Dacii și creștinismul

2 767

Împărații daci ai Romei

constantin2

 

În ultima sa lucrare „Muntele Godeanu”, doctorul Eugen Costel Popescu din Scornicești ne obligă să ne punem o mulțime de întrebări.

Ni se povestește cum stăpânirea romană din Dacia a plecat pe la 117, odată cu retragerea lui Traian. A rămas a imperiului o mică porțiune împrejurul localității Drobeta. După 117, armata geto-dacilor, care rămăsese intactă, a participat ca asociat la luptele Imperiului Roman. Luptătorii, care proveneau, majoritatea, din populația aflată pe teritoriul Daciei părăsite de Traian, și a Daciei pe la care Traian nu ajunsese niciodată, au continuat să reziste într-o armată bine organizată.

În 193, armatele geto-dacice ocupă Roma, și sub conducerea lui Septimiu Sever plătesc datoriile rămase de la Traian, pe care acesta îi urâse pentru că a găsit pe teritoriul Daciei o credință creștină, susține Eugen Popescu în lucrarea sa. Dacul Septimiu Sever și-a luat toate atributele de Imperator și a creat ordine într-un imperiu care se năruia.

Între 305 și 311, Imperiul Roman s-a numit Imperiul Dacic care era condus de Împăratul Galerius, de origine dacică. Dovadă mai e Arcul lui Galerius de la Tesalonic cu o mulțime de basoreliefuri de daci liberi.

Eugen Popescu se întrebă: „De ce despre aceste adevăruri istorice nu se amintește, dar toți sunt surprinși de existența Columnei și a mulțimii de statui de daci în Roma, unicat, deoarece nici un neam ocupat de Roma nu a avut atâtea statui acolo” (peste 60, adăugăm noi).

De ce nu se amintește nimic despre ceilalți împărați de origine dacică ai Imperiului Roman ca Regalian Imperator, strănepotul lui Decebal, Aureolus Imperator, ciobanul din Carpați, Daia Imperator, Licinus Imperator, sau Constantin Imperator. Nu amintește nimeni pe la orele noastre de istorie de acești Imperatori ai noștri de care ar trebui să fim liberi, ne întrebăm și noi. Burebista, Decebal, Traian, și atât, apoi de ce peste o mie de ani teritoriul a fost parasit până la trecerea ungurilor pe aici către Panonia?

Mai amintim că Împăratul de origine dacică, Constantin cel Mare, fiul Elenei, l-a urât atât de mult pe Traian, care distrusese Dacia, încât a distrus Forumul lui Traian, și a salvat de acolo numai opt statui de daci liberi pe care i-a așezat la loc de cinste pe „Arcul lui Constantin” din Roma, iar apoi s-a mutat la Bizanț, cu capitală cu tot.

Tot Împăratul Constantin, de origine dacică, a folosit în lupte stindardul cu semnul crucii, și a câștigat. În lucrare ni se explică de ce Muntele Godeanu, cu vârful lui Gugu, e așezat în centrul unei cruci formată de râurile Cerna, Sebeș, Lotru și Gilort. Aici a cam fost încurcată poziția unor râuri, dar nu asta contează, contează numai că dacii cunoșteau semnul crucii ca semn al creștinătății…

Eugen Costel Popescu susține în „Muntele Godeanu”, cu argumentele lui, că populația dacică pe care au găsit-o romanii în Dacia după cele două războaie avea o dezvoltată credință creștină pe care Traian nu a acceptat-o niciodată.

Dunărea era Apa Sfântă dimprejurul Pământului Sfânt ales de Dumnezeu pentru a propovădui Creștinismul… Cu atât mai mult, argumentul nu putea fi acceptat de propovăduitorii de mai târziu ai creștinismului din Asia Mică. Pe acolo Dumnezeu era Yahve, era un om simplu…

Eugen Popescu aduce argumente ale unor scriitori romani ca Tertulian, Celsus, Meliton din Sardes, și alții, că religia politeistă și feminină a dacilor ar fi mai veche cu 12.000 – 15.000 de ani decât religia evreilor.

Mircea Eliade scria și el că: „Toate aspectele religiei lui Zamolxe încurajau apropierea de creștinism, cea mai bună și cea mai simplă explicație a dispariției lui Zalmoxe și a cultului său ar trebui să fie căutate în creștinizarea precoce a Daciei”.

Merită să ne punem întrebări, cu răspunsurile e mai greu…

Gheorghe Atanasescu/22 oct. 2015

2 Comments
  1. marian iliescu says

    Religia politeistă și feminină a dacilor ar fi mai veche cu 12.000 – 15.000 de ani decât religia evreilor ???
    Pai , In Biblie 5508 ani +2015 ani nu fac atati ani !!! Sper sa fii crestin !!!

  2. dfsfd says

    pai din ce am citit pe wikipedia in engleza , cam toti astia enumerati de voi ba au prigonit crestinsmul (cat din convingere proprie cat, din calcul politic si cat la influenta perfizilor evrei dusmani ai lui Christos, ramane de vazut) – galerius , daia si licinus, ba s-au rasculat impotriva imparatilor in scopul de a uzurpa tronul – bine era ceva destul de frecvent in imperiul roman in perioada aceea ca mai toti generalii conspirau si complotau sa ia gatul imparatului existent si el la randul lui tot un fost general, ca sa se inscauneze ei, –

    cat despre constantin cica tatal sau era din dardania care e fix in kosovo deci sa zicem ca ar putea fi un dac sud-dunarean, un megleno sau un istro roman, mama lui era din orasul Helenopolis actualmente herserk in estul marii marmara conform istoricului procopius dar despre originea ei nu se stie dupa nume zici ca era latina – Flavia Iulia Helena,

    in ceea ce priveste crestinismul lui constantin se pare ca asta nu l-a impiedicat sa-si spanzure dusmanul de origine daca licinus dupa ce ii promisese viata ca simplu cetatean in schimbul predarii acestuia – motivul a fost ca licinus ar fi complotat impotriva lui ca de altfel si propriul nepot vitreg executat si el – ma rog nu ar avea de ce sa minta constantin

    dar cu executia sotiei fausta si a fiului sau din prima casatorie crispus cum ramane?

    dar cu botezul in Iordan de catre eusebius de Cezareea apropiat al ticalosului Arie responsabil de atatea crime si Mucenicii ale Crestinilor cum ramane?

    Drept este insa ca sub semnul ce i s-a aratat a castigat patru batalii imposibile in sensul ca armata era semnificativ depasita numeric – podul Milvian prima data sub semnul Chi Ro, apoi Adrianopole, Hellespont si finala la Chrysopolis

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php