Dan Şova: Negocierile pentru Roşia Montană nu au fost încheiate

2 611

indexMinistrul Dan Şova a declarat că exploatarea minereurilor din cadrul Roşia Montană ar putea să înceapă în noiembrie 2016, planul de negocieri dintre Guvern şi investitor aflându-se în curs de derulare, informează Mediafax. Potrivit acestuia, exploatarea va fi demarată după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat, până la finele acestui an, iar participaţia statului este prevăzută să crească cu încă 5,69%, ajungând la 25% din acţiuni, dar condiţionată de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor.

Potrivit unui draft al acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Coropration, investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a revendica societăţii Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, ca plata redevenţei să se facă în natură, se arată în acelaşi document.

Compania canadiană Gabriel Resources deţine 80, 69% din acţiunile RMGC, implicit din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest. Totodată, compania canadiană deţine la Roşia Montană, judeţul Alba, prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Guvernul a admis, în urmă cu o lună, ca investiţia Roşia Montană să fie inclusă în „Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă”, lansat de Executiv, şi să fie prezentată ca proiect de „exploatare cu noi standarde de mediu”, de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul, detailează aceeaşi sursă. În consecinţă, compania Gabriel Resources a transmis la acea dată că negociază cu Guvernul creşterea participaţiei statului la Roşia Montană Gold Corporation de la 19,31% la maximum 25% şi a redevenţei plătite de la 4% la 6%.

Executivul a decis, la sfârşitul lunii aprilie, prin hotărâre, înfiinţarea unei noi companii care se va ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană şi care va funcţiona sub conducerea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine. În acelaşi act normativ, Guvernul invoca potenţialul financiar ridicat al proiectului, care justifică un transfer al beneficiilor, aferente cotei deţinute de stat, direct către bugetul de stat.  Totodată, realizarea acestui proiect de exploatare poate genera venituri din exploatare şi contribuţii directe la bugetul de stat, estimate la mai multe miliarde dolari, şi poate avea o contribuţie majoră la relansarea industriei miniere din România şi la crearea unui număr semnificativ de locuri de muncă, într-o zonă puternic afectată de şomaj, se precizează în actul normativ.

Raluca Pancu | Curierul Național

2 Comments
  1. ANDREI NEW YORK says

    poate va negocia si ,,holocaustul,, cu israelienii.

  2. ANDREI NEW YORK says

    pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti.Daca azi era la JILAVA acest domn pentru negarea holocaustului(langa Gigi),astazi nu mai otravea apa Rosiei Montane cu cianuri.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php