MĂ ÎNTORC ÎN TOAMNĂ CUM M-AȘ ÎNTOARCE ACASĂ SCRISOAREA CELUI CARE PLEACĂ… PENTRU NOI ȘI CEI CA NOI CARE PUȚINI AM MAI RĂMAS

Impresionantele cuvinte scrise de camaradul Iustin Melinte, de la Rădăuți, la despărțirea de camaradul nostru Marcel Grijincu:

MĂ ÎNTORC ÎN TOAMNĂ CUM M-AȘ ÎNTOARCE ACASĂ SCRISOAREA CELUI CARE PLEACĂ… PENTRU NOI ȘI CEI CA NOI CARE PUȚINI AM MAI RĂMAS

Sper să ajung cât mai devreme acasă, în ograda, în bătătura și-n pământul meu lăsat moștenire mie și palmelor mele. Cât o fi ceasul? Dar ce mai contează timpul acum când toamna s-a strecurat nevăzută, peste desculța și fierbintea vară. Doamne, de ce nu ajung mai repede acasă și de ce parcă se îngustează ulița, poarta asta mare cine a pus-o aici? Trebuie să ajung mai repede acasă… mai am de dat iarbă la animale, trebuie să închid găinile și toate astea înainte ca întunericul să-mi împingă trupul prea devreme obosit, înspre odaie sub icoană.

Nu mă dor picioarele doar că merg și merg parcă într-un cerc care tinde să se închidă. Ce frumos miroase dinspre Braniște a frunză gălbui – roșiiatică! A otavă, a cimbru sălbatic! Mamă! Mamă, demult nu te-am strigat. Mi-e frică și sub tălpi îmi ard anii ce s-au dus înspre uitate calendare.Taică, mai e mult până acasă? Voi de acolo de sus vedeți mai bine, căsuța noastră. Trebuie să ajung… mă așteaptă toiagul, traista și opincile pentru drum lung căci fi-va toamnă lungă, lungă tare, anul ăsta.

Ard frunzele prin ogrăzi, pe câmpuri și lacrimi ard sub ochii peste care se întind fuioarele veștede de ceață. Cât mai este până acasă? De fapt cred că am ajuns acasă, în ograda peste care întunericul și-a lăsat greoiul trup. Ce mică s-a făcut ograda cu faitonul gol, fără caii care nechezau a libertate, fără scânteiele de sub potcovitele copite. Toamna a fost dintotdeauna, casa mea, începutul meu și-n fiecare toamnă aștept miezurile de zi, galbene ca mierea să să jertfească, să se lase pradă calendarului atins de vârful nemilos al săgeții. Mi-e dor… de voi, copiii mei frumoși! Iată, am ajuns în tindă și înainte de a-mi lua toiagul, traista și opincile, voi să vă mai privesc odată în ochi, în suflet spre iertare întru puterea de a putea pleca înspre AL CINCILEA ANOTIMP. Să vă iubiți, dragii taichii.

Să nu mă uitați nici voi toți ceilalți prezenți au ba… nici voi dragi camarazi alături de care am zugrăvit bornele anilor, ai Aiudurilor, dealul Sâmbetei de Sus, când îmbrăcam cămașa verde a jertfei și a biruinței mare cât mustața bunului Ogoranu. Acum voi să fiu singur, oleacă… genunchii mi se vor împinge în lut și voi sta sub icoană pentru putere, sfat și liniște eternă!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, în mâinile Tale îmi dau sufletul. MĂ ÎNTORC ÎN TOAMNĂ CUM M-AȘ ÎNTOARCE ACASĂ

Camarad Iulian Iustin Melinte – 24 de Răpciune, 2023

Comments (0)
Add Comment