de Cătălin Sturza, Facebook
Circulă din când în când tot felul de texte care ne expun motive pentru care viața fără copii ar fi mai bună.
Printre motivele des invocate se numără și acela că, neavând copii, „vei afecta mai puțin mediul înconjurător” sau că „vei avea timp și energie să contribui mai activ la comunitatea din care faci parte”. Dar de ce ar trebui să ne mai preocupe soarta mediului înconjurător și a comunității, dacă nu va veni nimic după noi?
Dacă toți am urma astfel de sfaturi (exemple aici și aici) care se presupun a fi foarte raționale și bune, într-o generație omenirea ar dispărea. Așadar, autorii care ne dau astfel de sfaturi le dau sperând că cel puțin o parte dintre oameni nu le vor ignora cu bună știință, le vor considera sfaturi foarte proaste și nu le vor respecta. Dar de ce să dai sfaturi – orice fel de sfaturi – dacă trebuie să speri că cel puțin o parte din oameni trebuie să le ignore cu bună știință și să nu le respecte în mod intenționat?
Judecând dintr-o perspectivă psihologic-motivațională, astfel de texte laudă binefacerile „confortului”. Dacă e să ne bazăm pe confortul personal (argumente gen „dormi mai mult în timpul zilei”; „nu e nevoie să te ridici de la masă pentru a servi copilul” sunt foarte des invocate), eu unul aș putea găsi și 50, și 100 de motive bazate pe confortul personal; și poate motive mai bune decât „poți să înjuri cum ai tu chef”. Dar de când este confortul personal unitatea de măsură a lucrurilor și scopul în viață – tocmai într-o eră când toți influencerii și speakerii psihologici și motivaționali ne spun că, dacă vrem să realizăm ceva în viață, trebuie musai să „ieșim din zona de confort”?
Judecând dintr-o perspectivă tehnic darwinistă, să vehiculezi astfel de argumente este un nonsens. Deoarece viața și omenirea au un scop, și unul singur – perpetuarea speciei. Transmiterea genelor către generația viitoare este motorul și obiectivul luptei pentru supraviețuire, și al progresului de orice fel. Așadar, cei care judecă dintr-o perspectivă darwinistă ar putea să spună: ce bine că aceia care vehiculează astfel de idei și cei care le împărtășesc nu se vor reproduce; vor fi mai multe resurse și mai multe oportunități pentru noi și pentru copiii noștri, ai celor care nu credem în ideile respective.
Judecând dintr-o perspectivă naratologică sau mitologică, în toate basmele și miturile lumii eroul nu poate să se transforme dacă refuză questul, dacă nu se înarmează cu pumnalul smereniei și cu securea sacrificiului de sine, și dacă nu se aventurează în necunoscut. Cei care refuză questul, cei care refuză sacrificul de sine sunt, de regulă, exact personajele negative din basme și din mituri – spânii, zmeii și căpcăunii plini de invidie și de frustrări, care țin drumul eroului.
Judecând, în sfârșit, dintr-o perspectivă creștină, noi știm, și ne amintește și părintele Nicolae Steinhardt, că „dăruind, vei dobândi”. Un copil îţi „fură” sau alungă, într-adevăr, multe. Îţi alungă egoismul (eşti capabil să îţi sacrifici timpul şi să te sacrifici pentru ca o altă fiinţă umană să se bucure de această viaţă); îţi alungă prieteniile superficiale care pot fi adesea distructive (nu mai ai timp să stai zi de zi „la terasă” cu aceiaşi prieteni din facultate care vehiculează idei precum cele din articolele pe care le comentez); îţi alungă comoditatea (deşi nu e deloc o corvoadă să te joci cu copilul – şi să redescoperi bucuria jocurilor simple). Deseori, un copil îţi alungă şi alte boli sau vicii – şi îţi „fură” inima; sau ţi-o vindecă şi ţi-o re-învie. Un copil nu îţi „fură” viaţa – un copil îţi împlineşte viaţa.
Revenind la un nivel concret, prezenţa copiilor vine cu multe daruri şi cu multe binecuvântări; rolul de părinte este cel care te aşază într-o perspectivă cu adevărat matură – adultul este tocmai acea persoană care iese din „zona de confort” și care își împlinește potențialul, contribuind și la împlinirea potențialului celorlalți, al generației următoare. În același timp, să ai copii își permite să redescoperi cu adevărat bucuria jocului – să îţi retrăieşti copilăria prin ochii copilului tău. Aș putea să scriu o listă mult mai lungă – mult mai multe motive pentru care viața cu copii este incomparabilă mai bună. Mă întreb, însă – chiar ar fi nevoie să o scriu? Deoarece, din orice perspectivă ai lua-o – și dintr-o perspectivă psihologică, și dintr-una darwinistă, și dintr-una naratologică, și dintr-una creștină; cu excepția perspectivei căpcăunului sau a spânului din basme; nu avem nevoie să ne ofere cineva motive ca să facem copii. Este ceva dincolo de argumente – și să vii cu liste de motive împotriva unui lucru așa de fundamental și de bun-simț este până la urmă o pierdere de timp; dacă nu or fi simple alibiuri pentru propriile ratări sau insatisfacții.
sursa:Stiri pentru viata
