Documente declasificate peste Ocean. Judicial Watch, dezvăluiri despre acțiunile lui Soros în România

Despre sumele de bani vehiculate de așa ziși ONG-iști care pretind că lucrează „non-profit” în regim de „voluntariat” sub steagul Fundațiilor Societăților Deschise ale lui George Soros,  acționând, de fapt, contra intereselor României, s-a tot scris în ultimii ani. Iar legăturile lui Soros cu fosta administrație Obama sunt, de asemenea, arhicunoscute. O nouă confirmare a acestor conexiuni și a modului în care au lucrat umăr la umăr reprezentanții lui Soros în România cu administrația lui Barack Obama vine acum chiar de peste Ocean, la Departamentul de Stat.

Documente noi declasificate, aparținând Departamentul de Stat și USAID, reușesc să scoată din umbră mai multe elemente, inclusiv privind fi nanțarea unor proiecte din România. Potrivit lui Tom Fitton, de la Judicial Watch, acest tip de parteneriat i-ar fi permis lui Soros, cel mai mare sponsor al curentelor neomarxiste, să stabilească agenda politică externă a SUA, scrie EVZ.ro
O schemă aplicată și în Albania
Fonduri ale Agenției guvernamentale USAID au mers către fundațiile finanțate de miliardarul George Soros în 2016 și 2017 în vederea susținerii unei campanii în favoarea reformei în justiție realizată de guvernul socialist din Albania, conform unor documente federale. Potrivit Profit.ro, Tom Fitton, de la Judicial Watch, cel care a obținut informațiile, spune că astfel de scheme au fost promovate și în alte țări din regiune, precum România și Ungaria. „George Soros este un miliardar și nu ar trebui să primească banii contribuabililor pentru a-și promova agenda de extrema stângă spre a submina libertatea acasă și peste granițe.” Departamentul de stat al SUA, în timpul Administrației Barack Obama și Agenția pentru Dezvoltare Internațională (USAID) au cheltuit nu mai puțin de 9 milioane de dolari pentru a susține activități politice în Albania derulate de Fundația pentru o Societate Deschisă, finanțată de miliardarul american George Soros.

Comments (1)
Add Comment
  • Ionut Moraru

    Sorbiti fiecare cuvant din primul filmulet. de 7 minute. Veti afla lucruri minunate pe care le spunem de ani de zile, cum ar fi ca ambasada SUA din Romania este oficina Soros si nu il reprezinta pe Trump, ca serviciile secrete romane deservesc CIA nu pe romani (CIA fiind infectata de sorosisti), ca Soros trebuie arestat imediat, etc, etc.