Vicepreședintele SUA Mike Pence – „Nu există pentru mine o satisfacție mai mare decât aceea de a fi vicepreședintele unui președinte care susține necondiționat sfințenia vieții umane”

Vicepreședintele SUA Mike Pence – „Nu există pentru mine o satisfacție mai mare decât aceea de a fi vicepreședintele unui președinte care susține necondiționat sfințenia vieții umane”

„Nu există pentru mine o satisfacție mai mare decât aceea de a fi vicepreședintele unui președinte care susține necondiționat sfințenia vieții umane. Acest președinte va apăra întotdeauna

dreptul inalienabil la viață,”- a declarat vicepreședintele SUA, Mike Pence, referindu-se la angajamentul asumat de președintele Trump de a continua politica pro-viață și a merge până la capăt pentru interzicerea avorturilor în Statele Unite.

Pence, care se definește drept „creștin, conservator și republican” (în această ordine), este de fapt artizanul politicilor pro-viață și pro-familie ale actualei administrații americane. Pozițiile sale față de avort și LGBTQ i-au adus susținerea organizațiilor pro-viață și pro-familie. Pence este un susținător al valorilor familiale tradiționale și se pronunță împotriva avorturilor și căsătoriilor între persoane de același sex. De asemenea, vicepreședintele SUA se bucură de un sprijin solid din partea dreptei religioase.

Declarațiile de mai sus făcute în cadrul discursului pe care Pence l-a ținut la gala prilejuită de aniversarea a 40 de ani de la constituirea Concerned Women for America – CWA (Femeile Preocupate pentru America), cea mai mare organizație a femeilor care se ocupă de politicile publice. Obiectivul principal al CWA îl reprezintă introducerea principiilor creștine în politicile publice.

Vicepreședintele american s-a referit și la una din victoriile importante ale politicii pro-viață ale administrației Trump, adoptarea legii care interzice finanțarea prin Title X, programul federal de asistență în domeniul Planificării Familiale și al Serviciilor Medicale Preventive, a agenților din domeniul medical care promovează (și efectuează) avortul  ca metodă contraceptivă. Prin aceasta rețelele de avorturi și în special liderul industriei morții din SUA, Planned Parenthood, au fost private de zeci de milioane de dolari de la bugetul federal. (60 mil. dolari pentru perioada rămasă din acest an pentru Planned Parenthood). Legea, care a intrat în vigoare la mijlocul lunii iulie a.c. a trecut de Senat chiar prin votul decisiv al lui Pence. „Niciodată nu m-am simțit atât de onorat să dau votul decisiv ca atunci când am decis oprirea finanțării Planned Parenthood.”, a declarat vicepreședintele Pence în fața membrelor CWA.

notă: Conform procedurilor, în caz de egalitate la vot în Senat, vicepreședintele SUA este acela care poate înclina balanța prin așa numitul „ tie-breaking vote ” – vot decisiv. O astfel de situație s-a consemnat în martie 2017,  atunci când la votul pentru adoptarea amendamentului la Programul Title X,  voturile „pentru” au fost în număr egal cu cele „contra”, votul vicepreședintelui Pence fiind acela care a decis trecerea amendamentului.

Sursă: lifenews.com
Comments (1)
Add Comment
  • IO...gerules

    Felicitari acestui vicepresedinte al unei tari spre care sant indreptate toate sperantele lumi,dar si toate uneltirile UNEI ALTE LUMI PARALELE umanitatii.