Gutenberg nr. 3. Acţiune penală pentru demolatori.

1 1.031

Comunicat de presă

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” salută decizia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, de începere a urmăririi penale împotriva demolatorului fostei reşedinţe a prinţului Zizi Cantacuzino-Grănicerul, din str. Gutenberg nr. 3, acesta fiind primul caz de urmărire penală pentru demolarea unei clădiri de patrimoniu de care avem cunoştinţă.

La interpelarea făcută de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Poliţia a adus la cunoştinţa acestui ONG demararea acţiunii penale ca urmare a reclamaţiilor depuse de acest ONG, împreună cu Asociaţia pentru Memorie Identitară Carpaţii.

Reamintim că, în vara anului 2010, în câteva sfârşituri de săptămână, după îndelungi hărţuieli de stradă cu militanţii Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii” şi după mai multe intervenţii ale Poliţiei, o echipă condusă de numitul Marin Paul, reprezentant al firmei SC Dublu N Don Antonio Impex SRL, a demolat clădirea din str. Gutenberg nr. 3, aflată într-o zonă protejată şi în zona de protecţie a unui monument istoric de valoare naţională, în condiţiile în care Inspectoratul de Stat în Construcţii dispusese oprirea lucrărilor.

În ciuda numeroaselor solicitări ale Asociaţiilor Pro Do Mo, Carpaţii şi Salvaţi Bucureştiul, nici Poliţia, nici Ministerul Culturii şi nici Inspectoratul de Stat în Construcţii, nu au intervenit eficient pentru stoparea fizică a demolărilor, mărginindu-se să dispună în abstract oprirea lucrărilor. Fiecare din instituţii a profitat de vidul legislativ în aceasta chestiune, constituind un  lanţ al complicităţilor care a favorizat mafia imobiliară interesată de demolarea clădirii.

Asociaţia Carpaţii îşi exprimă speranţa că ancheta în cazul Gutenberg 3 nu se va opri doar la aceşti demolatori, care au fost doar o rotiţă în angrenajul mai amplu al complicităţilor ce au dus la distrugerea clădirii istorice.

Este necesară extinderea anchetelor şi sancţiunilor la nivelul tuturor factorilor responsabili din instituţiile statului.

Un exemplu este Ministerul Culturii, care nici până azi nu a oferit un răspuns solicitării noastre de demitere şi sancţionare a Directorului Nicolae Stan, de la Direcţia de Cultură Bucureşti, responsabil pentru blocarea procedurii de clasare a imobilului, precum şi pentru imixtiunea la acest nivel a unor factori politico-ideologici, care au justificat refuzul acordării statutului de monument prin faptul că acea clădire funcţionase un timp ca sediu al Mişcării Legionare, al cărui adept fusese prinţul Cantacuzino. Aceste imixtiuni inacceptabile au constituit motivul declarat al demisiei din Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Bucureşti, a  reputatului specialist Adrian Crăciunescu, autorul studiului istorico-arhitectural necesar clasării imobilului.

De asemenea, vor trebui investigate inconsecvenţele Inspectoratului de Stat în Construcţii, care prin inspectoarea Carmen Ionescu, a avizat reînceperea lucrărilor de demolare, pentru ca, în 24 de ore, la presiunea ONG-urilor, să revină asupra acestei nefaste decizii ce a dat timp demolatorilor să avanseze în opera lor distructivă.

Trebuie să înţelegem cu toţii necesitatea începerii curăţirii sistemul corupt actual de acele elemente corupte care, în loc să ocrotească patrimoniul istoric, au devenit unelte ale mafiei imobiliare bucureştene, în acţiunea acesteia de distrugere a memoriei identitare a oraşului nostru.

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii”

Preşedinte

Florin Dobrescu

1 Comment
  1. petru borodi/Cluj says

    Acelasi lucru trebuie facut si in cazul „Rosia Montana”, in cazul in care institutia „Ministerul culturii si patrimoniului National” este vinovata de emiterea „descarcarii de sarcina” sub incidenta Flagranta de „MITUIRE” deoarece fara sa aibe o indrituire in a fi parte a unui contract cu „RMGC” ( nici nu-i cade in atributii ! ) a acceptat un quantum pecuniar de la RMGC fie chiar si sub forma unei sponsorizari(???)
    In acest sens am luat legatura si cu Ionut Parausanu, voluntar pentru Rosia Montana
    Tel. 0727.769.509 / Fax. 0215.698.840
    petitii@rosiamontana.net
    deasemenea tot in acest sens am deschis urmatoarea adresa pentru a aduna semnaturii de la cunostinte/prieteni/Frati
    cu siguranta ca voi actiona in Justitie ” Ministerul reprezentat prin persoana ministrului K.Hunor in caz ca nu voi gasi sustinere si din partea altcuiva, fapt care insa l-as considera un act de lipsa de intelegere sau/si lasitate din parte celor ce se vor eschiva de la o atare fapta !

    http://www.causes.com/causes/626499-pentru-proprietatea-neamului-romanesc-rosia-monntana

    Dee-va Dumnezeu bine tuturora !!!
    petru borodi/Cluj

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php