Ucraina: Regimul Ianukovici TRAGE în mulţime! TREI DECESE!

Protestatarii de pe EuroMaidan au uploadat o filmare cu tânărul omorât de către ”autorităţile bolşevice”. Materiale video pe pagina originală a Epoch Times România

Miercuri, în a 4-a zi de ciocniri violente, în jurul orei 8:00, protestatarii anti-guvernamentali din centrul Kiev-ului au fost asaltaţi de către poliţia ”de revoltă”, incident în urma căruia cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, conform Kiev Post.

Prima victimă, un tânăr în vârstă de 30 de ani, a fost împuşcat de 4 ori, odată în cap, de către poliţia ”de revoltă”, a confirmat Oleg Musiy, coordonatorul serviciilor medicale responsabile de manifestaţii. În jurul orei 9:00, a fost confirmat al doilea deces survenit în urma atacului forţelor ”berkut”. Până la ora 12, s-a confirmat că cel puţin încă un protestatar a decedat în timpul conflictelor din Kiev.

Sursele medicale nu au confirmat dacă gloanţele folosite proveneau de la unul din lunetiştii forţelor de ordine. Medicii au menţionat că ar fi fost imposibil ca victimele să fi murit din cauza gloanţelor de cauciuc. Până marţi poliţia ”de revoltă” a folosit numai gloanţele de cauciuc.

Decesele raportate au fost primele de la începerea confruntărilor pe EuroMaidan în urmă cu două luni şi survin tocmai în timpul unei sărbători numită Ziua Unităţii, menită să aniverseze prima independenţă a Ucrainei, de la începutul secolului XX.

În timpul asaltului, trupele militare au intervenit în forţă şi au dărâmat baricadele ridicate de protestatari pe strada Hrushchevskoho, din apropierea stadionului lui Dinamo Kiev, într-o încercare de a încheia ciocnirile violente începute duminică.

Marţi seară, în urma unei discuţii cu preşedintele Viktor Ianukovici, premierul Mikola Azarov a avertizat că se va folosi ”forţa” pentru a pune capăt ”provocatorilor” iar în dimineaţa zilei, ministrul de Interne, Vitaly Zaharnicenko autoriza folosirea armelor de foc.

Miercuri este prima zi în care legile ”sovietice”, votate ilegal, au intrat în vigoare, iar conform acestora, mai mulţi dintre protestatarii reţinuţi sunt pasibili de o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare. Pachetul de legi cu caracter opresiv a turnat, practic, fundaţia unei represiuni împotriva protestatarilor, activiştilor şi jurnaliştilor.

În urma atacului, protestatarii s-au retras mai mult de 500m de la locul iniţial, însă, la scurt timp după ciocniri, aceştia şi-au reluat poziţia şi au reparat o parte din baricade.

Forţele armate au continuat să transmită prin porta-voce mesaje precum : „ministerul de interne vă cere să opriţi imediat aceste acţiuni” deoarece sunt ”o gravă încălcare a legii”.

În timpul retragerii, activiştii şi protestatarii au strigat către forţele de ordine mesaje precum: ”Criminalilor” şi ”Glorie Ucrainei”.

 

Comments (0)
Add Comment