FOTO. Martirii din temnițele comuniste, comemorați de ziua lor națională. Manifestarea din Piața Revoluției

Și a fost din nou 14 mai.

Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, instituită prin Legea 127 din 2017, a fost celebrată și anul acesta printr-o amplă manifestare desfășurată în Piața Revoluției. Locul ales în fiecare an , din 2018 încoace, este unul simbolic: în fața Ministerului de Interne, loc de tortură pentru mii de luptători anticomuniști după 1945.

Sute de oameni s-au adunat lângă statuia martirului Iuliu Maniu pentru a cinsti memoria celor care s-au sacrificat, luptând împotriva comunismului, pentru libertatea și demnitatea poporului român. La inițiativa Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, căreia i s-au alăturat Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Asociația Noua Dreaptă, Frăția Ortodoxă Sfântul Gheorghe, Frăția Ortodoxă Mihai Viteazul, Fundația Redarea Istoriei, grupările NOI, Camarazii și Honor&Patria, Frăția Ortodoxă Valeriu Gafencu.
Acest spațiu al Memoriei din inima Capitalei a fost inundat de tineri și copii, ceea ce ne face să mai sperăm într-o Românie întemeiată pe valorile libertății, credinței și demnității.

Manifestarea a început cu intonarea Imnului Regatului României și a Imnului României de azi. Un sobor de preoți delegat de Arhiepiscopia Bucureștilor din cadrul Patriarhiei Române a oficiat o slujbă de pomenire a tuturor martirilor temnițelor comuniste din perioada 1945-1989.

La manifestare au fost prezenți foștii deținuți politici Maria Manolescu, Alexandra Mazilu și Zoe Rădulescu, un număr mare de urmași ai foștilor deținuți politici și luptătorilor anticomuniști (unii dintre aceștia căzuți în luptă cu organele Securității sau exterminați în închisorile comuniste), revoluționari arestați sau răniți în timpul demonstrației de la Piața Universității din 21 Decembrie 1989. Au fost prezenți dl. Mihai Grigoriu (fiul ing. Mihai Grigoiu, apropiat al lui George Manu, exterminat la Jilava în 1949) – președintele de onoare al Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache, dr. Corneliu Zeană (fiul chirurgului Dumitru Zeană, exterminat în 1962 la Aiud) – președintele Asociației urmașilor celor persecutați în timpul regimului comunist, doamna Alexandrina Mihail – președintele Asociației Mișcarea pentru Pace, dl. Mihai Târnoveanu – președintele Asociației Calea Neamului și delegați ai grupării Starea de Libertate.

Ca de fiecare dată, manifestarea fost dedicată tuturor deținuților politici anticomuniști indiferent de apartenența lor politică, în spiritul Legii 127 din 2017.

Momente artistice pline de sensibilitate au fost oferite de talentatele fetițe ale familiei Streza: Ioana, Andreea și Maria venite tocmai de la Făgăraș pentru a cinsti acest moment, de virtuoșii copii ai familiei Udrea din Târgoviște, conduși de tatăl lor, Alexandru, precum și de domnul Vasile Burlacu de la Ploiești. Cu toții au interpretat cântece realizate pe versurile poeților temnițelor comuniste.

Au fost prezenți și și au luat cuvântul: doamna Livia Boilă, strănepoata lui Iuliu Maniu și fiica avocatului Iuliu Boilă, domnul Coriolan Baciu (fiu de deținut politic, familia extinsă însumând condamnări ce depășesc 100 de ani), președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, doamna Zoe Rădulescu (fost deținut politic de la naștere, fiica luptătorului anticomunist Gogu Puiu, trimis de americani în România comunistă și căzut în lută cu Securitatea în 1949), domnul Tudor Ionescu, liderul Noii Drepte, domnul Eugen Sechila (veteran al Legion Etrangere), militant al Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei. Moderatorul și responsabilul de organizarea manifestării a fost domnul Florin Dobrescu, reprezentant al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu.

După căderea întunericului, participanții au aprins făclii, pornind într-un marș cu torțe pe traseul Calea Victoriei – Bulevardul Elisabeta – biserica Sfântul Ilie Gorgani. “Marșul Memoriei” s-a constituit într-o veritabilă o seară a luminației dedicată martirilor temnițelor comuniste. Chipurile lor, luminate de făclii, au străbătut, biruitoare, centrul Capitalei, precum odinioară în satele românești, în nopțile de Înviere, mulțimea străbătea ulițele cu făclii, inundând cimitirul cu lumina aprinsă pe fiecare mormânt. O biruință a Vieții asupra morții, prin Jertfă. Pe parcurs, au fost intonate permanent Imnul foștilor deținuți politici căzuți și melodia “Ne vom întoarce într-o zi”.

În fața bisericii Sfântul Ilie – Gorgani s-a cântat “Hristos a înviat!” și a fost strigat apelul martirilor din temnițele comuniste.

Mulțumim pe această cale Primăriei Capitalei, Arhiepiscopiei Bucureștilor, Jandarmeriei și Poliției Rutiere din Capitală, pentru suportul acordat acestei manifestări. Dumnezeu să ne ajute să ne reîntâlnim și anii viitori la această manifestare memorială!

Hristos a înviat!

Biroul de presă al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Urmează publicarea înregistrării video a evenimentului

Comments (1)
Add Comment
  • Florianity

    Adevărat S-a Înviat! Așa vor învia și cei care au fost și sunt în Oastea Domnului!