Razvan Gheorghe (Podul.ro)
Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia noastră a fost declanșată de scriitori, de marii intelectuali de la Est de Prut. Se întâmpla în a doua jumătate a anilor 80. În 1988, în toiul evenimentelor, la Muzeul Literaturii de la parterul Casei Scriitorilor din Chișinău și-au făcut apariția doi noi tineri angajați de 27, respectiv 23 ani – Iurie Roșca și Vlad Cubreacov. Da, cei doi au intrat împreună pe scenă, în același moment. O evidență de netăgăduit: Cubreacov e primul care fost alături de Roșca, susținându-l în permanență, și ultimul care a plecat de lângă el, după un puhoi de ani în care l-a secondat cu devotament, fiind principalul său colaborator.
La momentul apariției lor la Muzeul Literaturii, Roșca fusese secretarul organizației comsomoliste de la Radioteleviziune, în timp ce Cubreacov avusese poziția de secretar al Comitetului Raional al Comsomolului din Cahul. Un mister: încă din 88, unii s-au tot întrebat: oare de ce se transferase în grabă Roșca de la televiziune, unde câștigase un salariu de peste 400 ruble, la Muzeul Literaturii, unde avea o leafă de numai 75 ruble? Ceva nu se lega. În pofida acestor realități, în perioada următoare, Roșca și-a cumpărat un apartament cu patru camere în Chișinău. Cine i-a dat banii pentru el?
În condițiile în care nici chiar rușii NU mai puteau opri Mișcarea de Eliberare Națională (manifestare a celui mai autentic unionism), iar URSS se îndrepta cu pași repezi spre colaps, serviciile secrete rusești au ales să căpușeze Mișcarea și să o deturneze, cu scopul de a o compromite definitiv cel puțin din punct de vedere politic. Potrivit regretatului Nicolae Dabija (dar și potrivit altor surse bine documentate), așa au apărut așa-zisele ”fronturi populare” în fostele republici sovietice. E vorba de operațiuni ale FSB-GRU care vizau coagularea, deturnarea și compromiterea mișcărilor naționale anti-sovietice / rusești.
Dabija precizează că în aprilie 1988, la Chișinău a sosit V. Cebricov, secretar al C.C. al P.C.U.S., care avea misiunea de a organiza o așa-zisă ”Mișcare Democratică” pentru susținerea Perestroicii lui Gorbaciov. Ulterior, în august 1988, Cebricov l-a trimis la Chișinău pe pe maiorul Alexandr Sevciuc, lucrător de răspundere al KGB-ului din Moscova, specializat in proble¬ma Mișcărilor Naționale din republici, cu misiunea centrului de a investiga Mișcarea Democratică – sarcina lui „nu se limita la o simpla investigație, dar la o patrundere mai adincă în structurile organizatorice ale acestor mișcări, moni¬torizarea liderilor și controlul asupra lor, iar în caz de necesitate și compromiterea lor sau neutralizarea lor politică” (Anton Moraru „Știința istorică în con¬textul intereselor politice”, Chișinău, 2003, Ed. „Pontos”, pag. 42).
Cele de mai sus se petreceau în primăvara-vara lui 88. Atunci, decidenții din sediul de la Lubianka au decis ”pătrunderea mai adâncă” în interiorul Mișcării de Eliberare Națională. Exact în aceeași perioadă, la Muzeul Literaturii din Chișinău, în miezul Mișcării, apar împreună și în același moment tinerii Iurie Roșca & Vlad Cubreacov. Știind ce a urmat, despre ce fel de ”coincidență” ar putea fi vorba? Dintre oamenii politici care s-au strecurat în politică începând cu 88, Dabija punctează că nimeni nu a făcut atâta rău cauzei naționale ca Iura Roșca.
Și au urmat multe, îngrozitor de multe. În 88, Roșca și Cubreacov erau niște neica nimeni. Ei bine, în numai 5-6-7 ani, aceste nulități au reușit să se cațere în vârful Mișcării și a interfeței sale politice – PPCD –, epurându-i treptat pe intelectuali. Acest lucru n-ar fi fost posibil fără un puternic sprijin din exterior. Chiar de la începuturi au avut loc scene halucinante: bunăoară, Roșca și Cubreacov au venit cu un ditai magnetofonul la ședințele și evenimentele Mișcării, înregistrând toate discursurile, proiectele și propunerile unioniștilor sub pretextul că ei ar fi făcut ”înregistrări pentru istorie”. Nu cumva le făceau pentru uzul serviciilor secrete rusești? Peste câțiva ani, când Dabija a căutat înregistrările în arhiva Muzeului Literaturii, acestea n-au fost de găsit. Roșca & Cubreacov le făceau, Roșca & Cubreacov plecau cu ele. Pe-atunci ei nu prea luau cuvântul, se ocupau doar cu înregistrări și intrigi.
Știți ce ziceau cei doi în timpul războiului rusesc de pe Nistru, când tinerii basarabeni erau spulberați de gloanțe? Ziceau că unioniștii, fiind creștini, trebuie să fie neutri și să nu se implice cu nimic. ”Suntem creștini și atitudinea noastră e una neutră în acest război” (Roșca).
În 1992, la al treilea congres al Frontului, Roșca a candidat la președinție dar a primit doar 3 voturi dintre care unul era al lui. Cu toate acestea, la propunerea lui Druc, Roșca a fost numit vicepreședinte. În următorii ani va acapara întregul Front, îndepărtându-i pe scriitori și pe ceilalți intelectuali. Asta a fost o mare lovitură, întrucât Frontul fusese creat de scriitori, militase pentru Unire și avea o valoare de simbol. Secondat de mereu același Cubreacov, Roșca va compromite unionismul politic.
Activitatea lui Roșca și a oamenilor lui în parlament a fost una perfidă, ajutându-i în repetate rânduri pe comuniștii lui Voronin, deși înhăitarea nu a fost una oficială. Roșca și PPCD jucau rolul de opoziție, dar era o opoziție dirijată, controlată. Manifestațiile de stradă organizate de Roșca primeau curent pentru boxe chiar din clădirea Guvernului și îl ajutau pe Voronin să coaguleze electoratul anti-românesc. În paralel curgeau linșajele pe care Roșca le comanda în oficioasele ”Țara” și ”Flux”, revărsând lături asupra unioniștilor autentici (”kaghebiști”, ”corupți”, ”boșorogi”, ”netalentanți” ș.a.m.d.).
La 30 decembrie 1998, Parlamentul de la Chișinău a votat Legea Cultelor Religioase, care prevedea ca acestea să fie înregistrate la Ministerul Justiției și nu la Guvern, ca până atunci. Era o oportunitate pentru înregistrarea Mitropoliei Basarabiei. Nicolae Dabija relatează cum au acționat Roșca. Cubreacov și PPCD cu acel prilej:
”În ziua cînd a fost inclusă în ordinea de zi, însă, I. Roșca a găsit un motiv, unul fără niciun temei, ca să se certe cu Diacov și să părăsească în semn de pro¬test, împreună cu toată fracțiunea sa, sala de ședințe, îl rugam pe Cubreacov: „Vlad, nu părăsiți sala, că se va revota Legea despre Culte, ca să poată fi înregistrată Mitropolia Basarabiei”. Dar Cubreacov a fost de neînduplecat: „Cum să nu ieșim, cînd banditul acesta de Diacov…” Și a ieșit cu toată fracțiunea lui, iar la revotarea Legii n-au ajuns cîteva voturi, exact ale lor, care ședeau în bufetul Parlamentului, cultele religioase urmînd a fi înregistrate și de atunci încolo tot de guvern, care avea o atitudine ostilă față de Mitropolia Basara¬biei. Deci PPCD n-a dorit înregistra¬rea Mitropoliei Basarabiei la înce¬putul lui 1999”.
Mai mult, la 19 noiembrie 1999, când pe ordinea de zi a Parlamentului se afla legea privind introducerea religiei în școli, Ștefan Secăreanu (PPCD) anunța de la microfon că partidul lui Roșca susținea propunerea comuniștilor ca legea să fie scoasă de pe ordinea de zi. Așadar, ”creștinii” lui Roșca au vrut menținerea ateismul în școli, la fel ca Voronin.
Roșca și Voronin au demis Guvernul Sturza la 9 noiembrie 1999, deși președintele Emil Constantinescu îl implorase pe Roșca (am documentat episodul) să nu îl ajute pe Voronin să facă asta până la Summitul de la Helsinki, când oficialii R.Moldova ar fi urmat să ridice problema ieșirii din CSI și a unei apropieri de UE. Dar Roșca a fost mut și surd la solicitarea României. De ce nu a așteptat măcar până după Summitul de la Helsinki? Altcineva mai important apăsase pe telecomandă.
În 2005, ”unionistul”, ”pro-românul” și ”creștinul” Roșca l-a votat la vedere pe comunistul, românofobul și ateul Voronin, deopotrivă cu cei mai mulți lideri ai PPCD, ba chiar a lansat și apeluri publice în sensul ăsta. După ce l-a readus la putere pe Voronin, Roșca a devenit numărul 2 în regimul acestuia (un regim anti-românesc prin excelență). Mai exact, a ajuns viceprim-ministru peste toate instituțiile de forță și de drept: servicii secrete, Miliție, Procuratură, tribunale. Dacă Roșca ar fi fost ”unionist” și ”pro-român” măcar 3% din cât se lăuda, oare i-ar mai fi dat Voronin pe mână toată această putere?
Așa au ucis Roșca și Cubreacov unionismul politic, care de atunci se zbate în irelevanță.
O altă miză a operațiunii a fost deturnarea și compromiterea Mitropoliei Basarabiei, în special între anii 2002-2009 (un amplu articol link în comentarii). În perioada amintită, când Roșca devenise un personaj foarte important, Cubreacov a fost adevăratul mitropolit al Basarabiei. Acum se reproduce în AUR. Și Secăreanu băltește în mediile auriste. Aveți impresia că Roșca și Cubreacov nu știau că Petru (popă de fabricație rusească) sugea acadele roz? Credeți că nu se foloseau de asta? Haideți să fim serioși. Așa panaramă de ”mitropolit” era ideal pentru jocurile lor. Rușii știau că e homosexual încă de când se reproducea în ”mitropolia” lui Cantarean. Evident că s-au bucurat când sodomitul a ajuns în vârful Mitropoliei Basarabiei, fiindcă era clar că va suge în continuare și că asta ne va exploda în față tuturor până la urmă.
Și acum se impune o întrebare de minimă sanitate mentală: dacă V. Cubreacov a fost primul care a venit cu Roșca și ultimul care (peste un noian de ani) a plecat de lângă el, după ce l-a susținut total în absolut orice, inclusiv regizându-și o ”răpire”, nu cumva el are aceeași origine ca Iura? Cubreacov i-a fost cel mai apropiat colaborator și cea mai eficientă sculă, chestiunile astea sunt indubitabile. Din ONG-ul ”Răsăritul românesc” s-a îmbuibat și Roșca, despre care știm că este un indibitabil agent FSB interzis pe teritoriul României. Oare Roșca a făcut totul de unul singur?!
E oare de ajuns ”argumentul” lui Cubreacov că, vezi Doamne, până la urmă s-a certat cu Roșca și a scris și niște semi-nasoale despre el? O ceartă (fie aceasta reală) poate șterge cu burețelul toate cele petrecute de-a lungul a ani și ani de strânsă colaborare și de mare prietenie? Evident că nu. Mai ales în aria asta curriculară, ce e mai comod decât o certă?
P.S.: Da, e adevărat, mandatat chiar de Iura Roșca, Vlad Cubreacov a avut un rol determinant în recunoașterea juridică a Mitropoliei Basarabiei, finalmente câștigând procesul de la CEDO. Dar ceea ce se uită în toată tărășenia asta este că a fost ”bătaie” pe cine să se ocupe de această acțiune, Roșca impunându-l pe Cubreacov la coordonarea unui act care oricum NU putea fi oprit de nimeni și de nimic, nici chiar de Rusia. Mitropolia Basarabiei ar fi fost recunoscută juridic pe plan național și internațional idiferent dacă Vlad Cubreacov era sau nu postat în rolul de coordonator al demersului. Erau preoți din Mitropolia Basarabiei care voiau să și-l asume, la argumentație ajutând oricum România din partea dreaptă a Prutului.
Dacă nu puteau opri apariția și manifestarea Mișcării de Eliberare Națională, serviciile secrete rusești au penetrat-o, au deturnat-o și au compromis-o. Au făcut același lucru în cadrul Mitropoliei Basarabiei, a cărei reactivare și recunoaștere nu mai puteau fi oprite.