S-au scurs, iată, 8 ani de când ne-am despărţit, vremelnic, de cel ce a fost și va rămâne camaradul nostru Constantin Tănăsescu, donatorul terenului pe care s-a construit, în 1999-2000, sediul Partidului „Totul pentru Ţară” (Pentru Patrie), actualul sediu central al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu.
Era o dimineață dezmierdată de soarele blând de mărțișor, când florile din grădină sa, pe care le îndrăgea atât de mult, prinseseră să se desfacă, atunci când sufletul său bun a plecat spre cele veșnice.
Nea Tică, așa cum îi spuneau apropiații, s-a născut la 28 ianuarie 1921 într-un cartier ce se forma atunci, prin parcelare, în “Campul Veseliei” (zona Filaret-Ferentari), de la periferia Bucureștiului. După școala primară, a urmat Școala Tehnică a Inginerului Dimitrie Leonida, de lângă Parcul Carol I (în imobil astăzi se află Muzeul Tehnicii), obținând specializarea de maistru electrician-bobinator.
În 1937 intră în Mișcarea Legionară, la vârsta de 16 ani. În nopțile de 3-6 septembrie 1940, participă activ la manifestațiile de stradă împotrivă regimului dictatorial al Regelui Carol ÎI, ziua mergând la serviciu, pentru a nu intra în vizorul autorităților polițienești. Desfășoară activitate 
legionară și după lovitura de stat a generalului Antonescu, din 22 ianuarie 1941.
După instaurarea regimului comunist, participă, împreună cu alți camarazi din București, la constituirea unei organizații de rezistență anticomunistă. Acțiunea urma să fie declanșată împotriva regimului și a ocupației sovietice, în momentul începerii mult așteptatei conflagrații între blocul occidental și URSS. Ceea ce nu avea să se mai întâmple. În schimb, în mai 1948 se dezlănțuie cele mai mari arestări politice din istoria României.
Arestarea și anchetarea brutală a unei tinere ce îndeplinea funcția de curier al grupului de rezistentă, face să cadă întreaga structură. Într-o singură noapte sunt arestați de Securitate toți membrii organizației. Constantin Tanasescu este anchetat personal de călăul bolșevic Alexandru Nicolski (numele real, cu care venise din URSS, era Boris Grunberg). Va fi condamnat la 15 ani de detenție grea, din cauza unor circumstanțe agravante: cu două zile înaintea arestării dezgropase și curățase un revolver pe care îl ținuse ascuns timp de 7 ani.
Urmează calvarul cunoscut de toți deținuții politici anticomuniști, trecând prin mai multe închisori: Jilava, Aiud, Gherla, Văcărești ș.a..
În închisoarea Aiud se va implica în activitatea „ajutorului legionar”, sub coordonarea lui Ion Agapie, vechi militant legionar. Alimentele strânse de deținuții din această structură ajungeau, printr-o filieră secretă, la vârfurile Rezistenței Naționale Anticomuniste, care se aflau în Zarka Aiudului, fiind supuși unui regim de exterminare. Acest mic ajutor alimentar era de multe ori salvator pentru acei oameni uciși prin înfometare. S-a remarcat de asemenea, la Gherla, unde a refuzat reeducarea comunistă, și prin faptul că, în timpul lucrului la fabrică, stătea ore întregi peste program, ajustind piesele realizate prost de deținuții mai tineri, pentru a evita pedepsirea acestora prin închidere la “neagra” ori prin tăierea și așa insuficientelor rații alimentare zilnice.
A fost eliberat în 1963, la termen, și s-a încadrat în viața socială. Va lucra ca muncitor în diferite întreprinderi bucureștene, iar apoi ca maistru electrician la uzina Metalica.
După decembrie 1989 se va implica activ în toate acțiunile desfășurate de foștii luptători în rezistența anticomunistă, mai întâi în cadrul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. În 1993 devine membru al Partidului „Totul pentru Tara” („Pentru Patrie”), în care va depune o activitate permanentă, până în ultimile zile de viață.
După nenumărate cereri adresate autorităților locale pentru primirea unui spațiu în vederea desfășurării activității, cereri “onorate” cu refuzuri sau lipsă de răspuns, un grup de inițiativă alcătuit din Constantin Iulian, Tică Tanasescu, Nicu Mazăre, Virgil Velescu, Corneliu Suliman, Misu Dumitrescu, Costache și Getă Anghelescu, Emanoil Paraschivas, dr. Niculina Marinescu, Mitică Comsa s.a., pornește la ridicarea unui sediu al partidului prin propriile forțe, după tradiția legionară, prin donațiile membrilor și muncă voluntară. În această bătălie, nea Costică Tanasescu a avut un rol esențial, donând Partidului terenul pe care s-a ridicat ulterior impunătorul Sediu Central al PPP. Fără teamă de a exagera, Constantin Tanasescu a avut, în construirea sediului nostru, rolul pe care, în perioada interbelică l-a avut generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul. Cu deosebirea că, dacă generalul Cantacuzino aparținea nobilimii românești, fiind descendent al unei familii princiare de un prestigiu ieșit din comun, nea Costică a fost un om modest, provenit dintr-o familie de muncitori, dar care s-a distins în cruntele condiții de detenție, în fața camarazilor săi, ca un exemplu de sobrietate, de inflexibilitate în fața oricărui compromis, de spirit de dăruire și într-ajutorare până la sacrificiu pentru aproapele căzut în nenorocire.
Nu a existat în TPT bătălie la care camaradul Tanasescu să nu aibă un aport deosebit.
Deși viața îi rezervase foarte multă suferință, era dominat permanent de dragoste, pe care o revarsă asupra celor din jur. Plin de dăruire, era mereu prezent cu ajutorul său acolo unde era nevoie. În ciuda sobrietarii ce-l caracteriza, era stăpânit de un spirit tineresc. Participa laolaltă cu ținerii camarazii, deopotrivă, atât la acțiunile organizate, cât și la nunți, botezuri ori alte prilejuri de bucurie. De aceea nea Tică activa în Organizația București în cadrul unui grup constituit aproape în totalitate din tineri, ca de altfel și comandantul legionar Gheorghe Grecu.
Modest și plin de dragoste, așa s-a stins în zorii unei zile de primăvară, după o scurtă suferință, în Spitalul “Victor Babes” din București. Ne-a fost, tuturor, camarad, frate și bunic, exemplu de onestitate, eroism, modestie, spirit de disciplină și dăruire pentru aproapele, pentru cauza neamului românesc.
Dumnezeu să-l odiheasca în pace ! În veci pomenirea lui ! Constantin Tănăsescu: Prezent!
