CRIZA DIN CRIMEEA: Premierul Ucrainei: Rusia a declarat „RĂZBOI”. Trupe ruse au înconjurat trei baze militare ucrainene din Crimeea

Preluare: Mihai Draghici – Mediafax

 

Premierul interimar ucrainean, Arseni Iaţeniuk, cere Rusiei să retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei, considerând acţiunile Moscovei drept o „declaraţie de război” şi avertizând că există riscul unui „dezastru”. Trupe ruse au înconjurat, duminică, trei unităţi militare ucrainene din regiunea autonomă prorusă Crimeea, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate ucrainene citate de CNN.

 

 

CRIZA DIN CRIMEEA: În peninsulă sunt deja 15.000 de militari ruşi, susţine un oficial ucrainean

 

„Este o alertă roşie. Nu este doar o ameninţare; ceea ce face Rusia este o declaraţie de război faţă de Ucraina”, a spus Arseni Iaţeniuk, citat de AFP.

 

„Îi cerem preşedintelui Vladimir Putin să retragă trupele din Ucraina”, a avertizat şeful Guvernului proeuropean de la Kiev.

 

Între 6.000 şi 15.000 de militari ruşi sunt în regiunea Crimeea, afirmă surse din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării. Nu se ştie clar dacă este vorba de militari din bazele Flotei ruse de la Marea Neagră, staţionată în Portul Sevastopol, sau dacă Rusia a trimis trupe suplimentare. În plus, potrivit unor surse din cadrul armatei ucrainene, două nave militare ruse sunt staţionate în largul Peninsulei Crimeea.

 

Armata ucraineană a decis mobilizarea generală a trupelor şi rezerviştilor, în contextul operaţiunilor militare ruse.

 

UPDATE 13:00 – Ucraina cere ajutorul Statelor Unite şi Marii Britanii pentru garantarea securităţii

 

Noua Administraţie interimară proeuropeană de la Kiev va cere ajutorul Statelor Unite şi Marii Britanii pentru garantarea securităţii Ucrainei, anunţă surse oficiale citate de BBC News online.

 

În plus, Ucraina cere trimiterea imediată a unei misiuni internaţionale pentru evaluarea situaţiei din Crimeea, precum şi asistenţă pentru protejarea obiectivelor nucleare.

 

 

Video streaming by Ustream

 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis omologului său american, Barack Obama, că îşi rezervă dreptul de a „proteja interesele ruse şi populaţia rusofonă” din sud-estul Ucrainei. Vladimir Putin a primit aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, pentru trimiterea de trupe în Ucraina până la „normalizarea” situaţiei.

 

UPDATE 12:00 – Crimeea se află, practic, sub controlul Rusiei, deşi militarii prezenţi nu pot fi identificaţi

 

Principalele elemente de infrastructură şi administrare – drumuri, aeroporturi şi instituţii – din regiunea autonomă ucraineană Crimeea se află practic sub controlul unor militari care cel mai probabil sunt ruşi, deşi semnele oficiale de identificare lipsesc de pe uniforme.

 

Potrivit serviciilor de securitate ucrainene, citate de presa internaţională, vehicule militare şi trupe ruse deţin controlul, de aproximativ 48 de ore, asupra principalelor instituţii, drumuri şi aeroporturi din Crimeea, chiar dacă semnele de identificare lipsesc de pe uniformele militarilor desfăşuraţi pe teren şi de pe vehiculele acestora.

 

Între 6.000 şi 15.000 de militari ruşi sunt în regiunea Crimeea, afirmă surse din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării. Nu se ştie clar dacă este vorba de militari din bazele Flotei ruse de la Marea Neagră, staţionată în Portul Sevastopol, sau dacă Rusia a trimis trupe suplimentare. Acestora li se alătură membri ai miliţiilor proruse care au ocupat de joi seara Parlamentul şi Guvernul din Simferopol. În plus, potrivit unor surse din cadrul armatei ucrainene, două nave militare ruse sunt staţionate în largul Peninsulei Crimeea.

 

Consiliul ucrainean pentru Securitatea Naţională a decis plasarea armatei în stare de alertă şi mobilizarea trupelor, afirmă preşedintele instituţiei, Andrei Parubi.

 

Preşedintele Vladimir Putin i-a transmis omologului său american, Barack Obama, că Rusia îşi rezervă dreptul de a „proteja interesele sale şi populaţia rusofonă” în caz de „violenţe” în estul Ucrainei şi în Crimeea.

 

UPDATE 11:15 – Două nave militare ruse sunt staţionate în largul Peninsulei Crimeea – surse ucrainene

 

Două nave militare ruse dotate cu echipamente antisubmarin sunt staţionate în largul Peninsulei Crimeea, afirmă surse militare ucrainene, explicând că prezenţa navelor încalcă acordul privind Flota rusă de la Marea Neagră.

 

Flota rusă de la Marea Neagră este staţionată în portul ucrainean Sevastopol, dar nu se ştie dacă navele observate aparţin acestei flote.

 

Aproximativ 15.000 de militari ruşi sunt în prezent în Peninsula Crimeea, susţine un reprezentant al misiunii Ucrainei la Naţiunile Unite, fără a oferi detalii despre modul în care serviciile ucrainene au ajuns la această cifră, relatează CNN.

 

Nu se ştie dacă cei 15.000 de militari sunt de la bazele ruse din Crimeea.

 

Sâmbătă, Ministerul ucrainean al Apărării afirma că în Crimeea erau 6.000 de militari ruşi.

 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut şi a primit aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până la „normalizarea” situaţiei. „Din cauza situaţiei extraordinare din Ucraina şi a ameninţărilor la adresa cetăţenilor ruşi, trupe ruse vor fi desfăşurate în Ucraina. Domnul Putin a cerut Consiliului Federaţiei să autorizeze utilizarea forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei până la normalizarea situaţiei politice din această ţară”, a comunicat Kremlinul. Sâmbătă dimineaţă, preşedintele Consiliului Federaţiei declara că Rusia ar putea trimite militari în regiunea autonomă ucraineană Crimeea pentru garantarea securităţii Flotei ruse şi a cetăţenilor ruşi din această zonă prorusă situată în sudul Ucrainei.

Comments (0)
Add Comment