Cazul Şova explodează. Klaus Iohannis a decis să sesizeze CCR

0 452

Preşedintele Klaus Iohannis a decis joi să sesizeze Curtea Constituţională a României pentru soluţionarea conflictului de natură constituţională creat între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, pe de altă parte, se precizează în comunicatul remis de Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis (Epoch Times România)

„Solicităm CCR să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natură constituţională ivit între autoritatea judecătorească, reprezentată în cauză de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi CSM, pe de-o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, pe de altă parte, generat de omisiunea celor două Camere ale Parlamentului de a pune de acord dispoziţiile Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi ale Art. 173 din Regulamentul Senatului cu prevederile Art. 76 alin.(2) din Constituţie, republicată”, se arată în sesizarea preşedintelui.

Din documentul citat reiese că „atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Şova a condus la un blocaj instituţional prin imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie”.

Pentru a citi integral comunicatul preşedintelui care cuprinde argumentaţia acestuia intraţi aici.

Decizia lui Klaus Iohannis vine la câteva ore după ce procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a trimis o scrisoarepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, în care îi solicita acestuia să sesizarea CCR în vederea soluţionării acestui conflict de natură constituţională, ca urmare a faptului că Senatul a refuzat să răspundă cererii formulate de procurorii DNA în cazul senatorului PSD, Dan Şova, acuzat de căpuşarea complexurilor Rovinari şi Turceni.

sursa: Epoch-Times Romania

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php