Candidații penali, preferații alegătorilor din R. Moldova

Mai mulți candidați al căror nume figurează sau au figurat în scandaluri de corupție au avut succes în primul tur al alegerilor locale de duminică.

Ilan Şor a fost preşedintele Consiliului Băncii de Economii (BEM) în aprilie 2014, după ce, în prealabil, firme afiliate acestuia au preluat pachete importante de acţiuni la această bancă. Şefia lui Şor la BEM a coincis cu problemele din sistemul bancar şi cu aşa-numitul „jaf al secolului”, după ce banca administrată de acesta a fost implicată, în colaborare cu alte două instituţii financiare, Banca Socială şi Unibank, afiliate lui Şor, în acordarea unor credite dubioase de peste 13 miliarde de lei. La început de 2015, Şor a fost chemat la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) pentru a oferi explicaţii, fiind, la scurt timp, declarat bănuit într-un dosar penal deschis de Centru. Peste câteva luni, pe şase mai 2015, la doar câteva zile după ce toate drumurile din raportul companiei Kroll, care a investigat fraudele din sistemul bancar, duceau către Şor, businessmanul a fost pus sub învinuire şi trimis în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Ilan Şor este învinuit în baza art. 335 din Codul Penal, abuzul de serviciu, riscând între 2 şi 5 ani de puşcărie, pentru gestionarea frauduloasă a BEM.

Ilan Şor nu a stat prea mult în arest pentru că, pe 21 mai 2015, Consiliul Orăşenesc de Circumscripţie Orhei l-a înregistrat în cursa pentru fotoliul de primar de Orhei, oraş în care are afaceri, gestionând inclusiv un club de fotbal, Milsami, care a devenit recent campion al Moldovei. Şor va candida din partea Mişcării Social-Politice Ravnopravie. A doua zi, pe 22 mai, profitând de un articol din Codul Penal (46, alineat 5), omul de afaceri a fost eliberat din arest la domiciliu pentru a putea participa la cursa electorală cu drepturi egale cu ale concurenţilor săi. Ghenadie Pavliuc, judecătorul care l-a eliberat, şi-a motivat decizia prin faptul că, „pe durata perioadei electorale, candidaţii nu pot fi concediaţi ori transferaţi la o altă muncă sau funcţie fără acordul lor, precum şi nu pot fi traşi la răspundere penală, arestaţi, reţinuţi sau supuşi unor sancţiuni administrative fără consimţământul organului electoral care i-a înregistrat, cu excepţia cazurilor de infracţiuni flagrante”, deşi aceste prevederi se referă la faptele comise de persoană atunci când aceasta este înregistrată deja în cursa electorală, şi nu la cele anterioare. Or, în aceste condiţii, după logica justiţiei, toate persoanele care sunt reţinute, necondamnate încă, ar urma să fie eliberate din arest dacă candidează în alegeri?

La alegerile de duminică, 14 iunie, Shor a obținut peste 60% din voturile orheienilor și a devenit astfel primar cu acte în regulă

Un alt candidat controversat a fost Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru. Acesta a fost înregistrat în cursa electorală deşi numele său a figurat anterior în mai multe scandaluri, dar şi în câteva dosare penale. În preajma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, numele lui Usatîi figura în trei dosare penale, în care era bănuit că ar fi ameninţat un jurnalist de la un post de televiziune, că ar fi făcut contrabandă, după ce ar fi adus în perioada 2009-2014 în ţară peste 6 milioane de lei, pe care i-ar fi tăinuit de organul vamal, dar şi pentru că l-ar fi filat ilegal pe comisarul de Bălţi. Cu doar câteva zile înainte de alegeri, Partidul „Patria”, care-l avea cap de listă pe Renato Usatîi, a fost exclus din competiţie, fiind învinuit de folosirea mijloacelor financiare din afara ţării. Imediat, Usatîi a plecat din Chişinău la Moscova, de frică să nu fie arestat, perioadă în care mai mulţi reprezentanţi ai Partidului „Patria” erau anchetaţi penal. Usatîi a stat la Moscova mai bine de cinci luni, de unde a revenit la începutul lunii mai, anunţându-şi candidatura la funcţia de primar de Bălţi. Ulterior, acesta a depus actele şi a fost înregistrat în cursă.

La revenirea în ţară, controversatul afacerist şi politician a declarat presei că numele său figurează nu în trei, ci în nu mai puţin de 16 dosarele penale, fără a oferi şi alte detalii. Serviciul de presă al Procuraturii Generale nu a putut să ne spună câte dosare penale există pe numele lui Usatîi, redirecţionându-ne către Viorel Morari, procurorul-şef al secţiei Conducerea Urmăririi Penale în organele centrale ale Serviciului Vamal şi Ministerul Afacerilor Interne. „Sunt dosare penale. Dacă el spune că sunt 16, întrebaţi-l pe el. Sunt mai multe dosare penale. Acum pe ele se lucrează. Se desfăşoară urmărirea penală şi se fac măsuri speciale de investigaţie”, ne-a răspuns, laconic, Viorel Morari.

Duminică, 14 iunie, Renato Usatîi a obținut peste 70% din voturile bălțenilor, devenit primar general de Bălți, considerată capitala de nord a R. Moldova.

Şi Serghei Filipov, actualul primar de Taraclia, a candidat pentru un nou mandat, deşi este inculpat într-un dosar penal. La mijlocul lunii aprilie 2015, Judecătoria Taraclia l-a achitat pe acesta după ce procurorii anticorupţie l-au învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu pentru că ar fi decis defrişarea mai multor copaci în timpul amenajării scuarului din centrul oraşului Taraclia. Procurorii au solicitat şase ani şi jumătate de închisoare pentru Filipov, cu privarea acestuia de dreptul de a ocupa funcţii publice. Prima instanţă l-a achitat pe primar, urmând ca dosarul să ajungă în curând la Curtea de Apel.

Până atunci, Serghei Filipov a obținut 69% din voturile celor din Taraclia păstrându-și astfel mandatul de primar.

În aprilie 2013, Valentin Sâtnic, primar de Stăuceni, Chişinău, era prins în flagrant de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi procurorii Procuraturii Anticorupţie cu mită în valoare de 20 de mii de euro. Atunci, edilul a fost reţinut pentru 72 de ore, iar ulterior a fost trimis pentru 30 de zile în arest la domiciliu. Dosarul însă nu a avut finalitatea pe care ne lăsa s-o deducem mediatizarea de care a avut parte. Or, la scurt timp, Dorin Compan, procuror în Procuratura Anticorupţie (PA), a decis să claseze dosarul. Procurorul ierarhic superior nu a fost de acord şi a dispus reluarea urmăririi penale, iar într-un final, deşi judecătorul de instrucţie s-a expus şi a anulat încheierea procurorului ierarhic superior de reluare a urmăririi penale, dosarul penal a ajuns în judecată. Doar că, ne spune Sergiu Moraru, cel care a preluat dosarul, instanţa a decis să înceteze acest dosar, astfel încât Sâtnic, deşi prins în flagrant, a scăpat nepedepsit. „Instanţa de judecată a anulat ordonanţa de reluare a urmăririi penale. S-au examinat probele şi a decis că nu erau temeiuri de reluare a urmăririi penale”, ne-a explicat Moraru. „Am clasat dosarul pentru că am considerat că acolo lipsesc elementele infracţiunii”, a precizat şi Dorin Compan.

Astfel, scăpat de problemele cu legea, Sâtnic şi-a păstrat intactă funcţia, iar la alegerile din 14 iunie, a candidat pentru un nou mandat de primar. Interesant este faptul că, pe parcursul derulării dosarului penal, acesta şi-a schimbat viziunile politice, trecând din tabăra PCRM, pe listele căruia a ajuns primar în 2011, în cea a PD, partid pe care l-a reprezentat la alegerile de duminică.

Și, ca și personajele de mai sus, a câștigat. Conform datelor Comisiei Electorale Centrale, Sâtnic a câștigat primul tur al alegerilor locale, obținând 33,56% din voturi. Dacă acesta va rămâne sau nu la primărie se va decide peste două săptămâni, când Sâtnic îl va înfrunta pe Nicolae Balaur, reprezentantul PL, care duminică a obținut 17,74% din voturi.

Pentru un nou mandat de edil a candidat în s. Ignăţei, r. Rezina, şi Ion Balan, primarul demis în urma unei decizii a Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) după ce ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese (firmele familiei au câştigat contracte cu autorităţile locale). Balan a fost demis prin decizii judecătoreşti care au devenit definitive în septembrie 2014. Doar că, şi-a păstrat funcţia până acum două luni, când a fost, în sfârşit, revocat. La scurt timp, acesta şi-a depus însă actele, fiind înregistrat în cursa pentru fotoliul de primar de Ignăţei din partea PD pentru alegerile din 14 iunie.

Și Balan a cucerit inimile alegătorilor, fiind pe locul doi în acest scrutin în care a obținut 31,19%. Acesta a fost devansat doar de Alexandru Călăraș, reprezentantul PL, care a avut 36,64% din voturi. Între cei doi, peste două săptămâni, se va da lupta în turul secund.

Şi Ghenadie Rabei, edilul din Cimişeni, Criuleni, vizat în mai multe dosare penale, aflate pe rolul Judecătoriei Criuleni, fiind judecat pentru fals în acte (nu şi-a declarat toată averea), neglijenţă în serviciu şi escrocherie, vrea un nou mandat.

Iar duminică, oamenii din s. Cimișeni l-au votat. Conform informațiilor Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rabei a câștigat primul tur al alegerilor cu 43, 09%, devansând-o pe Valentina Pisarenco (PLDM) care a obținut 29,33%. Cei doi se vor duela în turul 2.

sursa: Ziarul de Garda

Comments (0)
Add Comment