„Pentru Patrie” – singurul partid care nu a fost huiduit la Cimitirul Eroilor Revoluţiei

1 500

Şi natura, prin tristeţea ei, îşi plânge copiii care o însoţesc peste timp şi în adâncul pământului!

La cimitirul Eroilor Revoluţiei. un sobor de preoţi au săvârşit slujba de pomenire a celor care nu s-au dat înapoi din faţa morţii, apoi a urmat ceremonia de depunere de coroane în cinstea lor, ceea ce te ducea cu gândul la un frate pe care l-ai avut, la un părinte care nu mai este sau un copil care s-a dus devreme pentru o fărâmă de libertate, ca să ne aştepte toţi acolo sus, ca poate cândva să fim din nou împreună cu Cel ce ne-a data viaţă.

Totul este pregătit să înceapă solemn, dar totuşi nemulţumirea celor care puteau fi în locul celor din ceruri este nemăsurată faţă de un regim care din ce în ce te constrânge la cât mai puţin spaţiu vital.

La cimitirul unde odihnesc cei răpuşi mişeleşte de ordinele comuniste, asociaţiile şi grupurile revoluţionare îşi depuneau coroanele într-o pioşenie exemplară, dar la depunerea de coroane din partea Preşedenţiei, Guvernului, a lui Ion Iliescu, şi a celorlalte partide, inclusiv Partidul Poporului a lui Dan Diaconescu, huiduielile şi fluierăturile nu au contenit, se declanşase furia către cei care îşi bat joc de cei pe care i-au omorât şi acum vor să ne subjuge şi pe noi, până la exterminare!

Coroana Partidului „Pentru Patrie” chiar dacă s-a depus ultima, a avut parte de linişte, PPP fiind singurul partid care nu a avut parte de fluierături.

Aceasta înseamnă că suntem gata să ne implicăm fără menajamente în societatea românească, să dărâmăm pe cei care ne sug de toată vlaga de 22 de ani!

La crucea impunătoare de la Universitate, unde acum 22 de ani se strângeau românii să înfăptuiască revoluţia, după o scurtă slujbă ţinută de un preot, depunerea de coroane s-a derulat întocmai cu ordinea civică, numai că aici revoluţionarii nu au mai permis instituţiilor statului şi partidelor politice din parlament să-şi depună coroanele, ca să întineze memoria celor căzuţi şi mai mult, să săvârşească batjocura până la capăt, aşa că, cu coada-ntre picioare instituţiile care ne conduc şi-au luat tălpăşiţa şi nu au mai putut să-şi exercite dreptul de a mai fura din liniştea sufletească românului de rând.

Florian Cristache,

secretar general al Partidului „Pentru Patrie”

revoluţionar, rînit în noaptea de 21 decembrie la baricada de la Inter

1 Comment
  1. Legionaru' says

    VA MULTUMESC PENTRU COROANA DEPUSA ! IN ZIUA DE 23 DECEMBRIE 1989, APOI IN NOAPTEA CE A URMAT SI IN 24 DEC. 1989 AM LUPTAT ALATURI DE PARASUTISTII DIN BOTENI SI DE DL. IOAN CARAMITRU LA POARTA PANGRATI A TELEVIZIUNII ROMANE. AM TRANSPORTAT RANITI LA SPITAL, AM AVUT HAINELE PLINE DE SANGELE LOR. EROII NOSTRI MERITA TOATA RECUNOSTINTA SI TOT RESPECTUL NOSTRU. EI AU DAT „TOTUL PENTRU TARA”.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php