Deputații au decis ca 10 Mai să fie declarată zi de sărbătoare națională

1 83

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri cu 294 voturi „pentru”, unul împotrivă și 6 abțineri propunerea legislativă privind proclamarea zilei de 10 Mai sărbătoare națională.

Potrivit raportului Comisiei pentru muncă, proiectul legislativ are ca obiect de reglementare consacrarea zilei de 10 Mai ca sărbătoare națională. Totodată, se propune instituirea în sarcina autorităților centrale și locale a obligației de a organiza manifestări prilejuite de sărbătorirea acestei zile, în limita alocațiilor bugetare aprobate.

„Sunt momente în istoria unei țări care sunt dincolo de patimi politice, dincolo de ideologii, ele fiind momente care construiesc o patrie comună. 10 Mai este unul din aceste momente”, a spus, în cadrul dezbaterilor, liderul grupului minorităților naționale, Varujan Pambuccian.

În expunerea de motive, inițiatorul proiectului, senatorul PNL Puiu Hașotti, a precizat că la data de 10 Mai sunt trei momente istorice diferite: începutul domniei lui Carol 1, independența de stat și încoronarea primului rege al țării, toate trei legate indisolubil de instituția monarhiei.

Proiectul de lege a fost respins de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional pentru acesta.

sursa: AGERPRES/(AS-autor: Dana Piciu, editor: Diana Dumitru)

1 Comment
  1. Dan says

    Erau personalitati mult mai importante, care au facut Romania cunsoscuta lumii, care meritau ca ziua lor de nastere sa fie sarbatoare. Mai importanta era ziua de nastere a Maresalului Antonescu, mare patriot si martir al tarii.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php