţa Piramidelor. Aici a urmat depunerea coroanei şi discursurile lui Yvan Benedetti – liderul naţionalismului francez, Alberto Torresano – liderul istoric al Falangei spaniole, Irène Dimopoulou-Pappa – reprezentanta Zorilor Aurii din Grecia şi André Gandillon – secretarul general al PNF.

Manifestarea a fost urmată de o agapă care a reunit pe participanţii la această manifestare care aduce speranţa renaşterii spiritului identitar naţional, a valorilor creştine ale Europei şi unificării eforturilor organizaţiilor naţionaliste şi anticomuniste de pe continent.

26 Comments
  1. IO...gereules says

    O Doamne,cand vad drapelul romanesc fluturand pentru libertate innabus un adanc plans de inaltare.

  2. Laurențiu Mîncu says

    Dulce-i Țara!

    Dulce-i Țara, dulce-i Neamul,
    Românesc e tot Ardealul
    Și Moldova și Muntenia
    Și Dobrogea și Banatul
    Cu Bucovina fac Regatul

    Iubesc Țara mea cu dor
    Ca în ea este mult nor
    Dar Domnul o va însenina
    Și mult ne-om bucura!

    Pe pământul strămoșesc
    Aici vreau sa îmbătrânesc
    Până la sfârșit
    Pe Pământul meu iubit!

  3. Lucian says

    Nu va suparati, am citeva nedumeriri:
    1. De ce nationalismul populist nu este bun? (Poate n-am destula informatie, motiv pentru care nu vad mai mult decit ca aproba statul liberal.)
    2. Cum intelegeti posibilitatea modificarii legii, pentru ca fundatia nu va permite initiativa legislativa, iar sansa de-a influenta statul liberal-masonic de-a reveni la sentimente mai bune mi se pare nula.

  4. pui de dac says

    Nu te supara Lucian intreaba-l pe Yv vezi ca are profil de Fb asta cum bine vezi e o relatare a ceea ce spune el. Iar despre modificarea legii intreaba-i pe parlamentari nu vezi ca fac pe ei de frica sa voteze referendumul pt care au semnat 3 milioane? dar mite sa -i supere pe jidani prin revizuirea legii 217: cine ar indrazni doar in parlament sa ridice aceasta problema , in conditiile in care prioritate declarata pt psd si clau iohanus este muzeul holocaustului in loc de muzeul crimelor comunismului?!…

    1. Lucian says

      Aici chiar sint in ceata. Cine este Yv?

      Eu ceream o explicatie constatind ca autorul articolului pare sa se bucure de esecul nationalismului populist (vezi inceputul articolului). Apoi, exact aceea vroiam sa aflu, cum poate o fundatie sa ajunga sa determine abrogarea lui 217? Oare nu mai bine at fi fost un alt partid politic cu viziune pe termen lung si continuind asiduu procesul educativ si formativ? Realist vorbind, nimic nu o sa schimbe prin bunavointa altora. Trebuie ajuns acolo unde poti macar influenta deciziile politice: cu oameni noi si cu curaj.

  5. Laurențiu Mîncu says

    Domnule Lucian, sa nu ne bagam în polemici ! Un singur lucru este clar. De 27 de ani suntem conduși de o gloată de mafioți și trădători. România în toți acești ani a regresat groaznic și continua sa regreseze
    Ne trebuie o schimbare, o reînviere socialo-culturalo-politica. Miscarea Legionara ar scoate România din mocirlă!

    1. Lucian says

      Nu, nu vreu sa intru in nici in fel de polemica. Am intrebat, pur si simplu (si am si explicat de ce)…

  6. cititor cod says

    Emotionant foarte emotionant si coplesitor in acelasi timp.

  7. Pui de dac says

    Ceri degeaba explicatii ce explicatii vrei de la niste voluntari in slujba unui ideal prigonit? Cere de la oamenii platiti din taxele si impozitele noastre care dorm in parlament sau de la fosti parlamentari care fac aliante „nationaliste” dar nu au scos un cuvintel cand s a votat legea 217 …partid politic fara bani si fara unitate nu ai sa mai vezi. Eu am fost membru Tpt si stiu ce vorbesc . E o lupta cu morile de vant politica fara bani unde mai pui ca eram atacati din toate partile de asa zisi camarazi am trecut prin 3 procese de dizolvare etc si vezi ca nu ai citit articolul yv benedetti spune despre populism nu autorul articolului. Pe el il poti contacta pe fb sa l intrebi e liderul unui partid nationalist din Franta…
    Mi

    1. Lucian says

      @Pui de dac

      Esti cam naravas, Puiule de dac ;)!

      Am citit articolul cu atentie: m-am referit la primul paragraph, unde autorul nu citeaza pe nimeni:
      „Europa se află la o nouă răspântie, rezultatul electoral din urmă cu o săptămână constituind practic sfârşitul naţionalismului populist şi momentul reafirmării autenticului nationalism.” Pur si simplu am vrut sa aflu parerea autorului, pe care nu l-am stiut voluntar, asa cum lamuresti tu acuma, ci persoana cu autoritate.

      Ce spui mai incolo este trist. Ca si chibit de departe cred ca solutia sta in reintoarcerea fizica la scoala, la ceea ce ea a fost de la inceput si nu trebuia sa inceteze niciodata, pentru care lucru nu-ti trebuie bani multi, ci citiva oameni cu oarece charisma, dedicati, harnici si curajosi. Ca intotdeauna, Romania nu duce lipsa de programe (partide), ci de oameni.

  8. Ionut Moraru says

    1) Yv este Yvan Benedetti, dar cred ca ai inteles deja Lucian. Acum, ca e catolic ptr mine chiar nu conteaza, asa cum nu a contat nici ptr Miscarea Legionara.
    2) Nu Yv Bnedetti vorbeste despre nationalismul populist ci avocatul Pierre-Marie Boneau.
    3) Nu conteaza cine vorbeste despre „nationalismul populist „ca tot o mare tampenie zice.

  9. Ionut Moraru says

    Termenul populism, ca si multe altele a fost pervertit zeci de ani de mass-media si propaganda iudeo-masonica ptr a confuza lumea.
    Populismul desemnează un tip de discursuri și de curente politice care critică elitele și pledează pentru întoarcerea la popor, de unde și numele acestui curent politic. Este reprezentat de o figură carismatică, fiind susținut de un partid atașat ideologic acestui „corpus”[. Presupune existența unei democrații reprezentative pe care o critică. De aceea, populismul a apărut împreună cu democrațiile moderne, după ce ar fi cunoscut, potrivit unor istorici, o primă manifestare sub Republica Romană. Si tot de acea populismul in sensul sau original, va fi net superior uni democratii

    1. Lucian says

      Exact. Nici eu nu vad populismul rau, in special daca poate sa dea si rezultate

  10. Florin Dobrescu says

    Ionuţ Moraru, chiar nu înţeleg această atitudine a ta faţă de catolicism… Căpitanul era foarte deschis către colaborarea cu catolicii, se ruga permanent la Sf Anton de Padova, la care avea mare evlavie, purtând mereu la el cărticica cu rugăciuni a acestui sfânt catolic. Foarte frecvent mergea şi se consulta cu Monseniorul Iosif Frollo. Legionarilor nu le permitea dispute pe tema ortodocşi-catolici, iar atunci când a deschis discuţia asupra celui pe care-l considera cel mai potrivit să-l înlocuiască în cazul morţii sale, el l-a indicat pe greco-catolicul Ion Banea, şeful Ardealului legionar. Lui Nae Ionescu i-a cerut să sisteze seria de articole în care lovea în catolicism, ceea ce profesorul a şi făcut. Pe mine mă surprinde că nu cunoşti aceste lucruri, pe care apropiaţii Căpitanului, inclusiv cei din familie, le ştiau bine… (Nu mai spun că, de când fusese în Franţa, purta scapularul Sf. Anton de Padova pe sub haină…)

    1. Lucian says

      Aicea-i bai, bai mare d-l Dobrescu. Stiam de mai demult, dar ma surprinde nonsalanta cu care o recunoasteti.

      Intr-o asemenea lumina, Miscarea promoveaza doar ortodoxismul de cumetrie (ortodoxismul nou, ecumenist). Un orthodox adevarat nu se roaga la „sfinti” catolici, nici macar nu se roaga impreuna cu eretici (orice alta asa-zisa credinta crestina), nici chiar daca aceia i-ar fi frati. Departe de mine de tot gindul de a intina memoria Capitanului, vreau doar sa va sugerez cam pina unde poate fi intinsa componenta mistica crestina (dupa cum vedeti, ma feresc de-a spune ortodoxa). Daca acelea au fost doar convingerile personale ale Capitanului, eu nu ma pot pronunta pentru ca nu stiu sufficient, dar imi place sa sper ca da!

      Sigur, colaborarile cu alti de alta credinta in actiuni externe sint premise cind sint necesare.

  11. Florin Dobrescu says

    Păi, ori respectăm concepţiile şi principiile Căpitanului, ori le respectăm doar parţial… Îl decupăm pe Căpitan după cum ne convine fiecăruia dintre noi?…

  12. Pui de dac says

    Adevarul ca nationalismul asa zis de la ora actuala din occident este o impostura pt ca repeta greseala lui hitler si mussolini este un asa zis nationalism necrestin cu un mesaj strict antiimigratie dar fara sa faca referire la radacinile crestine ale Europei…adica tot un fel de national socialism sau fascism ambele doctrine esuate fiindca nu aveau niciun Dumnezeu…iar acuma sincer Ionute daca noi credem ca vom putea singuri sa facem ceva contra tavalugului care vine ne inselam nu ne cere nimeni sa ne confundam cu catolicii dar o coordonare intre nationalistii crestini trebuie sa existe la nivel european altfel daca ne inchistam si ne incordam muschii de ortodocsi drept credinciosi o sa ne mature globalizarea de n o sa ne vedem. Macar la nivelul apararii familiei si identitatii civilizatiei europene si tot trebuie sa colaboram ca altfel o avem o europa plina de minaretele lui allah si in loc de legi ale statului sharia…

  13. Ionut Moraru says

    S-a creat o discutie inutila. Florin Dobrescu si Pui de dac am pretentia ca stapanesc cat de cat logica unei fraze: „Acum, ca e catolic ptr mine chiar nu conteaza, asa cum nu a contat nici ptr Miscarea Legionara.” PAI EU SPUN EXACT CEA CE AFIRMATI VOI. Ca nu conteaza ca este catolic asa cum nu a contat nici ptr Capitan sa se arunce in dispute religioase dizolvante. Stati linistiti, cunosc la cine se ruga Capitanul ca doar scrie in cartile de baza ale Miscarii, inclusiv in „Insemnari de la Jilava” si am stat langa nepotul Capitanului atatia ani.

    1. Florin Dobrescu says

      Da, Ionut, imi cer scuze… Nu am inteles eu sensul celor spuse de tine. Ai dreptate.

  14. Ionut Moraru says

    La ziarul „Cuvantul legionar” am insistat si am reusit ca frontispiciul primei pagini inscriptionat initial cu “Periodic al tineretului roman nationalist ortodox” sa se schimbe cu “Periodic al tineretului roman nationalist ortodox- in duhul national crestin al lui Corneliu Zelea Codreanu“, apoi cu Periodic al romanilor nationalisti crestini, in duhul lui Cornliu Zelea Codreanu” varianta finala. DESPRE CE VORBIM CA TOT NU AM INTELES??? Cititi fratilor cu toti ochii!!

    1. Lucian says

      Formularea care nu introduce contradictii ireconciliabile este „nationalisti crestini, in duhul lui CZC”, care poate defini o alta secta crestina la cele deja mai mult de treizeci de mii existente.

      „nationalist orthodox”, categoric nu exista pentru ca Biserica Ortodoxa a anatemizat filetismul (erezie) la 1872.

      „nationalist orthodox – in duhul lui CZC”, este insa viabila, fiindca nu-i in Duhul lui Iisus Hristos.

      Despre astea vorbim.

      1. Lucian says

        Imi cer scuze, poti sa fi nationalist ortodox, pentru ca a fi ortodox nu inseamna neaparat a uri pe altii.

        1. Lucian says

          Iarasi scuze: …. A fi nationalist nu inseamna neaparat a uri pe altii.

  15. Ionut Moraru says

    Da exact.: „A fi nationalist nu inseamna neaparat a uri pe altii.”
    Si „secta”aia „nationalisti crestini in duhul lui Corneliu Zelea Codreanu se numeste Miscarea Legionara.
    Altele care erau in duhul lui A.C. Cuza erau lancierii, altele erau in duhul lui Goga erau gogisti.
    Duhuri total diferite de ale lui CZC, un duh profund crestin care nu a polemizat pe teme de hermeneutica religioasa cu nimeni.. Desigur si atunci si-a gasit critici, dar a raspuns prin circulari si manifeste ptr lamurirea lucrurilor explicand in mare ca Miscarea nu e ordin religios si nici Biserica ci tinde spre Biserica „atata timp cat ne lasa pacatele noastre” fiind cu o mie de metri sub Biserica.
    Cornliu Zelea Codreanu a fost transfigurat de duhul lui Hristos.

    1. Lucian says

      Nu sint convins ca a nu „polemiza pe teme de hermeneutica religioasa cu nimeni” inseamna „duh profund crestin”. Sfintii Parinti au facut-o din plin. Altfel, excelenta clarificare!

      Spune-mi, te rog, ce mari „pacate” are Horia Sima? Te intreb pentru ca ai spus mai sus ca ai stat ani pe linga nepotul Capitanului. (Aveti vreun forum unde am putea discuta? – Ti-as putea scrie direct, dar nu cred ca at fi o solutie prea buna: poate mai sint si altii care cauta informatii/lamuriri.)

  16. Ionut Moraru says

    Lucian scrie-mi daca vrei pe adresa de mail ionutmoraru2006@yahoo.com.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php