“Omul milostiv îşi face bine sufletului său, pe când cel fără milă îşi chinuieşte trupul său”, este scris in pildele inteleptului Solomon. Am ales pentru talcuirea Evangheliei cateva fragmente care nadajduim sa ne fie de folos in lucrarea asemanarii cu Dumnezeu intru milostivire: “Sufletul bogatului era tot atât de plin de bube ca şi trupul lui Lazăr. Sufletul bogatului era aidoma trupului lui Lazăr, iar trupul lui Lazăr icoana vie a acelui suflet. Dumnezeu a aşezat faţă în faţă doi oameni, ca să se oglindească unul în celălalt: unul într-un palat şi celălalt la poartă. Strălucirea dinafară a bogatului era oglinda stării lăuntrice a lui Lazăr, iar rănile deschise ale lui Lazăr, oglinda stării lăuntrice a bogatului. (…) Nemilostivirea lui către Lazăr trăgea într-o clipă vălul de deasupra sufletului său, şi toată hidoşenia i se înfăţişa într-o clipă !”
Sf. Nicolae Velimirovici
Sf. Ioan Gura de Aur – Omilii la parabola despre saracul Lazar si bogatul nemilostiv
“Să căutăm a învăţa de la Lazăr să nu vrem a ferici pe bogaţi, nici să plângem pe săraci. Dar, altfel spus, dacă trebuie să vorbesc fără ocolişuri, nu-i bogat cel care are multe, ci cel care n-are nevoie de multe; nu-i sărac cel care n-are nimic, ci cel care doreşte multe. Aceasta trebuie să fie descrierea sărăciei şi a bogăţiei. De vezi dar pe cineva că doreşte multe, socoteşte-l mai sărac decât toţi, chiar de-ar avea bogăţiile pământului. Şi iarăşi, de vezi pe cineva că nu are nevoie de multe, socoteşte-l mai bogat decât toţi, chiar dacă n-are nimic. Că judecăm sărăcia şi bogăţia nu după măsura averii, ci după starea sufletului.”
“Drepţii, la rândul lor, chiar de îndură aici nenumărate suferinţe, se hrănesc totuşi cu bune nădejdi, având o bucurie curată, trainică şi neschimbătoare; iar după plecarea de aici, vor primi bunătăţile cele fără de număr, ca şi Lazăr. Să nu-mi spui mie că Lazăr era plin de bube! Priveşte înlăuntrul său, la sufletul pe care îl avea mai de preţ decât aurul; dar, mai bine spus, nu numai sufletul, ci şi trupul lui, că nu grăsimea şi buna stare a trupului fac virtutea trupului, ci îndurarea a multe şi felurite chinuri şi necazuri. Nu-i de lepădat şi de dispreţuit un om care are pe trupul lui astfel de răni, ci unul care are pe sufletul lui mii şi mii de buboaie, şi nu se îngrijeşte de fel de ele, cum este bogatul acesta, care era plin de bube pe dinăuntru. Şi, după cum câinii îi lingeau lui Lazăr bubele, aşa şi dracii, păcatele bogatului. Şi, după cum Lazăr era lipsit de hrană, aşa şi bogatul, de orice faptă de virtute.
Cunoscându-le dar pe toate acestea, să cugetăm adânc şi să nu spunem că, dacă Dumnezeu l-ar fi iubit pe cutare, nu l-ar fi lăsat să fie sărac. Tocmai acesta este cel mai mare semn de dragoste. Că pe cine iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte; şi iarăşi: Fiule, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită, îndreaptă-ti inima ta, şi rabdă! Să îndepărtăm dar, iubiţilor, din sufletele noastre aceste gânduri deşarte şi adunate din popor! (…)
Adunând dar, iubiţilor, toate acestea în sufletul nostru, să nu fericim pe cei bogaţi, ci pe cei virtuoşi, să nu plângem pe cei săraci, ci pe cei păcătoşi. Să nu ne uităm la cele de aici, ci să căutăm la cele viitoare. Să nu cercetăm îmbrăcămintea cea din afară, ci conştiinţa fiecăruia. Să urmăm virtutea şi bucuria pe care le aduc săvârşirea faptelor bune. Să-l urmăm pe Lazăr şi cei bogaţi, şi cei săraci. Lazăr n-a îndurat numai o luptă, două, trei pentru virtute, ci mai multe: a îndurat sărăcia, a îndurat boala, a îndurat părăsirea din partea celor care puteau să-l ajute; a îndurat toate acele chinuri într-o casă care-i putea stinge astfel de suferinţe, fără să fie învrednicit de vreun cuvânt de mângâiere; a îndurat să vadă chipul bogatului acela dispreţuitor, care o ţinea numai în chefuri şi petreceri, dar nu numai că o ţinea în chefuri şi petreceri, ci mai era şi păcătos, lipsit fiind de necazuri şi suferinţă; a îndurat că nu putea vedea un alt Lazăr, a îndurat că nu a fost învrednicit a cugeta cele despre înviere; pe lângă suferinţele arătate mai înainte, a îndurat şi reaua părere pe care o aveau oamenii despre el din pricina suferinţelor lui; a îndurat fiindcă vedea că tot chinul lui nu ţine două sau trei zile, ci toată viaţa, pe când bogatul petrece toată viaţa. Ce cuvânt de apărare am mai putea avea noi, când Lazăr a îndurat toate aceste suferinţe deodată, cu atâta vitejie, iar noi nu suntem în stare a îndura nici măcar o parte din ele? Nu poţi, nu ai cum să-mi arăţi, nici să-mi vorbeşti de un alt om care să fi îndurat atât de felurite suferinţe. De aceea l-a şi dat Hristos drept pildă. Ca atunci când cădem în necazuri şi nevoi, uitându-ne la grozăvia suferinţelor lui, să dobândim, din cumpătarea şi răbdarea lui, mângâiere şi uşurare. Dascăl de obşte este Lazăr pentru toţi cei ce suferă vreun necaz; se aduce ca pildă tuturora, pentru că pe toţi îi întrece prin covârşitoarele lui suferinţe.
Mulţumind dar Bunului Dumnezeu pentru toate acestea, să tragem foloase de pe urma istorisirii săracului Lazăr! Să vorbim mereu de el în adunările noastre, în casă, în piaţă, pretutindeni, să cunoaştem îndeaproape toată bogăţia acestei parabole, spre a putea birui fără durere necazurile din lumea aceasta şi a dobândi bunătăţile cele viitoare, de care facă Dumnezeu ca noi toţi să ne învrednicim, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh, slavă, cinste, închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.”
sursa: Cuvântul Ortodox