Protocol de cooperare cu SUA pentru studierea Holocaustului în România, semnat de Pricopie la Washington

0 57

6-copil_5077a29742

Ministerul Educaţiei va încuraja integrarea studiului Holocaustului în şcoli şi licee, va asigura distribuirea de broşuri şi va organiza, pentru elevi şi profesori, excursii de studiu la Memorialele Holocaustului din România şi din străinătate, conform unui protocol semnat miercuri la Washington.

Protocolul a fost semnat de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi reprezentanţi ai Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite şi ai Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în prezenţa premierului Victor Ponta.

„Obiectivul protocolului îl reprezintă stabilirea şi implementarea activităţilor educaţionale dedicate istoriei şi înţelegerii Holocaustului, la care vor contribui, deopotrivă, cele trei părţi semnatare. MEN va încuraja integrarea studiului Holocaustului, în special a Holocaustului din România, în curriculumul liceal şi gimnazial şi va asigura diseminarea, în sistemul de învăţământ, a broşurii care conţine rezumatul raportului Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri seară, de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Broşura va fi realizată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, a mai precizat sursa citată.

Totodată, sub coordonarea Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA şi a Institutului „Elie Wiesel”, MEN va organiza excursii de studiu la Memorialele Holocaustului din România şi din străinătate pentru elevii de liceu şi profesorii lor.

„De asemenea, ministerul va finanţa şi va asigura distribuirea premiilor câştigătorilor competiţiei naţionale privind Holocaustul din România, organizate pentru elevii de liceu şi gimnaziu. În această ultimă activitate, MEN va fi ajutat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel», alături de care va contribui şi la organizarea unei expoziţii de afişe legate de Holocaustul din România, pentru uzul şcolilor din România. Reprezentanţii Muzeului Memorial al Holocaustului vor împărtăşi expertiza lor reprezentanţilor MEN şi ai Institutului «Elie Wiesel», iar finanţarea expoziţiei va fi suportată de către institut”, se mai arată în comunicat.

Potrivit MEN, formarea specialiştilor în educaţie şi a profesorilor de liceu care vor preda lecţii despre Holocaust va fi asigurată de Institutul „Elie Wiesel”, cu sprijinul Muzeului din Washington, urmând să fie utilizate şi materiale de arhivă, fotografii şi istorie orală.

MEN, Institutul „Elie Wiesel”, Muzeul Memorial al Holocaustului şi alţi parteneri naţionali şi internaţionali vor asigura personalul şi materialele didactice necesare şcolilor de iarnă şi de vară, organizate pentru specialiştii în educaţie şi pentru profesorii de liceu interesaţi de predarea acestei discipline.

Protocolul semnat miercuri este valabil patru ani.

sursa: mediafax.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php