Cătălin Voicu, trimis în judecată într-un nou dosar

1 89

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a fostului senator PSD, Cătălin Voicu, aflat în închisoare din aprilie 2013 pentru fapte de corupţie.

Cătălin Voicu a devenit, după Revoluţie, ofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) şi a fost avansat în grad şi decorat de două ori de Ion Iliescu. Ajuns general SPP, Voicu a fost detaşat la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), fiind consilierul pe probleme de siguranţă naţională a lui Ion Iliescu în perioada mandatului prezidenţial 2000 – 2004. În 2004, Cătălin Voicu a fost ales deputat pe listele PSD Bacău, el fiind un apropiat şi al lui Viorel Hrebenciuc, iar în 2008 a câştigat un mandat de senator PSD.

Potrivit unui comunicat DNA, Cătălin Voicu, la data faptelor consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale (în mandatul preşedintelui Ion Iliescu – n.red.) actualmente închis pentru trafic de influenţă este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Fostul director al ELECTRICA S.A , Nicolae Coroiu, este acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată în timp ce Petru Andronache, la data faptelor director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova, în prezent şi el aflat în închisoare, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.

Alături de ei au mai fost trimişi în judecată Floarea Radu Dan, acţionar majoritar la SC TECH SAFETY SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi Măruţă Ion Dumitru, acţionar şi administrator al SC TECH SAFETY SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Prejudiciul adus de cei cinci este estimat la peste 1,39 milioane de euro şi pentru recuperarea acestuia s-a instituit sechestru asigurator pe bunurilor celor cinci inculpaţi.

Faptele

Potrivit procurorilor, în perioada 2004 – 2005, Nicolae Coroiu, în calitatea sa de director general al SC ELECTRICA SA a dispus funcţionarilor din subordine achiziţionarea de echipament individual de protecţie şi echipament de lucru în valoare totală de 14.750.685 lei (fără TVA) de la SC TECH SAFETY SA, la un preţ supraevaluat şi cu încălcarea prevederile OUG 60/2001, în condiţiile în care aceste achiziţii nu erau necesare.

Echipamentele au fost achiziţionate fără derularea vreunei proceduri de achiziţie publică, prin încredinţare directă şi fără nicio negociere, preţul fiind stabilit potrivit propriilor interese ale furnizorului, acesta fiind mult supraevaluat, arată DNA.

Produsele au fost livrate de S.C. TECH SAFETY S.A. în aceeaşi perioadă, încheindu-se 77 de contracte şi emiţându-se facturile care au achitate, în mod nelegal, în regim de urgenţă.

Procurorii mai arată că directorul Coroiu a semnat 48 de ordine de plată către furnizorul S.C. TECH SAFETY S.A., cauzând un prejudiciu SC Servicii Energetice Moldova (ca succesor în drepturi şi obligaţii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA) în valoare de 5.284.892 lei , echivalent cu 1.391.339 euro. Respectiva sumă reprezintă diferenţa de preţ între valoarea de cumpărare şi valoarea de revânzare practicate de furnizorul TECH SAFETY SA în relaţia cu SC Servicii Energetice Moldova SA (succesor în drepturi şi obligaţii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA).

La rândul său, Petru Andronache, director comercial al SISE Moldova a acţionat în consecinţă, şi a vizat pentru conformitate 158 de facturi, deşi acestea nu corespundeau în totalitate cu produsele contractate.

În ceea ce-l priveşte pe Cătălin Voicu Cătălin, în perioada 2004-2005, uzând de calitatea de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat, a intervenit, în două rânduri, pe lângă funcţionari din cadrul ELECTRICA S.A., ELECTRICA SERV S.A., pentru că firma S.C. TECH SAFETY S.A. sa fie favorizată în relaţia cu ELECTRICA S.A., ELECTRICA SERV S.A., respectiv SISE Moldova (S.C. Servicii Energetice Moldova S.A.), arăta procurorii DNA.

În intervenţiile sale directe la directorul general al ELECTRICA S.A., Coroiu Nicolae, şi la directorul economic al ELECTRICA SERV S.A, Voicu le-a solicitat acestora să acorde contracte firmei S.C. TECH SAFETY S.A. pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare (ELECTRICA S.A., ELECTRICA SERV S.A., SISE Moldova) aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate de la acelaşi furnizor.

Aceste intervenţii au vizat, pe lângă încheierea contractelor, şi efectuarea cu prioritate a plăţilor către firma S.C. TECH SAFETY S.A.

„Prin aceste intervenţii, Voicu Cătălin a înlesnit infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii din cadrul ELECTRICA S.A., ELECTRICA SERV S.A., SISE Moldova, facilitând producerea prejudiciului de 5.284.892 lei, echivalent cu 1.391.339 euro.”

Reamintim că Voicu executa în prezent o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Alături de el, au fost condamnaţi: Marius Locic la 4 ani de închisoare cu executare, fostul judecător Florin Costiniu la 4 ani de închisoare cu suspendare şi omul de afaceri Costel Căşuneanu la 4 ani de închisoare tot cu suspendare. Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv şi irevocabil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 23 aprilie 2014.

Cât despre Petru Andronache, acesta a fost condamnat la închisoare în iulie 2013, în celebrul dosar Transformatorul, alături de fostul ministru al transporturilor, Relu Fenechiu.

Conform procurorilor, prin firmele sale, SC La Rocca SRL şi Fene Grup SA, Relu Fenechiu ar fi cumpărat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de transformatoare, pe care le-ar fi revândut societăţii Electrica Moldova la suprapreţ, cauzând astfel statului un prejudiciu total de 7.529.594,1 lei.

Transformatoarele ar fi fost luate de Fenechiu de la rromii din Iaşi care vindeau fier vechi. Transformatoarele lui Fenechiu, vechi şi uzate, au rămas pe stoc, achiziţiile fiind făcute fără nicio justificare economică, potrivit DNA.

1 Comment
  1. Nick says

    Nu mai iese.

Reply To Nick
Cancel Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php