Senatorul Sorin LAVRIC îi îndeamnă pe ROMÂNI să iasă MASIV la vot în 2024: Dacă ROMÂNII nu înțeleg asta, ROMÂNIA va fi o PRADĂ sigură în ghearele bancherilor MONDIALI

Senatorul Sorin Lavric (AUR) îndeamnă românii să iasă la vot în 2024, atunci când vor fi alegeri, pentru că, în caz contrar, consecințele vor fi dintre cele mai grele.

Domnia sa îi îndeamnă pe români să fie curajoși.

„Îi rog pe români să se trezească și să meargă la anul în număr masiv la vot. Știu că au repulsie față de politică și că au o imagine execrabilă despre politicieni, dar singura șansă ca România să se mai salveze este ca partidele de la putere să fie spulberate prin vot. Dacă românii nu înțeleg asta, România va fi o pradă sigură în ghearele bancherilor mondiali, dar și în mâna politrucilor români. Și- apoi, e un mare păcat să îți pierzi speranța.

Suntem creștini, și asta înseamnă că păstrăm nădejdea să putem face din România acea visată „grădină a Maicii Domnului” de care vorbim într-una. Să privim cu curaj viitorul, oricît de sumbru ar fi el, întrucât avem credința că viața sufletului nu se încheie aici”, a spus Lavric într-un interviu acordat jurnalistului Traian Horia.Senatorul a vorbit și despre războiul din Ucraina, pe care l-a numit un „masacru”.Sorin Lavric consideră că este vorba, de fapt, despre un război între SUA și Rusia, care nu are „nicio legătură cu idealul național al ucrainenilor”.„Ce se întâmplă în Ucraina nu mai este un război al poporului ucrainean, ci o confruntare titanică între SUA și Rusia. Ucrainienii sunt doar carne de tun într-un masacru al cărui scop nu are nici în clin nici în mânecă și nicio legătură cu idealul lor național.

Împrejurarea aceasta este bine știută, este cunoscută de cei care au organizat cele trei conferințe de care vorbiți. Totul este un teatru de imagini în care se mimează dorința de a reconstrui Ucraina într-un moment în care războiul e în plină desfășurare. E cum aș vrea să reclădesc un oraș acoperit de lavă în timp ce erupția vulcanului e în plină desfășurare”, a menționat el.

Senatorul a comentat și intenția declarativă a ucrainenilor de a renunța la așa-zisa „limbă moldovenească”.

„Decizia autorităților ucrainene aduce ca un semn de minimă recunoștință față de sprijinul pe care Bucureștiul l-a dat refugiaților ucraineni, sprijin la care se adaugă uriașul ajutor militar oferit beligeranților de la Kiev. Dar totul este simplă aparență, căci decizia de a renunța la „limba moldovenească” este o frecție la picior de lemn, o măsură ipocrită prin care Kievul vrea să ascundă represaliile la care sunt supuși preoții români și deznaționalizarea la care îi condamnă pe cei 500.000 români din Ucraina. E ca pe eșafod, ca atunci când călăul te mângâie cu o mână pe frunte”, a mai spus domnia sa.

via R3Media

Comments (0)
Add Comment