S-a stins şi „Moţu”, unul dintre fericiţii prigoniţi pentru credinţă

0 77
A trecut la cele veşnice încă unul dintre luminoşii foşti deţinuţi politic: Marin Matei – „Moţu”. Intrase în temniţă la numai 17 ani şi a suferit prin cele mai odioase puşcării politice vreme de şapte ani. I-a cunoscut în închisoare pe părintele Bartolomeu Anania (viitorul episcop şi mitropolit), părintele Iustin Pârvu (stareţul de la Petru Vodă – Neamţ),  părintele Ilie Lăcătuşu şi Nicu Steinhardt (cel care avea să devină monahul Nicolae de la Rohia), din a căror cultură şi profunzime duhovnicească s-a împărtăşit. Pentru că era unul dintre cei mai tineri prizonieri, „veteranii” Aiudului l-au înconjurat cu multă afecţiune şi l-au alintat „Moţu”. Şi aşa i-a rămas numele pînă în ultimul ceas al vieţii sale pămînteşti.
Marin Matei – „Moţu” a iniţiat alcătuirea unei cărţi de căpătîi pentru tineretul român, Fericiţi cei prigoniţi (Ed. Bonifaciu, 2008), o excelentă introducere foto-documentară în istoria românilor sub regimul comunist. El a dedicat această carte „tuturor părinţilor care şi-au crescut copiii în dragoste de neamul românesc şi de Dumnezeu şi care au suferit alături de noi prigoana satanei roşii”.
Marin Matei – „Moţu” va fi înmormîntat sîmbătă, la Tg. Mureş. Dumnezeu să-l odihnească!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php