Franța, APĂRĂTOAREA JIHADIȘTILOR! Parisul AMENINȚĂ țările care ar dori să-i EXECUTE pe CRIMINALII ISLAMIȘTI

Franța transmite un avertisment clar și răspicat pentru țările din Orientul Mijlociu. În cazul în care jihadiștii de origine franceză aflați în detenție în acest moment în Irak sau în Siria vor fi condamnați la moarte, Parisul „va interveni”.

Ministrul francez al Justiției, Nicole Belloubet, a fost cel care a emis avertismentul în timpul unei emisiuni politice, potrivit AFP. Opinia publică din Franța pune presiune pe oficiali să adopte o poziție puternică împotriva condamnării la pedeapsa capitală a cetățenilor francezi.

„Bineînţeles că dacă se va pune problema unei pedepse cu moartea, statul francez va interveni”, a declarat Belloubet în emisiunea organizată de RTL, Le Figaro şi LCI.

Sub presiunea întrebărilor jurnaliștilor, ministrul a declarat doar că măsurile ipotetice pe care Franța le-ar putea lua se rezumă la „negocieri cu statul în chestiune”. „Încă o dată, va fi un tratament de la caz la caz”, a explicat ea.

După ce mai multe persoane de origine franceză au fost arestate în Irak și Siria sub suspiciuni de colaboarare cu așa-zisul Stat Islamic, o dezbatere tumultuoasă a izbucnit în Franța cu privire la soluțiile radicale care ar putea fi aplicate ca urmare a proceselor jihadiștilor.

Până în prezent, guvernul de la Paris s-a declarat în favoarea judecării acestor inculpați în cele două state vizate, cu condiția ca ele să beneficieze acolo de un proces echitabil.

„În calitate de ministru al justiţiei, sunt în mod evident extrem de ataşat unui proces echitabil”, a susținut demnitarul francez duminică.

Având în vedere că în Irak pedeapsa capitală este încă în vigoare, a apărut un val de îngrijorare cu privire la abordarea procesului echitabil care ar putea duce la pedeapsa capitală.

La 22 ianuarie, o femei cu cetățenie germană a fost în premieră condamnată la moarte în Irak pentru că s-a raliat grupării teroriste SI.

După acest eveniment, avocaţii a două jihadiste franceze aflate în detenţie în Irak i-au cerut preşedintelui Emmanuel Macron „o mobilizare fără cusur” în cazul în care acestea vor fi condamnate la moarte.

Câteva zeci de francezi se află în prezent în închisorile din Irak şi Siria.

Sursa: AGERPRES

Comments (13)
Add Comment
  • Ionut Moraru

    Franta alt stat si jidanizat si islamizat si esuat!

  • Vlădescu Lucian

    Franța nu mai e Franța!

  • ANTIPUTIN

    Morare, ai dreptate, Franta nu se compara cu idealul tau de justitie, libertate si prosperitate, cu Rusia tarului ucigas si despot, terorizata de KGB si jefuita de kremlin.
    Sus Rusia morarita !

  • ANTIPUTIN

    E absolut normal pentru orice stat democratic sa’si apere cetatenii condamnati la moarte, mai ales in zonele de razboi. Chiar daca acestia au gresit. Statul roman ar trebui sa faca la fel. Si daca ar fi vorba de copiii vostri in pericol de moarte ? Nu ati sari sa’i salvati ? Cu atat mai mult o tara…
    SA NU UCIZI ! SPUNE DUMNEZEUL NOSTRU

    • Pro Romania Pro Ortodoxia

      eEste sa nu comiti crima , ori Dreptatea nu e crima. In rest de acord cu tine , propun ca niste jihadisti turbati si satanizati sa te decapiteze cu cu ditai cutitoiul si dupa aia statul francez sa le ia apararea daca vor fi condamantai la moarte. Nu-i asa ca ti-ar placea si tie asta? Sau mai bine sa-ti decapiteze copiii in fata ta! Atunci vei avea psoibilitatea sa-ti pui in aplicare singur principiile si sa militezi ptr scutirea de la pedeapsa cu moartea a criminalilor!

      • ANTIPUTIN

        Pro Romania ? Pro Ortodoxia ?
        Tu esti un KGBist sau/si securist nenorocit, posibil cu sange pe maini.
        Tu nu aperi Romania, si mai putin ortodoxia (vorbesc de adevarata ortodoxie, nu de falsa credinta a ipocritului de la kremlin si’a generalului Chiril).
        Tu nu ai nici inima de roman, nici de ortodox.
        Eventual de ucigas, ca Putin, gingas ?

  • Ionut Moraru

    Mai ANTIPUTIN, copii nostri nu ucid, nu violeaza sistematic in grup (vezi tarahush pe google) si nu se detoneaza in piete publice. Daca ar face asta nu as sari sa salvez pe nimeni, ba din contra.
    Sa nu ucizi spune-le mai intai musulmanilor alora pe care ii tot aperi si dupa aia mie.
    Ai dreptate, din acest punct de vedere Rusia este un stat mult mai sigur. Ghinion pentru globalistii fanatici ca tine!

  • ANTIPUTIN

    Morare, tu esti pt globalizarea dughinista, euroasiatica, globalizarea putinista, prin teroare si jaf.
    Tu esti copilul lui Putin, kremlinoid fanatic si nebun.
    Esti un trolau, un caine rosu, rau !

  • Ionut Moraru

    Propun sa nu te mai numesti ANTIPUTIN ci ANTILOGICA!

  • ANTIPUTIN

    Fii mai explicit, cu antilogica, tovarase trolau Proputin !

  • Ionut Moraru

    Hai sa incerc sa iti explic. Toate statele lumii, dar toate in mod deosebit SUA, Germania, Franta, Italia, Anglia, etc desi nu sunt comuniste (teoretic cel putin) intretin relatii starnse cu Rusia si China cel putin economice iar relatiile externe bilaterale sunt clar stabilite. In public vin si le injura (pe Rusia in mod special cam cu aceasi placa sparta pe care o pui tu tot timpul: comunistii, putinisti, kgb-isit, etc) dar pe la spate isi dau mana si isi vad interesele economice in primul rand apoi politice. Noi sintem singurii idioti din lume care nu am reusit si nu vom reusi sa stabilim relatii economice cu Rusia sau sa ne vedem interesele generale niciodata. Si stii de ce? Ptr ca am avut in fruntea MAE doar oportunisti care puneau aceeasi placa stricata ca tine, ca sa dea bine la tampiti. Si uite asa in timp ce Germania face miliarde de euro cu Rusia, noi am ramas idiotii Europei, vajnicii „luptatori anticomunisti” de opereta care strigam: comunistii, kgb-istii, putinistii!

  • ANTIPUTIN

    IONUTZ, pe fruntea ta e scris : KGB (sau stricat outz).
    Nu are rost sa’ti raspund la argumentele’ti de trolau, vanzator de tara si neam : doar atat, tu uiti Moldova, BASARABIA lui Eminescu, sora noastra jefuita, violata, batjocorita, intemnitata, deportata, ucisa, genocidata, de fratii tai rusnaci si de oamenii lor instalati la Chisinau.
    Nu uit Romania, trecuta prin foc si sabie, o jumate de veac si inca pustiita si controlata de agenti ai Moscovei.
    Iti voi raspunde doar in batjocura, MORARE PUTINIST, cum meriti.

  • Ionut Moraru

    Cum ziceam :ANTILOGICA!