MIŞCAREA LEGIONARĂ prezentă la reuniunea din Franţa. „Memoria luptelor anticomuniste: în timpul cămășilor”

2 730

img_20161020_010446Primim la redacţie o corespondenţă a prietenilor noştri din cadrul Partidului Naţionalist Francez, organizaţie naţional-creştină cu puternic filon tradiţional anticomunist, organizator al unei interesante manifestări dedicate memoriei luptei anticomuniste din întreaga Europă, din Spania şi până în România, care s-a desfăşurat în ziua de 6 noiembrie la Toulouse, în Franţa.

„Memoria luptelor anticomuniste: în timpul cămășilor”

14956641_1105642406200774_1312475774232978978_n În această duminică, 6 noiembrie, numeroși locuitori din Toulouse și prieteni, câțiva veniți de departe (căci unii au bătut drumul de la Perpignan , Pau, Lyon și chiar Paris) au răspuns prezent la apelul Tinerei Națiuni pentru a aduce omagiu memoriei celor căzuți în lupta intransigentă contra comunismului,  adică combatanților din marea fraternitate naționalistă europeană.

După o masă bazată pe tradiția gastronomică a sud-vestului francez, prietenul nostru avocat Bonneau a prezentat participanților actualitatea și scopul colocviului. În acest an aniversar a 80 de ani de la revolta naționalistă spaniolă contra „republicii roșiilor” în 1936 și în apropierea comemorării, anul viitor, a revoluției ruse din octombrie 1917, Tânăra Națiune trebuia să reamintească micilor”brigadieri” de astăzi că, precum înaintașii noștri în cămăși maro, negre, albastre sau verzi, nici noi nu le vom lasă un teren liber! 

14925319_1105642452867436_7977639199280545330_nAstfel, primul nostru orator a fost camaradul spaniol Jose Ignacio Irusta, șef teritorial Nord al Falangei, venit de dincolo de Pirinei, să ne vorbească despre luptă anticomunistă în cămașa albastră. El a retrasat istoria mișcării fondate de Jose Antonio, Onesimo Redondo și Ledesma Ramos a cărei contribuție la ridicarea franchista a fost esențială pentru a dejuca tentativă de instaurare a unei „republici a sovietelor” la Madrid în anii 1936-1939. Apoi el a reamintit principiile intangibile și fundamentale ale naționalismului spaniol care se opune radical oricărei forme de liberalism și avatarului sau monstruos, comunismul.

14993311_1105642416200773_868783856636548556_n
Reprezentantul Mişcării Legionare, dl Radu Creangă, vorbind despre lupta de rezistenţă anticomunistă din România.

A urmat prietenul nostru român, Radu Creangăreprezentant al Mișcării Legionare, venit să descopere participanților istoria luptelor duse de Corneliu Codreanu și camarazii săi – cămăşile verzi. El ne-a făcut să retrăim epopeea Legiunii Arhanghelului Mihail și a Gărzii de Fier al cărui șef, Corneliu Codreanu, și oamenii săi au făcut alegerea unei angajări legionare până la sacrificiul martiric. O fidelitate irevocabilă care a condus astfel un număr însemnat de legionari a luptă împotrivă invadatorului sovietic multă vreme după ce peste Europa căzuse o cortină de fier și al cărui ultim luptător eroic, Ion Gavrilă Ogoranu, a fost constrâns să depună armele în 1976!

În sfârșit, i-a revenit lui Yvan Benedetti să închidă această după-14971836_1129659850436823_1769292333_namiază, amintind mai ales că în Franța mișcarea Tânără Națiune, strămoș al ziarului al cărui director este, a fost fondată între altele de luptele anticomuniste de după război, în respectul angajamentelor luate de înaintașii în cămașă albastră, și în cursul cărora familia Sidos s-a ilustrat în mod particular, plătind cu sânge! El a remintit militantismul fără concesii al acestor naționaliști care nu au ezitat să intercepteze în forță și să incendieze un camion de livrare al ziarului „L’Humanite” în 1954 sau să asalteze sediul partidului comunist „francez” în 1956 pentru a protestă  contra invaziei sovietice în Ungaria.

Această zi frumoasă a combatanților naționaliști din luptele anticomuniste duse în Europa de la Madrid în Carpaţii româneşti a fost încheiată cu un cântec de fidelitate amintind datoria noastră: „Către viitor, credincios trecutului!”

2 Comments
  1. calin eugen says

    Daca nu ma insel.unul din primele acte emise de actualul Papa se referea la Mucenicii cazuti in razboiul civil din Spania.O pagina de glorie in lupta anticomunista! Mota si Marin,Prezenti!

  2. GIRARD Flavien says

    Capitanul Corneliu Zelea Codreanu sa traiasca in sufletul nostru pentru întotdeauna ! Viata lunga pentru miscarea legionara. Sa Arhangelul Mihai ne protecta si ne ajuta în luptea noastra.

    Que vive Corneliu Zelea Codreanu dans notre esprit pour toujours ! Longue vie au mouvement légionnaire. Que l’Archange Michel nous protège et nous aide dans notre lutte.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php