Grecia: încă doi parlamentari Zori Aurii după gratii

Alți doi parlamentari membri ai partidului de extremă dreaptă grec Zori Aurii au fost plasați sâmbătă seară în arest preventiv la Atena pentru „conducerea unei organizații criminale”, potrivit tribunalului.

Un al treilea deputat a compărut de asemenea în fața magistraților sâmbătă, dar o decizie privind posibila încarcerare ar trebui luată numai duminică.

Alți șase parlamentari din cei 18 ai acestui partid sunt deja anchetați din septembrie, iar trei dintre ei sunt în închisoare, dintre care liderul partidului Nikos Michaloliakos.

Cei doi noi deputați închiși sunt Giorgos Germenis și Panyiotis Iliopoulos. Al treilea este Stathis Boukouras.

Potrivit agenției semioficiale ANA, preluată de AFP, un martor a mărturisit că Germenis avea rolul unui „șef superior de armată” în recrutarea și antrenarea de noi membri, precum și în atacurile contra imigranților.

Cei trei au declarat sâmbătă că Zori de Aur nu este o organizație criminală, iar Iliopoulos a negat existența de „miliții de asalt” în cadrul partidului.

Aproximativ 150 de persoane au participat după-amiază la un miting în sprijinul celor trei deputați în fața Palatului de Justiție. Printre ele figurau soția și fiica lui Michaloliakos.

Purtătorul de cuvânt al partidului Ilias Kasidiaris, el însuși anchetat, a fost prezent și a contestat soarta rezervată membrilor Zori de Aur.

„Teroriștii sunt liberi /aluzie la un militant de extremă stângă ce nu a revenit la închisoare recent/, escrocii Noii Democrații și PASOK /coaliția la putere/ sunt liberi, niciun singur deputat sau ministru nu a fost interogat în legătură cu toate scandalurile și mita primită. Singurii aduși în fața judecătorului și ilegal închiși sunt membrii Zori de Aur”, a declarat el în fața presei.

Aceste arestări și puneri sub acuzare urmează asasinării în septembrie a lui Pavlos Fyssas, un muzician membru al mișcării de extremă stângă, ucis cu un cuțit de un militant Zori de Aur.AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu)

Comments (0)
Add Comment