Utopia unităţii

2 99

de Corneliu FELECAN

S-a tot vehiculat de ceva vreme, în grupul nostru (PPP- FIGO), pe aici şi pe aiurea, ideea de unitate între grupările naţionalist creştine. Cu alte cuvinte, dacă tot avem acelaşi crez, de ce suntem aşa de încrâncenaţi şi nu întrevedem o posibilitate de a ne uni sub o singură cupolă? S-a recurs în acest sens la tot felul de apeluri de natură politică, la o înţelegere generală  că fără unitate nu se poate face mare lucru, şi la apeluri colegiale stăruitoare către celelalte grupări folosindu-se o retorică sentimentală de apropiere prin exemple creştineşti. S-au scris articole întregi pe această temă, din care ieşeau patetice descrieri, cum că unitatea este singura noastră şansă, singura soluţie spre biruinţă, singurul neajuns care ne mai stă în calea succesului ca partid.   În tot acest iureş declarativ uşor labil şi dus la saturaţie, simt nevoia să punctez câteva lucruri generale de bun simţ.

Urmărind conceptul de unitate în planul raţional, trebuie spus de la bun început că ideea de unitate se instalează doar la nivelul convingerilor. Fenomenul unităţii apare acolo unde se formează o consubstanţialitate organică de idei, de simţiri şi de năzuinţe conceptuale. Evocarea unităţii creştine în acest sens, prin prisma învăţăturilor evanghelice, nu poate reflecta altceva, aparte de sfera de gândire şi raţiune logică, din simplul fapt că unitatea, din punct de vedere creştinesc este, nimic altceva, decât o mărturisire raţională de credinţă. Exemplul enunţului liturgic „Să ne iubim unii pre alţii ca într-un gând să mărturisim” invocă tocmai asta, şi anume, condiţionarea unităţii gândurilor, simţirilor şi a oamenilor, de factorul indispensabil de iubire şi dragoste. Ca atare nu se poate concepe o unitate între idei şi oameni decât dacă acei oameni consimt la o mărturisire de credinţă condiţionată de convingeri personale. Astfel unitatea despre care vorbim se conturează într-o contopire de factori (idei similare, simţiri similare, iubiri similare si năzuinţe similare) ce ţin de propria voinţă. Dacă aceşti factori nu se întrunesc în totalitate, acolo nu poate fi vorba de unitate, şi, ca atare, tot ce se petrece în afara acestui proces, nu poate intra în accepţiunea atât raţională cât şi ontologică a înţelesului de unitate. De aceea, dacă aceste condiţii nu se întrunesc ca factori ai voinţei, tot ceea ce rămâne înafara acestui proces interior nu poate fi numită Unitate ci altceva, cel mult Alianţă.

Continuând ideea noastră, trebuie spus că nu se poate creea o unitate între oameni şi idei acolo unde unii din ei nu-şi doresc acest lucru. Absurdul situaţiei se conturează printr-o insistenţă din partea celor care-şi doresc această unitate cu orice preţ, fără a fi înţeles demersul real şi conceptual.  Nu poţi să te uneşti cu cineva care nu-ţi recunoaşte legitimitatea, planurile, ierarhia,  istoria, care te înjură cu orice ocazie şi la orice mişcare pe care o faci, şi îşi face din asta un scop al vieţii. Nu există unitate între două fracţiuni acolo unde există orgoliu, invidie, neascultare şi spirit critic distructiv. Acolo unde vii cu dragoste creştinească, smerenie, principii de conduită, dorinţă şi dăruire de sacrificiu, şi ţi se răspunde cu calomnii, minciuni, demagogii şi ură de ani de zile, nu mai ai ce căuta. Planul inferior al îndurării şi acceptării  umane într-o minte sănătoasă se numeşte Demnitate şi nicidecum o toleranţă prost înţeleasă a tot şi toate, oricând şi oricum. Iar dacă tot se apelează la exemple biblice, trebuie amintit că Mântuitorul atunci când era pălmuit şi scuipat, nu şi-a întors şi obrazul celălalt spre denigrare, ci cu Demnitate şi-a apărat Adevărul. Sunt de acord că singura datorie, singurul răspuns de taină la toate aceste fenomene duşmănoase este rugăciunea şi iertarea celor care te ponegresc, dar nicidecum ideea de unitate.

Trasând în linii mari această  problemă ce ne bântuie fără răgaz, aş dori să subliniez faptul că orice demers şi deziderat spre o unitate în acest sens şi mai ales în aceste condiţii de neacceptat – doar de dragul de a fi mulţi – este şi va rămâne o pierdere de vreme, de energie şi nu în ultimul rând, o pierdere a credibilităţii şi demnităţii noastre ca organizaţie. Noi suntem aici aşa cum suntem, dornici de mai bine şi deschişi pentru toată lumea care crede că se poate contopi cu crezul nostru, cu organizarea noastră şi cu năzuinţele noastre. Oricine face pasul spre noi va fi primit ca într-o familie, cu condiţia apriori declarată cu fermitate, că în această familie se respectă Rânduiala şi Buna Cuviinţă.  Iar cine, din varii motive, nu poate trece peste propriile lui obsesii şi orgolii, acela nu poate sta în mijlocul nostru. Partidul „Pentru Patrie” şi toate organizaţiile de bună credinţă şi mature cu care acesta colaborează, nu pot să plece urechea în permanenţă la toate jocurile copilăreşti din jurul lor şi nu e permis să reacţioneze duios la calomnii, injurii şi ameninţări menite să destabilizeze credibilitatea organizaţiei. Ţinând cont de faptul că organizaţia noastră a fost înfiinţată de către oameni care nu s-au îndoit şi nu si-au lepădat crezul lor pe întreg parcursul vieţii, luând măsuri ferme împotriva tuturor reacţiilor inumane şi lipsite de civilitate, pretindem în continuare că demnitatea noastră trebuie să se numere printre marile virtuţi pentru care luptăm. În concluzie, aş fi bucuros să ne urmăm drumul nostru cu demnitatea de odinioară, fără să ne împiedicăm la tot pasul de diverse guri slobode, minţi obsedate şi răfuieli ieftine. Cine doreşte o unitate să dovedească mai întâi că s-a unit cu Hristos întru dragoste şi cu Civilizaţia întru respect.

2 Comments
  1. alex says

    ai mare dreptate Corneliu , de cand asteptam un asemenea articol , iti multumesc mult.

  2. Robert says

    Clar, unitate nu poate fi decat in momentul in care credinta si principiile sunt aceleasi, caci nu poti sa sustii o teorie azi, pe care maine sa o contrazici prin alta.

    Dar cei ce doresc unitate intr-o anumita credinta si lupta, trebuie neaparat sa lupte sa demonstreze celorlalti din afara ca aceasta este credinta si lupta in care trebuie sa fie si ei, si cei din afara luptei adevarate sunt acei „legionari” ce sunt in afara PPP-ului.

Reply To alex
Cancel Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php