Întâlnire Vladimir Putin – Papa Francisc la Vatican. Ei vor o soluţie paşnică la criza din Siria

Vladimir Putin nu este pentru prima oară la Vatican. Liderul de la Kremlin a fost primit de două ori de Ioan Paul al II-lea, în 2000 şi 2003, şi de Benedict al XVI-lea, în 2007. 

Vladimir Putin, vizită la Vatican

Preşedintele rus, Vladimir Putin a sosit, luni după-amiază, în vizită oficială, la Vatican.

 

Papa Francisc şi Vladimir Putin şi-au exprimat dorinţa de a găsi o soluţie paşnică la criza din Siria, conform unui anunţ făcut de Sfântul Scaun, relatează France Presse.

 

Pe agenda primei întrevederi a Suveranului Pontif cu preşedintele s-a aflat, printre altele, şi relaţia dintre catolici şi ortodocşi.

Coordonarea diplomaţiilor de la Vatican şi Kremlin în cadrul ONU, al Consiliului Europei şi OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), precum şi cooperarea culturală figurau pe agenda discuţiilor.

Vladimir Putin i-a dăruit Papei o icoană ortodoxă

Preşedintele rus şi Suveranul Pontif s-au recules în faţa icoanei a Sfintei Fecioare din Vladimir, într-un gest simbolic, ca să atragă atenţia asupra rădăcinilor comune ale catolicismului şi ortodoxiei.

Preşedintele rus i-a oferit Suveranului Pontif o reproducere a acestei icoane, care este una din cele mai venerate icoane ortodoxe, considerată protectoarea sfântă a Rusiei.

Jurnaliştii prezenţi la întrevedere au relatat că Papa Francisc i-a oferit lui Vladimir Putin un mozaic ce reprezintă Grădinile Vaticanului.

A fost o întâlnire scurtă, de aproximativ o jumătate de oră, departe de ochii presei. Potrivit unor surse, cei doi au discutat, printre altele şi despre relaţia dintre catolici şi ortodocşi.

În cadrul vizitei, Vladimir Putin are programată şi o întâlnire cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin. Liderul de la Kremlin este însoţit de ministrul de externe Serghei Lavrov.

Vladimir Putin nu este pentru prima oară la Vatican. Liderul de la Kremlin a fost primit de două ori de Ioan Paul al II-lea, în 2000 şi 2003, şi de Benedict al XVI-lea, în 2007.

Relaţiile dintre Vatican şi Rusia sunt destul de tensionate, pe fondul acuzaţiilor aduse de Moscova Bisericii Catolice cum că ar încerca să-i atragă pe credincioşii ortodocşi. Acuzaţiile sunt respinse de Sfântul Scaun.

Vaticanul şi Rusia au relaţii diplomatice depline din 2009, după o lungă perioadă de ostilitate în perioada comunistă.

sursa: StiriTvr.ro

 

Comments (0)
Add Comment