6 iulie 1600: Într-un hrisov, Mihai Viteazul se intitulează „domn al Munteniei, Ardealului şi toată Ţara Moldovei” confirmînd documentar prima unire politică a celor trei ţări româneşti

 

Într-un hrisov, Mihai Viteazul se intitulează “domn al Munteniei, Ardealului şi toată Ţara Moldovei” confirmînd documentar prima unire politică a celor trei ţări româneşti

Mihai Viteazul, născut în 1558 la Tîrgul de Floci sau Drăgoeşti a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: Muntenia, Transilvania şi Moldova.

La sfîrşitul anului 1588, Mihai Viteazul devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Munteniei, efectiv de pe 11 octombrie.

Aderă la “Liga Sfîntă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii). Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Muntenia. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.

Aderarea Munteniei la “Liga Sfîntă” a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini şi a întregii garnizoane otomane staţionată în Bucureşti. Pe acest fundal, Mihai porneşte o ofensivă generală împotriva Înaltei Porţi, atacînd cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării (Giurgiu, Hîrşova, Silistra ş.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti) culminată cu incendierea Rusciukului.

După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă porneşte o campanie similară. Datorită recunoaşterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă şi succesorul său, Răzvan Ştefan, Mihai trimite o delegaţie de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-transilvănene. Nerespectînd porunca domnitorului, delegaţia de boieri condusă de mitropolitul Eftimie semnează un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea locţiitorul acestuia pe propriul său tron. Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandînd o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obţine victoria la Călugăreni – 13/23 august 1595. Contraofensiva otomană îl forţează să se retragă în munţi, aşteptînd sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ştefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor. Mihai Viteazul începe (cu sprijin transilvănean şi moldovean) eliberarea oraşelor Tîrgovişte (5-8 octombrie 1595), Bucureşti (12 octombrie 1595) şi Giurgiu (15-20 octombrie 1595).În 1594 şi în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetăţile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Rasgrad, Babadag, Tîrgul de Floci, Silistra şi chiar Rusciuc, Şiştova, Nicopole şi Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreţii lui Mihai Viteazul ajunseseră pînă la Adrianopole în est şi Plevna în vest. Această acţiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpînirea sa Bugeacul, în aceeaşi perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încît Dobrogea şi gurile Dunării s-au aflat sub stăpînirea sa pînă la moarte.
Întreaga creştinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hîrtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care aceşti creştini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.

Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de “Sfînta Alianţă”. În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (deasemenea înclinat către politica polonă). În această situaţie, unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide aplicarea “planului dacic”, în speţă Unirea celor trei ţări române. În iulie 1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfîrşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău, şi după victoria asupra lui Andrei Bathory (Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingîndu-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a ţărilor române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: “Domn al Munteniei, Ardealului şi a toată ţara Moldovei”.

via Romanism.ro

Comments (1)
Add Comment
  • alex

    Sa nu uitam niciodata faptele marete, de mare ptriot, ale lui Mihai Viteazul! Astazi, mai mult ca niciodata, este nevoie de cati mai multi romani patrioti, pentru ca Tara este la ananghie! Treziti-va romani!