În Suedia, MII de oameni își implantează microcipuri sub piele

Ei spun că așa își simplifică viața. Mii de suedezi au microcipuri implantate sub piele, pentru a nu mai fi nevoiți să aibă asupra lor carduri, acte de identitate și chiar bilete de tren.
Aproximativ 3.000 de persoane din Suedia au decis în ultimii trei ani să-și introducă sub piele un microcip – la fel de mic precum un bob de orez, informează agenția France-Presse. Tehnologia a fost folosită pentru prima dată în țară în 2015.
Implanturile de microcipuri au contribuit deja la înlocuirea unor elemente necsare în viața lor de zi cu zi. Astfel, microcipul pe care  Ulrika Celsing  îl are în corp, mai precis în mână, a înlocuit cardul de acces la sala de gimnastică și cardul de serviciu. Când ajunge la locul de muncă, femeia în vârstă de 28 de ani își întinde mâna lângă o cutie mică și scrie rapid un cod înainte ca ușile să se deschidă, comentează AFP.
Anul trecut, Căile Ferate suedeze au demarat programul de scanare a mâinilor pasagerilor cu cipuri biometrice pentru a verifica biletele cumpărate.
„O înțepătură ușoară”
Procedura implantării cipurilor este similară cu cea a unui piercing și implică o seringă care introduce cipul în mâna persoanei. Tânăra Ulrika Celsing, care recurs la această metodă, a declarat pentru AFP că a simțit doar o „înțepătură ușoară”.
Dar implantarea cipurilor ar putea provoca infecții sau reacții în sistemul imunitar al organismului, a declarat Ben Libbertton, microbiolog la laboratorul MAX IV din sudul Suediei, pentru AFP.
El susține și că datele colectate prin implantarea cipurilor sunt prea limitate pentru ca utilizatorii să se teamă de hackeri sau de o supraveghere în masă.
Așa numitul „Biohacking” –  folosirea unor instrumente și soluții rapide (shortcut-uri) bazate pe știință, pentru a-ți „hackui” propria biologie este însă în creștere, deoarece tot mai mulți oameni încep să utilizeze tehnologie la purtător, cum ar fi ceasurile Apple și Fitits.
În urmă cu aproximativ patru ani, grupul suedez de Biohacking, Bionyfiken, a început să organizeze „partide de implant” – în care grupuri de persoane au fost invitate să-și introducă cipuri în mâinile lor – în țări precum SUA, Marea Britanie, Franța, Germania și Mexic.
De asemenea, zeci de angajați de la o companie americană din Wisconsin au fost de acord să-și introducă în mâini microcipuri, pe care le-ar putea folosi pentru a cumpăra gustări, pentru a se conecta la calculatoare sau pentru a folosi xeroxul.
Suedezii par însă mai dispuși decât orice altă nație să încerce tehnologia cipării organismului.
Cu o populație de 10 milioane de locuitori, Suedia este mult mai dispusă să împărtășească detalii personale, care sunt stocate de sistemul de securitate socială al țării și sunt disponibile tuturor. Potrivit AFP, suedezii își pot afla unii altora salariile printr-un simplu apel la autoritățile fiscale. Mulți dintre ei nu cred că tehnologia microcipării este suficient de avansată pentru a fi ținta hackerilor.
sursa: ActiveNews
Comments (0)
Add Comment