Un an fără GALINA RĂDULEANU

0 42

În această seară s-a împlinit un an de când doamna Galina Răduleanu ne-a părăsit pentru a pleca în Lumina neînserată a Celui Căruia i-a închinat viața și trăirile sale sufletești.

Mărturisitoare a credinței în temnițele comuniste, Galina Răduleanu a fost apropiată sufletește de Ion Gavrilă Ogoranu, față de care a nutrit-o admirație deosebită, Era nelipsită de la manifestările cultural-memoriale legate de amintirea acestui erou al Rezistenței anticomuniste din România, fiind implicată în activitatea fundației ce poartă numele acestuia. Galina Răduleanu a trecut la Domnul în seara zilei de 10 noiembrie 2025 și își doarme somnul de veci la Mănăstirea Cernica, alături de tatăl său, preotul Boris Răduleanu, și el fost deținut politic.

Rugându-ne pentru odihna sufletului său și pentru ca acolo, sus, să fie în comuniune cu toți mărturisitorii plecați la Domnul, restituim publicului câteva amintiri din momente plăcute, în care ne bucuram de prezența dânsei.

<<Modelul de care ducem lipsă şi pe care îl propun tineretului contemporan este Ion Gavrilă Ogoranu. Când era printre noi, el a spus un lucru care mi-a rămas la suflet şi pe care fiecare ar trebui să şi-l însuşească: „Noi nu ne-am axat pe noţiunea de drepturi în societate, ci pe noţiunea de datorie pe care o aveam faţă de toţi“. Astăzi tineretul consideră că are numai drepturi şi nici o datorie. Acesta este lucrul pe care ar trebui să-l redescopere fiecare dintre noi: care este datoria lui. Datoria înseamnă împlinirea unui rost. Fiecare dintre noi are un rost. Nu am venit întâmplător pe această lume. Am venit cu un rost şi rost înseamnă datorie. Fiecare trebuie să descopere rostul său şi să-l urmeze, indiferent de preţ, până la capăt.>>

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More